Primul contact cu poemele semnate de Raluca Boantă a fost în Revista Echinox. Tandrețea și liniștea din ele m-au apropiat o bună bucată de timp, urmărind adesea ce se petrece cu poezia ei. Așadar, am citit cu imensă plăcere volumul de debut, la marginea bună a corpului, apărut la editura OMG, 2022, câștigător al premiilor Sofia Nădejde din acest an, la categoria debut.
Poezia Ralucăi Boantă surprinde prin dimensiunile intra- și interpersonale bine construite: vocea autoarei se pune în comun cu alții, dar păstrează și spații de introspecție. Delimitarea este clară la nivel superficial și, mai apoi, în profunzimea volumului. Fotografia de pe coperți, realizată de Andrei Furnea, ne arată mai întâi imaginea unei fete aparent singură, dar coperta a doua o așază organic în contextul social; astfel, elementul central este vizibil de la început, dar accesibil doar după lectura volumului. A doua împărțire se face în interiorul volumului, care se deschide cu o pagină neagră, simplă, pe care putem citi corp, substantiv la singular din care descind paginile primei părți în care discursul poetic explorează realități intrapersonale care înclină dinspre ceilalți. A doua parte se deschide cu o pagină în același stil, pe care de această dată putem citi la corp, lucru care sugerează punerea în comun, interpersonalul domină și echilibrează volumul prin orientarea spre ceilalți.
Vocea poetică oferă tonalități joase, teritorii plate pe care poți călca în siguranță în timp ce te bucuri de simplitate, tandrețe, senzoriu și alăturarea unui om lângă alți oameni, fără să ceară sau să limiteze, să schimbe sau să creeze realități alternative. Marginea bună a corpului este cea care se întoarce în ea însăși în prima jumătate, dar în a doua este marginea care atinge cu intenție.
Volumul se deschide din distanța persoanei a doua singular, aducând cu ea un spațiu între cea care scrie și ceea ce e scris; din el se dezvoltă pluralul persoanei întâi prin care se face loc unui segment colectiv deodată cu forța neutralității și limitări acceptate.
sunt unele gesturi ale naturii
ca mângâierea soarelui la apus
pe obrajii grăsuți și ochii pe jumătate închiși
care te fac să te simți
confortabil cu tot ce ai trăit până acum
miroși aerul prin plasă
atât îți îngăduie corpul
când de afară vine frigul și mașinile se răresc
se prăpădesc toate
miros vag de varză
vântul suflă
toată zbaterea asta
nici utilă, nici răuvoitoare
pentru noi e și ne împinge.
păsările cântă ca-n zori
nu suntem în zori
dar fiecare face ce poate (p. 13)
Urmează poeme în care vocea autoarei se identifică din absența celorlalți; discursul poetic este străbătut de inserții care o excizează ca pe un apendice dintr-un corp al bunătății, aparținând mereu altora.
am rămas singură
gust una alta
pregătesc din corp
balans ușor – în fereastră show
ceva a depins de mine ca să existe (p. 25)
de-o vreme nu mai sunt în apele mele
am senzația asta că de ce sunt aici
că toate bunătățile astea
cum de sunt pentru mine
grija mea e puțină și rară
și n-a fost aici de la început (p. 33)
Pe de altă parte, poezia Ralucăi Boantă păstrează un fundal încălzit de oamenii din minunata apropiere, veche sau recentă, din care vocea ei se diferențiază pentru blândețe și conștientizare, dar și pentru a modela prezentul în forma celor care mai pot fi căutați doar în interior:
când glumele cu bunica
votând prin telefon la eurovision
când glumele cu bunicul
și tătucul lenin
nu fac ravagii – îmbunează
acum când sunt departe
și viscolește peste
pământul lor în aprilie
mă caut prin mine de ei (p. 26)
A doua parte a volumului se ridică din prima, intimitatea interpersonală se încheagă din cea intrapersonală sub lumina clară a numelor, a individualizării, a spațiului în care există eu, tu și puținul care rămâne după ce lumea se împarte la acest noi selectiv, cu zone de suprapunere în care delimitările devin vagi; din ele se desprinde o ceață densă ridicată brusc în final și totul e din nou așezat.
fiindcă tot ce-am făcut e pentru mine
chiar dacă prin tine
și chiar dacă aici e iluzia de fapt (p. 40)
Totodată, discursul poetic confirmă și aici absența dorinței de a schimba sau de a impune, în schimb este prezentă intenția de a fi acolo, de a se bucura de cealaltă persoană și de tot ceea ce se oferă fără să fie cerut.
lumina care vine dinspre tine nu se împarte cu alții
e cea mai blândă și mai sfioasă dintre lumini
singura și neconfirmata atingere –
dragostea noastră vine și mă cumințește
mă ține când merg
(…)
cu groază și tot mi-aș face culcuș
din ce apuc pentru o vreme cu tine (p. 53)
Fragmente din realitatea obiectivă, distantă, se adaugă apropierii selective, dar nu pentru a o antagoniza, ci pentru a demonstra micile victorii asupra marilor neajunsuri ale lumii.
nu mi-am spălat părul
putin e președinte pentru a patra oară
te țin de mână și ațipesc (p. 54)
Ultimul poem din volum închide rotund o poezie în care bunătatea rămâne exterioară, o margine a corpului apropiată prin observație; viața e simplă și acest lucru nu deconstruiește prin frustrare, ci apără prin mecanismele intimității.
tu la picioarele mele
fotografiezi în lumina slabă
sitcomul rulează în fundal –
asta e viața noastră
plantele încă verzi
părinții ne sună
supa e bună.
n-am făcut-o eu. (p. 69)
Așadar, Raluca Boantă scrie o poezie a lucrurilor mici de care avem atâta nevoie, a observației senzoriale ca un membru al corpului cu care merge spre și dinspre ceilalți; conectează fără dificultate puncte interioare și exterioare prin căldură organică din care se conturează marginea bună a corpului.
Raluca Boantă, la marginea bună a corpului, OMG, anul publicării: 2022, nr. pagini: 76
scrie un comentariu