Am să fiu atât de mare, încât n-o să mă ajungă nimeni! - despre „Lupta mea. Cartea a patra: Dansând în întuneric” de Karl Ove Knausgård

Cartea a patra a seriei „Lupta mea” îl prezintă pe Karl Ove Knausgård la 18 şi 16 ani, un tânăr neîmplinit pe mai multe planuri, frustrat sexual (la 18 ani e încă virgin), cu părinţii proaspăt divorţaţi şi cu o profundă inadecvare socială, de care este tot mai conştient.

După ce termină liceul, Karl Ove merge ca profesor de toate şi nimic la o şcoală din nordul Norvegiei. Folosind metode uşor neconvenţionale (când ajunge la lecţia despre sistemul solar, înşiră în curtea liceului câteva legume, de mărimi diferite, pentru a compara planetele şi pentru a le explica elevilor raportul de distanţă dintre ele), Karl Ove, care nu are decât doi sau trei ani mai mulţi decât cei cărora le predă, încearcă să-şi facă o viaţă liniştită de profesor, pentru a-şi vedea de ceea ce-şi doreşte cu adevărat: să scrie.

Comunitatea în care trăieşte acum este una dominată de pescari, iar localnicii se cunosc foarte bine între ei, aşa că orice nouă apariţie este imediat remarcată. În aceste condiţii, integrarea lui Karl Ove, deşi are asperităţile ei, se produce firesc, după ce tânărul profesor se lasă purtat la tot felul de petreceri care colorează lumea aceea aparent foarte liniştită.

Ca şi în precedentele volume, Knausgård nu s-a autocenzurat. În vârstă de 40 de ani, el a început să scrie „Dansând în întuneric” de la momentul în care ajunge în acea micuţă localitate, în care se află liceul la care urmează să predea. Avea 18 ani pe atunci, dar pentru a se explica, are nevoie să meargă şi mai mult în timp, aşa că se duce până pe la 16 ani, când spune că îşi dorea numai trei lucruri: să-şi facă o prietenă, să se culce cu o fată şi să se îmbete.

Primul lucru pe care îl aprofundează încă dinainte de a ajunge profesor este beţia. În această stare, pe care o notează cu minuţiozitate, Karl Ove se simte ca într-o lume a fantomelor.

„…atunci când mă aflam în interiorul ei, mă învăluia cu totul, iar când ieşeam din ea, puţinul pe care mi-l aminteam – un chip aici, un corp dincolo, o încăpere, o scară, o curte în culori pale şi tremurânde – era înconjurat de o mare de întuneric.”

Ulterior, băutura îl ajută să-şi mascheze inabilitatea în ce priveşte relaţiile cu fetele. Încă neîmplinit sexual, Karl Ove se îndrăgosteşte de câteva ori, chiar şi de fete din clasa la care predă, şi îşi riscă reputaţia în câteva situaţii pe care până la urmă le rezolvă cu maturitate. Alcoolul este o soluţie („…nimic nu e mai plăcut decât să-ţi începi ziua cu o bere în mână, iar apoi să te plimbi beat toată dimineaţa”), însă mai ales dorinţa lui de a ajunge un scriitor cunoscut este cea care îl ajută să o scoată uneori la capăt.

Ambiţia de a scrie îl face să-şi organizeze altfel timpul şi relaţiile. Încă de la 18 ani, Knausgård se arată conştient de importanţa programului pentru cineva care vrea să-şi facă un nume în literatură şi, după ce primeşte încurajări de la cei apropiaţi, cărora le trimite primele lui texte, se încumetă să încerce şi la edituri sau să aplice la burse literare. Primele răspunsuri negative nu îl blochează. Dimpotrivă.

„Am să fiu atât de mare, încât n-o să mă ajungă nimeni! Nimeni! Nimeni! Nimeni! Al naibii să fie dac-o să mă ajungă cineva vreodată! O să fiu cel mai mare dintre toţi. Idioţi nenorociţi ce sunt! Al dracului să fiu dacă nu-i zdrobesc pe toţi, fără excepţie! Trebuie să devin mare. Trebuie. Dacă nu reuşesc, mai bine mă sinucid.”

Foarte dur cu sine însuşi, Knausgård se consideră un imbecil căruia „noaptea îi curgeau balele după toate fetele, un tip care-ar fi fost în stare să-şi taie ambele mâini pentru orice fată care-ar fi vrut să-l ducă acasă”. Cineva, mai târziu în carte, îi sugerează că masturbarea l-ar putea ajuta, iar Karl Ove, deşi pare brusc conştient de existenţa acestei variante, preferă să nu recurgă la ea, ci să mai traverseze câteva episoade uşor comice, pentru a-şi începe viaţa sexuală aşa cum se cuvine. Legat de asta, unii cititori răutăcioşi ai cărţii au spus că n-ar mai fi avut ce citi dacă scriitorul n-ar fi fost atât de răbdător în privinţa începerii vieţii sexuale.

Cred că, dincolo de frustrarea sexuală, „Dansând în întuneric” este despre zona aceea a vieţii comparabilă cu începutul unui tunel. Abia intrat în el, cu ochii încă neadaptaţi la lipsa de lumină, nu ştii unde te afli şi nici cât mai ai de parcurs până să revii la zona „de siguranţă”. Knausgård testează totul, alcoolul, femeile, chiar şi haşişul, şi îşi impune ca, după acest an de predare-maturizare, să se dedice total scrisului. Astfel că volumul acesta, aşezat dincolo de jumătatea confesiunilor din „Lupta mea”, deşi poate i-ar fi stat bine al doilea în ordinea cronologică a faptelor rememorate, este şi un fel de jurnal al anilor care l-au format pe viitorul scriitor. Metaforic, ceva mai diluat faţă de alte volume din serie, dar la fel de cursiv şi de uşor de citit, cu părinţii şi bunicii pe fundalul unei deveniri pline de personalitate.

Karl Ove Knausgård, „Lupta mea. Cartea a patra: Dansând în întuneric”, Editura Litera, 2017, 592 de pagini, traducere din limba norvegiană: Ivona Berceanu

Carte disponibilă pe elefant.ro, libris.ro şi pe site-ul editurii.