„Lumea care n-a fost” de Ovidiu Pecican

0
31

Romanul „Lumea care n-a fost”, de Ovidiu Pecican, a fost publicat recent de Editura Polirom, în colecţia Fiction LTD (şi în ediţie digitală).

Cele mai bune mărturii şi surse de cunoaştere a istoriei sînt epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii şi pot reflecta în detaliu viaţa oamenilor de acolo, cu bucuriile şi nevoile, cu temerile şi speranţele lor. În romanul său epistolar, o mostră de istorie contrafactuală, Ovidiu Pecican reuşeşte să reconstruiască Moldova veacului al XVII-lea, o altă lume, diferită de cea despre care citim în cărţile de istorie, şi totuşi extrem de familiară. Scrisori din focul luptei, solicitări oficiale la domnie, dar şi corespondenţă personală, din care nu lipsesc ibovnice, tămăduitoare, hatmani, cronicari, stareţi şi multe alte personaje ce devin nemuritoare prin răvaşe. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, autorul zugrăveşte o frescă în epistole a unei lumi care n-a fost, dar aşteaptă să fie descoperită.


FRAGMENT

…Eu șăd aice la chilioară strâmtă, undi m-au pus tătucul și mămuca, să nu mă pângărescî blăstămații di busurmani or vrun cozac, di care s-au umplut acmu Muldova nostrî, pin cari curg podghiazurile ca șiroiele di apă pi Bahlui. Dară abea mânânc și beu câti-un isvoraș di apă ori o lingură di fiertură, că di nemică n-am pohtă. Giaba maica stareță Prohira, de-i niam cu noi și ales cu mămuca, că-i iaste mătușă, vria a mă vesăli. Că de nemica n-am tihnă și nu-mi vini. Nu poci ști d-oi mai trăi pest-un an ori o dzî, că schitul nostru giaba i la munti, pin păduri. La o goană di cal nu-i chip să nu-l găsăști. Dară io aștept sară di sară doară a bati și la puarta aiasta, că mi-i mai urât dăcât muartia să nu fac nemică. M-am cercat și cu buchisiala, și cu rugăciuni și cu rucodeliia, dară parcă nemic nu să liagă.

Maica Malachia dzâci că poate că nu-i lucru curat, să nu fi prins cumva vro ferbințală. Dară mie mi-i că m-au prins den urmă urâtul veții, că la paisprezece primăveri, ca mine, alte feti au alte soarte. Și mă doare inema că nu poci ști dacă m-au lepădat aci di tăt, ca să fiu maică, ori m-or lua la moșiie dupe ce trece holbura asta di pesti țeară.

Nice să mă deie dupe vrun boiar bătrin nu voi a păți. Decât așe, mai bini pi un cal arăpăsc, cătră Țarigrad. Că tot ce-au putut strica în giurul mieu au stricat pân-acu.

Scri-o-i a rupe cest hrisov, să-mi mai treacă timp și să mă alin. Că rău apasă asupra me de parcă nice aier nu capăt…


Cartea este disponibilă pe elefant.ro şi pe site-ul editurii.


Ovidiu Pecican este prozator şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994). A publicat romanele Eu şi maimuţa mea (1990; ed. a II-a, 2012); Razzar (1998, în colaborare; premiul Nemira; ed. a II-a, 2012); Imberia (2006); Bokia (2011); Arhitecturi mesianice (2012) şi Noaptea soarelui răsare (2013). Proză scurtă în volumele
Darul acestei veri (2001; nominalizat la premiile ASPRO pe 2001); Clipuri (2001), Zilele şi nopţile după-amiezei (2005), Poveşti de umbră şi poveşti de soare (2008), Clujul în legende (2010; în colaborare) şi 999 minciuni (2012).
carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here