Elena Ilash (născută în 1977, la Galați) este poetă, artist vizual liber profesionist, scenograf la Teatrul de păpuși Puck din Cluj-Napoca și membru activ al Uniunii Artistilor Plastici – Filiala Cluj. Între 2012 și 2019 desfășoară studii de licență, masterat și doctorat în arte vizuale, specializarea sculptură, toate la UAD Cluj-Napoca. Ca artist vizual, expune preponderent în București și Cluj-Napoca, dar și în alte orașe din țară și din străinătate. Ca poetă, este membră a Cenaclurilor UBB și Octavian Goga, ambele din Cluj-Napoca. A publicat în revistele online Psyche și Parnas XXI. În anul 2023 debutează editorial cu volumul Patruzeci și cinci de inimi îmi bat în piept, apărut la editura Grinta din Cluj-Napoca, având o prefață semnată de Ion Mureșan.
Pornind de la titlul volumului, Patruzeci și cinci de inimi îmi bat în piept, am fi tentați să credem că avem de-a face cu o poezie de dragoste ultraromantică; și poate multora le va fugi gândul și la celebrele versuri ale formației Holograf: „Șapte inimi am în mine/ Șapte vieți de aș avea/ Dintre toate, știi prea bine/ Tot pe tine te-aș lua”, și își va zice în sinea sa: „Dacă cu 7 inimi se iubește mult, cu 45 oare nu cu mult mai mult?”.
Într-adevăr, în poezia Elenei Ilash este foarte multă iubire. Dar nu din aceea siropoasă, adolescentină, ci dimpotrivă, una matură, trecută permanent prin încercări. De altfel, pentru un cititor atent, un detaliu că așa stau de fapt lucrurile ar putea fi imaginea de pe copertă, aparținând tot poetei care este și artist vizual, în care este ilustrată o inimă, dar nu stilizată, ci în forma ei anatomică, reală, ceea ce ar trebui să ne dea de înțeles că vom avea de-a face și cu o abordare viscerală a iubirii.
Și chiar așa stau lucrurile în poezia Elenei Ilash, unde iubirea sau inima, ca simbol al acesteia, și totodată gazdă, se află mereu într-o stare de zbatere, de luptă, de conflict interior. Încă din prima poezie ne este prezentată principala luptă ce se dă în viața poetei, aceea dintre realitate și vis, dintre ceea ce se poate atinge și ceea ce este sortit să rămână utopie:
„E viață și moarte în acord/ În Cuprins/ Derapaj, necrolog, corp, piatră/ Ești de neatins/ Am flăcări în piept/ Și valurile înnegrite/ Mă animă în vis/ Ca într-un desenat abis/ Tai raze de lună să fac lut din ele/ Corp și vis/ Dar visarea aceasta/ Plinul și golul cu care anim/ O absență/ Nu fac decât să făurească în mine/ Din mine/ Cu mine/ Colivia/ Ea e împletită/ Din aripi de pescăruși/ Plină cu țipătul lor/ Absurd”.
Spuneam mai sus despre faptul că ilustrația de pe coperta cărții trimite la visceralism. Ei bine, acesta este într-adevăr prezent la tot pasul în volum, dar poeta, care este și artist vizual, are grijă să îl înmoaie de fiecare dată apelând atât la un erotism bine dozat, cât și la instrumentarul său artistic din sfera artelor plastice:
„Vreau:/ Cafea cu tine,/ Tine în brațe cu mine,/ Discuții lungi serioase,/ Pleoape grele,/ Puțin frig,/ Lumină caldă și iubire în vene și oase,/ Amprente în carne,/ Dulci limbi pe ureche,/ Sânul roz,/ Violet,/ Coapsa e din argilă roșie…/ Gata desenul de forme, culori și organe”; „Tu iubitul meu cu inimă de Zeu și zăpadă/ Vino!/ Tremură! Determină carnea mea!/ Dă nuanță, o altă nuanță vie/ Venelor mele albastre/ Pulsează în timpul rămas/ Sau ia-mă cu tine în nemurirea marmurei/ Și închide-mă în urnele dintre noi”.
De altfel, pentru poeta Elena Ilash existența pare să fie o luptă perpetuă nu doar între vis și realitate, ci și între arta sa și viața sa, între realitatea sa artistică și realitatea trăită:
„Nu știu să desenez fetuși/ Nici măcar o dată/ Nu am reușit să o fac/ Pentru tine însă aș fi vrut/ Să îi pot crea/ învăluiți în albastru/ Suprema transpunere/ A noastră,/ Fantasmă a visului/ Pe o insulă…”;
„Mă dor inimile/ Toate/ Vor să spargă interiorul meu/ Transparent, aparent fragil/ Negativul ființei mele alb mat/ Care luminează din interior/ Vor să devină alte inimi în alte piepturi/ Dar eu le țin captive să bată/ Să bată încă!”
Dar poate cea mai grea luptă pentru Elena Ilash rămâne cea cu sine însăși, sau mai bine spus cu frica de a nu rămâne singură. Orice plecare a celui iubit din viața sa este echivalentul unui dezastru de proporții apocaliptice, a unei pierderi ireparabile:
„Am răsucit cheia/ Și cuțitul/ În rană/ Deschizând orizontul tău/ În mine/ Ceață fum abur/ Cât de departe ai plecat/ Cât de închisă e ușa/ Cu un zăvor doar în mine/ (Toate cheile fiind înghițite)/ Pierzându-ți umbra/ Urma...”
În încheiere aș vrea să spun câteva cuvinte și despre stilistica și estetica abordate de Elena Ilash, cel puțin la acest ceas al debutului. În primul rând trebuie spus că avem de a face cu o poezie originală, cu un discurs unic în peisajul poetic de astăzi. Poezia sa este una minimalistă, atât ca întindere cât și ca densitate a figurilor de stil, o poezie pe alocuri eliptică, cu o frazare mai curând tăioasă și frustă decât sentimentală, chiar dacă este, ca tematică, o poezie de dragoste. Totodată trebuie spus că cel puțin unele poezii sunt dublate ca sens și profunzime de ilustrațiile extrem de sugestive semnate chiar de către Elena Ilash.
Elena Ilash, „Patruzeci și cinci de inimi îmi bat în piept”, Editura Grinta, anul publicării: 2023
Dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):
Fotografie reprezentativă: Ihor Malytskyi / Unsplash
scrie un comentariu