Sibiul se află în topul orașelor creatoare de poezie feminină contemporană, poate și pentru că oferă poetelor diversitatea vizuală și socială așa cum de altfel multitudinea de biserici ale diferitelor religii au făcut ca orașul să fie unul multicultural. Astfel o avem pe Adela Greceanu, fata cu părul prins în coadă de cal, locatară de bloc, pe Ioana Vintilă care face chimie în poezie, ori noua câștigătoare a bursei de creație Cărturești, Rita Chirian.
Teodora Coman este poeta care în poezia ei include și frustrările sociale, politice, iar ceea ce o face credibilă este faptul că se și implică cu adevărat și dovedește că ce spune în poezie nu sunt fabulații sau simple potriviri de cuvinte, ci credință în ceea ce scrie.
Volumul „piesă de rezistență”, câștigător al burselor de creație Cărturești, trece la un alt nivel, dacă stăm și privim în urmă la ultimele două volume de poezie publicate. Dacă în „soft gherila” facem cunoștință cu Teodora Coman luptătoarea, în „Lucy” vorbim de un „șantier poetic” cum l-a numit Bogdan-Alexandru Stănescu, întins peste câteva milioane de ani, inclusiv în viitor, în „piesă de rezistență” avem cele două volume unificate într-un singur personaj înghețat în prezent.
Teodora Coman spune cu subiect și predicat ce crede și ce vrea. Nu negociază (nici nu lasă loc pentru asta), nu bâjbâie pe terenuri mișcătoare și acest lucru mi-a plăcut cel mai mult la acest volum.
„pentru mine, cursanta indoor
e important să duc toate seriile la capăt
cu ochii pe ceas
ca ai șoferilor pe cifrele galopante de la pompă când își fac plinul”
Sau
„corpul, o obiecție la limbaj
pentru cursanta indoor.
fapte, nu vorbe, dă tot ce poți,
taci,
inspiră pe gură, expiră pe nas.”
Teodora Coman împarte totul în două categorii: ceea ce nu este așa important și se acceptă, se poate trece peste, iar cea de-a doua categorie este ceea ce trebuie să fie/întâmple și nu se poate schimba.
„aș putea lua lecții de dicție, înot,
să fac compromis între necesități și
ieșirea din zona de confort;
sigur mi-ar crește stima de sine, om mai ușor de adaptat,
dar blocat în același tipar de fericire”
Un volum de o maturitate clară și sinceră, cu un limbaj lucid, inteligent, în care nu se lasă loc de scăpări puerile. Un adevărat one women show, pledoarie avocățească pentru sinceritate, nevoie socială (aici nu din perspectiva unei femei, ci al unui pion al societății), corp și prejudecăți, dorințe și lupta de satisfacere a nevoilor personale folosindu-se asumat de nevoile societății.
Piesa de rezistență fiind cumulul a tot ceea ce societatea și noi unim într-un corp, uneori prea fragil pentru niște mecanisme atât de mari. Teodora Coman aduce la același nivel spiritul și corpul, mergând cu cele două mână în mână pe parcursul întregului volum, fără să alterneze importanța nici unuia dintre ele, un balans sensibil între corpul sclav sufletului și invers, totul pe fundalul unui al treilea personaj: societatea. Asta face ca volumul să fie un manual împotriva procrastinării, să fii acolo unde trebuie, când trebuie, cum trebuie și să faci ceea ce trebuie ACUM.
II
rece și calculată ca o minciună
care crede că nu se poate trăda niciodată,
sunt cea mai plăcută creatură aptă de limbaj
când spun nu cum e realitatea, ci așa cum ar trebui ea să fie, să vină
neconflictuală, monotonă, străvezie
ca o mare prietenie
descoperită prea târziu în viață,
ca o iluzie optică în spațiile prea mici
prelungite în efect de oglindă,
hiperrealul iese din cadru și dă cu tine de pământ
fără să te prevină,
photoshopul ajustează optim
fără să te conțină,
autocorrectul, corectorul de cearcăne, postura demnă
nivelează asperitățile,
ultima noastră țintă.
lasă-mă să-ți spun ce vrei tu să auzi,
să fiu greșeala ta favorită.
Teodora Coman, „piesă de rezistență”, Editura Nemira, anul publicării: 2023, nr. pagini: 112
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: Geert Pieters / Unsplash
scrie un comentariu