libris.ro

Volumul doi din ciclul „Anotimpuri” arată un Knausgård ceva mai introspectiv şi mai poetic decât în primul volum. „Iarna” are trei aşa-zise părţi, corespunzătoare lunilor decembrie, ianuarie şi februarie, fiecare parte conţinând tot câte 20 de texte ca şi „Toamna”.

Am citit undeva că scriitorul nordic şi-a ales în avans toate cele 20 de cuvinte-cheie ale fiecărei luni. Unele mai trăznite decât altele, cuvintele acestea-temă nu doar că l-au provocat să găsească sensuri noi pentru lume, ci l-au şi ajutat să se cunoască mai bine, să caute mai adânc în sacul acela cu dezvăluiri şi amintiri în care a tot scotocit pentru cele şase cărţi din „Lupta mea”.

Pentru că „Anotimpurile” au fost gândite iniţial ca nişte texte prin care scriitorul să-i prezinte lumea viitoarei sale fiice, încă nenăscută, punctul cel mai important al volumului „Iarna” mi se pare momentul în care fiica lui se naşte – cu o lună înainte de termen, la pragul dintre a doua şi a treia parte din această carte. Scrisoarea care introduce acest ultim capitol are titlul „către o fiică abia născută” şi este unul dintre cele mai emoţionante texte de Knausgård pe care le-am citit vreodată:

„Până în clipa aceea nimic şi nimeni nu putuse să te atingă, zăcuseşi înconjurată de apă în miezul unui alt corp, şi, preţ de câteva secunde, ai stat neatinsă în lume, ca moartă, ferecată în tine însăţi, fără să respiri şi cu ochii închişi, apoi însă nişte mâini s-au întins să te atingă, iar tu ai tras pentru prima oară aer în piept, nu fără durere, probabil, şi lumea s-a revărsat în tine.”

Knausgård este în „Iarna” mai dispus la dezvăluiri şi depăşeşte tehnicitatea ori rigiditatea din „Toamna”, ca un semn că s-a acordat mai bine la acest gen de proiect. Parcă şi cartea în sine este mai mult corp decât o amalgamare de texte pe temă dată, pentru că, pe seama fiecărui cuvânt-cheie, nu se ridică doar o construcţie explicativă, ci pe bază de analiză şi introspecţie apare naratorul: cel care a învăţat în copilărie că minciuna nu e chiar atât de rea, cel profund emoţionat să-l joace pe Moş Crăciun ori cel complexat în relaţiile cu femeile.

Knausgård este şi minunat de poetic şi te lasă uneori cu gura căscată la ce poate să inventeze şi la cum îşi justifică ori detaliază metaforele:

„Calea Lactee ar putea fi virgula dintr-o propoziţie dintr-un ziar care n-a fost cumpărat încă.”

Este vorba, până la urmă, de modul în care se raportează el la ceilalţi. Este vorba despre timiditatea şi sinceritatea lui – cele care trebuie să-i fi câştigat foarte mulţi cititori odată cu „Lupta mea” – „Asta înseamnă slăbiciune, să fii atât de sensibil la voinţa altora, încât să nu îndrăzneşti să-i sfidezi” – şi de curajul de a recunoaşte anumite greşeli: povesteşte un episod teribil în care-şi agresează una dintre fiice în văzul familiei, doar pentru că ea nu voia să stea la masă cu ceilalţi. Şi mai are un episod, tot cu una dintre fiice – nu ştiu dacă e vorba de aceeaşi – în care-şi recunoaşte teribila vină de a nu-şi fi dat seama că ea avea probleme de auz şi, implicit, nevoie de operaţie.

Iar spre finalul volumului are un text despre rutină (chiar aşa e şi titlul lui, „Rutină”), în care pleacă de la întrebările adresate întotdeauna scriitorilor, cele legate de unde, când, cum scriu. Mărturiseşte că, în tinereţe, citea la rândul său interviurile cu scriitori tocmai pentru a le afla „mecanismul” scrisului, pentru a le găsi „tiparul”, dar şi-a dat seama în timp că toţi scriitorii sunt de fapt nişte amatori şi că „poate singurul lucru pe care îl au în comun este că nu ştiu cum ar trebui scrise un roman, o povestire sau o poezie”.

Pentru că nivelul textelor a tot crescut, sunt foarte curios cum va fi volumul trei, „Primăvara”, care a apărut recent tot la Editura Litera. În orice caz, seria este foarte bună, pentru că îmi completează impresiile despre Karl Ove Knausgård, un scriitor de care nu ai cum să nu te ataşezi dacă ajungi să îl înţelegi cât de cât după primele câteva zeci de pagini.

Karl Ove Knausgård, „Iarna”, Editura Litera, anul publicării: 2019, cu ilustraţii de Lars Lerin, traducere din limba engleză: Justina Bandol, nr. pagini: 320

Cumpăraţi cartea de la:

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here