„Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului” de Robert Macfarlane a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia Hexagon – Cartea de călătorie, iar traducerea îi aparţine Danielei Rogobete.
Robert Macfarlane ne propune o fascinantă explorare a relației noastre cu întunericul, cu ceea ce se află în adîncul pămîntului și al minții noastre. În această călătorie în „timpul profund”, care începe cu nașterea universului și ajunge pînă într-un viitor post-uman, admirăm arta preistorică din peșterile marine norvegiene și adîncurile albastre ale calotei glaciare din Groenlanda, vizităm tumulii din Epoca Bronzului și labirintul catacombelor pariziene, examinăm rețelele fungice subterane prin care copacii comunică între ei și „ascunzătoarea” în care vor sta deșeurile nucleare în următorii 100.000 de ani. Pășind pe urmele umbrelor, vom afla poveștile multor exploratori, artiști, speologi, scafandri, visători și criminali care au coborît în lumea de sub noi în căutarea „beznei cumplite din adîncul pămîntului”, cum spunea Cormac McCarthy.
Dintr-un unghi de vedere geologic asupra planetei noastre, Macfarlane pune o întrebare vitală și tulburătoare: oare sîntem niște buni strămoși pentru Pămîntul viitorului? De la primele pagini, remarcabile, pînă la concluzia încărcată de emoție, Lumea de sub noi este un periplu în care se împletesc miracolele și pierderea, teama și speranța. O carte ce ne va schimba felul în care privim lumea.
traducere de Daniela Rogobete
Puteţi cumpăra cartea de la:
„Lumea de sub noi este un portal de lumină în vremuri întunecate. Aveam nevoie de această carte despre frumusețea din străfunduri ca să alinăm durerea ai cărei martori sîntem pe fața pămîntului.” (The New York Times Book Review)
„O carte extraordinară, deopotrivă erudită și ușor de citit, pasionantă și minunat scrisă.” (The Guardian)
Robert Macfarlane este autorul mai multor cărţi despre natură şi oameni devenite bestselleruri, între care Mountains of the Mind, The Wild Places, The Old Ways, Landmarks şi The Lost Words (împreună cu Jackie Morris). Cărţile sale, distinse cu premii şi traduse în numeroase limbi, au fost adaptate pentru film, televiziune, radio, teatru şi muzică. În anul 2017, American Academy of Arts and Letters i-a decernat E.M. Forster Award for Literature. Este fellow la Emmanuel College, Cambridge. Prezentului volum i s-au decernat Wainwright Prize (2019) şi Stanford Dolman Travel Book of the Year Award (2020).
Fragment
„În anul 1999, într‑o conferință ținută în Mexico City pe tema Holocenului – epoca Pământului pe care o trăim în mod oficial în prezent, și care a început acum aproximativ unsprezece mii șapte sute de ani –, chimistul Paul Crutzen, specialist în problemele atmosferice și laureat al premiului Nobel, a fost șocat de lipsa de precizie a definiției Holocenului. „Dintr‑odată m‑am gândit că era greșită”, și‑a amintit el mai târziu. „Lumea s‑a schimbat mult prea mult. Așa că am declarat, «Nu, ne aflăm în Antropocen». Tocmai inventasem cuvântul pe moment. Dar se pare că a prins”.
În anul următor, Crutzen și Eugene Stoermer – un specialist american în diatomee, care folosise termenul în mod curent încă din anii 1980 – au publicat un articol prin care propuneau ca Antropocenul să fie considerat o nouă eră a Pământului […]. Așa cum Pleistocenul a fost definit de acțiunea gheții, iar Holocenul, de o perioadă de relativă stabilitate climatică ce a permis dezvoltarea vieții, tot așa și Antropocenul poate fi definit de acțiunea lui anthropos: a ființelor umane care modelează pământul la scară globală. […]
În 2009, s‑a creat un grup de lucru dedicat Antropocenului în cadrul Subcomisiei de Stratigrafie a Cuaternarului. Grupul a fost însărcinat să furnizeze două recomandări: mai întâi, dacă Antropocenul ar trebui sau nu oficializat ca eră aparte și, dacă da, când ar trebui fixate limitele lui temporale „optime din punct de vedere stratigrafic”, mai exact când s‑ar putea spune că a început. Printre reperele principale luate în considerare s‑au numărat prima folosire a focului de către hominizi, de acum circa un milion opt sute de mii de ani, începuturile agriculturii, cu aproximativ opt mii de ani în urmă, revoluția industrială și așa‑numita „Mare Accelerare” de la jumătatea secolului XX, când a debutat era nucleară și s‑au înregistrat creșteri uriașe în extracția resurselor, evoluția demografică, emisiile de carbon, invaziile și dispariția speciilor, și s‑a produs o adevărată explozie în producția și depozitarea metalelor, a cimentului și maselor plastice.
Cât de cumplite vor fi amprentele lăsate de specia noastră în straturile geologice? Retezăm vârfurile munților pentru a‑i jefui de cărbune. Sute de mii de tone de deșeuri de mase plastice dansează pe apele mărilor și oceanelor și se depun lent ca sedimente pe fundul lor. Testarea armelor nucleare împrăștie radioizotopi artificiali pe tot globul. Sunt incendiate păduri tropicale pentru a face loc monoculturilor, generând nori de fum care se depun pe solul altor state. Urmele de azot prezente în calotele glaciare și în sedimentele marine vor reprezenta una din amprentele chimice ale Antropocenului, produse de folosirea pe scară largă a fertilizatorilor azotici de sinteză și de arderea carburanților fosili. Nivelurile de biodiversitate se prăbușesc pretutindeni și ne îndreptăm în marș către a șasea mare dispariție a speciilor; în schimb, crește vertiginos numărul animalelor de fermă care vor asigura inventarul fosil de oi, vaci și porci pentru posteritatea geologică. Iată‑ne ajunși niște creatori de lumi, niște titani care lasă în urmă o moștenire ce va trebui descifrată în epocile care vor urma.”
scrie un comentariu