elefant.ro

Cum ar fi să stai de vorbă cu o personalitate a culturii despre… personalități culturale? Cam asta i s-a întâmplat lui Fabian Anton, care a avut ocazia de a discuta pe larg cu Maica Benedicta (Zoe Dumitrescu-Bușulenga) despre toți oamenii mari ai culturii române, legați într-un fel sau altul de Mănăstirea Văratec.

Din aceste discuții, au ieșit două volume publicate la Editura VREMEA: „Chipuri de lumină de la Mănăstirea Văratec”, respectiv „Oameni și întâmplări din Văratecul de altădată” – o adevărată epopee a oamenilor de valoare din toate domeniile culturale, surprinși în ipostaze mai puțin cunoscute publicului larg.

Maica Benedicta și-a dorit mult materializarea acestui proiect; o spune chiar din capul locului, în volumul „Chipuri de lumină de la Mănăstirea Văratec”:

„Mi-am spus nu de acum, ci de prin 1975, de când m-am decis să ne stabilim aici, că va veni odată timpul să las în urma mea și o carte despre marile personalități ale Văratecului, despre duhovnicii, maicile, doctorii, pictorii, poeții, oamenii de seamă ai României ce și-au oprit o clipă pasul la această mănăstire…”

Convorbirile dintre Maica Benedicta și Fabian Anton au avut loc chiar la Mănăstirea Văratec, printre morminte, pe alei, printre chilii, în poiană, iar atmosfera tihnită în care s-au desfășurat a fost imprimată cărții, transmițând cititorului impresia că se află și el acolo. Printre cei mai celebri pelerini ai mănăstirii se numără Ion Creangă și Mihai Eminescu, venind amândoi deodată și obișnuind să petreacă timpul împreună în lungi plimbări, povestite de una dintre maicile de atunci ale Văratecului. Mănăstirea e evocată de Ion Creangă în faimoasele „Amintiri…” și tot de atunci ne-a rămas un portret fizic al marelui Eminescu:

De statură mijlocie, frumos, cu plete mari și răvășite, așa cum îi era și sufletul lui tânăr și dornic de viață. Nu prea dichisit și pururea dus pe gânduri.”

Știați că Vasile Alecsandri a făcut un pelerinaj la Văratec în primii ani ai tinereții sale dintr-un motiv… romantic? A încercat în acest fel să-și ascundă sentimentele față de Elena Negri, ajungând la Văratec în schimb în compania fratelui domnișoarei, Costache Negri. Pe Elena Negri, Vasile Alecsandri a iubit-o suficient de mult încât să-i dedice ciclul de poezii „Lăcrămioare”.

Și Veronica Micle și-a lăsat amprenta asupra Mănăstirii Văratec; a locuit chiar aici, la Maica Fevronia, mătușa lui Mihai Eminescu, iar cea mai bună prietenă a sa a fost Elisabeta Conta, viitoare măicuță la Văratec. Despre amândouă maicile a scris Mihail Sadoveanu, care obișnuia să vină la Văratec pentru a căuta surse de inspirație pentru romanele sale celebre. Marele scriitor a fost cel care a dat viață în paginile scrierilor sale unei maici de care altfel nu am fi auzit – Maica Megaluza în jurul căreia scriitorul țese o frumoasă legendă. Și o provocare a Maicii Benedicta: câți dintre voi ați recunoscut Mănăstirea Văratec în romanul „Baltagul”?

Tot la Văratec a poposit și mai ales scris George Topîrceanu, poemul „Plouă” fiind dedicat acestei mănăstiri minunate. Iar o prezență mereu impresionantă a fost cea a Părintelui Nicolae Steinhardt, după ieșirea din închisoare. Au rămas numeroase mărturii despre perioadele pe care Părintele le petrecea într-una dintre chiliile Văratecului, citind, rugându-se, întreținând cu prietenii săi aflați în pelerinaj discuții pe teme religioase și culturale.

În al doilea volum al convorbirilor dintre Maica Benedicta și Fabian Anton, „Oameni și întâmplări din Văratecul de altădată”, sunt evocate alte mari figuri ale culturii și politicii românești. Alexandru Ioan Cuza a pășit cu mare fală la Văratec, în 1863, iar doamna Elena Cuza a găsit la această mănăstire dese clipe de liniște după moartea soțului ei.

Corneliu Zelea Codreanu menționează în cele două cărți de căpătâi, „Pentru legionari” și „Cărticica șefului de cuib”, Mănăstirea Văratec drept una la care poposea adesea, având aici nu doar maici care-l simpatizau, ci și câteva rude care lucrau în apropierea mănăstirii. Dar subiectul continuă să fie unul delicat.

De menționat, în schimb, prezența lui Nicolae Tonitza la Văratec: «Tonitza a avut întotdeauna o relație mai specială cu Văratecul. Aici, în „împărăția ploilor”, se spune că, așezat pe prispa unei chilioare, într-o zi ploioasă cum e mai mereu aici, Tonitza a încropit varianta românească a celebrului șlagăr rusesc „Occi ciornaia”: „Of, ce ploaie, / Plictiskaia, / Ot Durău, na Ciahluovskaia /  Mâncăm hleva, cârnatskaia, / Mâncăm slană, ustrovskaia, / Dar nem tu vodka, nem hazaia, / Păi să nu pleci la… Mamaia”.»

„Chipuri de lumină la Mănăstirea Văratec” și „Oameni și întâmplări din Văratecul de altădată” au apărut la Editura Vremea în 2018, respectiv 2019 și se numără printre cele mai vândute cărți ale acestei veri.

Cărţile sunt disponibile pe site-ul editurii Vremea şi pe libris.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here