libris.ro

Mara Wagner a publicat recent, la Editura Litera, „Renovări. Amenajări interioare”, o carte curajoasă, care amestecă poezia, proza şi monologul dramatic, şi priveşte către criza care apare în cuplurile aflate în jurul vârstei de 40 de ani.

Dragă Mara, ce este „Renovări. Amenajări interioare” din punctul tău de vedere? O dare de seamă asupra sentimentelor dintr-o perioadă anume, un soi de sinteză personală pentru a trece la o altă etapă sau, poate, o formă de autocunoaștere?

Poate că e un pic din toate. Dar mai cu seamă cred că e ceea ce-i spune titlul, o curățenie generală, o renovare care se impunea și o reamenajare a lumii interioare. Se întâmplă câteodată să te pierzi în rutina vieții și să nu mai observi lucrurile importante. Sau să le vezi, dar să n-ai timp de ele. E ca atunci când faci curățenie la suprafață, dar de fapt ar fi cazul de o zugrăveală nouă și de schimbarea canapelelor, dar tot amâni, că nu e timp. Până când la un moment dat nu se mai poate și atunci te apuci de o renovare serioasă. Scoți tot și pui altă culoare pe pereți, schimbi gresie și faianță, repari tot ce e de reparat, arunci lucrurile vechi și iei altele noi. O formă de terapie. Cred că toți trecem prin asta la un moment dat.

Cartea aceasta vine după un roman cu amprentă autobiografică și este, la rândul ei, foarte personală. Este scrisul pentru tine ceva autoreferenţial? Ești mai aproape de biografic decât de ficțional?

Acum, că spui, îmi dau seama că așa pare. Am însă și multe începuturi la sertar care n-au legătură cu mine și cu viața mea. Dar cărora, pur și simplu, nu le-a sosit vremea. Pe de altă parte, înainte să trec printr-o criză majoră de cuplu, începusem să scriu un roman pe un subiect foarte similar. A fost ca un fel de premoniție a ceea ce avea să mi se întâmple circa doi ani mai târziu. Nu știu în ce măsură viața bate cartea, dar mi-am jurat atunci că n-am să mă apuc niciodată de scris SF-uri cu subiect apocaliptic, poate devin realitate și murim toți. Glumesc, n-am eu atâta fantezie cât îți trebuie pentru SF-uri.


Despre carte

Cum apare criza în cuplurile aflate în jurul vârstei de 40 de ani, care au copii şcolari şi destui ani de convieţuire? De ce o sfârtecă pe femeie, în primul rând? Poate fi depăşită criza? Sau e doar o iluzie, o încăpăţânare sortită eşecului?

Amestecând formulele narative – poezie, proză, monolog dramatic –, Mara Wagner reuşeşte să dea contur crizei, s-o desfacă în bucăţi: vezi cum se sfărâmă un cuplu, cum se împleticeşte şi cum rătăceşte dragostea pe drumuri întunecate. Criza existenţială se modifică în catharsis literar. Autoarea trece de singurătatea care te absoarbe, unde suferinţa şi sufocarea în cuplu sunt stări cotidiene, până la astuparea „crăpăturilor inimii“ şi redescoperirea de sine, cu şi fără terapeuţi, cu şi fără medicamente. Mara Wagner spune, de fapt, o poveste în care personajele iau, de multe ori, chipurile noastre, iar întâmplările sunt atât de familiare, încât nu mai distingem dacă realitatea fracturată este doar a autoarei sau a noastră, a tuturor.


Am citit într-un interviu de acum câțiva ani că, având copii, timpul tău pentru scris era foarte limitat. Cum ai făcut loc pentru „Renovări”?

Practic, s-a scris singură. Sunt lucruri pe care le-am tastat direct în telefon în momente de preaplin emoțional, în care simțeam nevoia de o supapă. Mă apuca pe stradă, prin metrou, prin parcuri sau când nu puteam dormi noaptea. Scoteam telefonul de sub pernă și așa, pe întuneric, mă chinuiam să potrivesc niște vorbe acolo până când oboseam și adormeam. Sunt lucruri pe care, la început, nu le-am scris cu gândul că ar putea fi publicate. Abia de la un punct încolo m-am gândit că ar merge de un fel de poveste.

În lumea scriitoricească românească, răutățile şi atacurile gratuite sunt deja banalități. Am văzut recent câte comentarii a stârnit premierea unei cărți de poezie. Cum te aștepți să fie primită cartea ta de cei care comentează poezia românească de azi și care au fost gândurile tale când ți-ai spus că, gata, textele respective fac o carte?

Eu nu mă consider poetă și nici nu susțin că m-aș pricepe la poezie. Evident, m-ar putea desființa din trei mișcări orice critic de poezie. Dar nu prea văd rostul unor atacuri gratuite, pentru că eu nu mă învârt în lumea scriitoricească, n-am nimic de împărțit cu nimeni.

Sigur că, dacă critica e constructivă, mă bucur de orice analiză, fie ea și negativă. N-am orgolii, îmi știu limitările și, de cele mai multe ori, îmi văd și singură stângăciile. Nu sunt atât de importantă pentru a-și pierde cineva timpul cu răutăți la adresa mea.

Ai pe cineva apropiat care îți citește textele înainte de a le trimite editurii? Te influenţează părerile celor din jur, chiar dacă ele nu vin din partea unor „specialiști”?

Da și nu. Prima carte, romanul, l-am dat pe la prietene care au părut curioase să vadă ce-am scris și care au fost bineînțeles încântate, dar le-am suspectat că sunt subiective. 🙂 Cu adevărat încurajată m-am simit abia când și-a aruncat ochii pe el Doina Ruști, o scriitoare adevărată, și mi-a spus că are potențial. Atunci mi-am făcut curaj și am început să-l trimit pe la edituri. La cartea a doua, volumul de poezii, nu l-am avut ca cititor decât pe partenerul meu de viață, care oricum îmi știa poeziile, că-i mai trimiteam din când în când. Dar iarăși e ceva subiectiv, cine nu se bucură să primească poezele de amor?

Profit de ocazie și pentru o întrebare extra-„Renovări”. Ce mai face blogul tău, meandmymonkyes.ro? Cât de des mai publici acolo și spre ce îl îndrepţi? Te ajută el, ca scriitoare, să-ți faci cărțile cunoscute ori să ajungi la cititori? Ai recomanda oricărui scriitor un blog sau crezi că un cont pe o rețea socială ar fi suficient astăzi?

Sărăcuțul meu blog e în paragină, nu prea îi mai acord atenție. L-am început într-o vreme în care blogurile abia apăruseră, prin 2006, și mi-a fost un jurnal online foarte drag. Scriam acolo mult despre copii, despre prostioarele și drăgălășeniile pe care le făceau, despre viața de zi cu zi, tot felul de gânduri aiurea. Între timp copiii au crescut, blogurile oricum nu se mai poartă, cel puțin nu sub forma asta sub care scriam eu. Aș putea să-i dau o turnură scriitoricească, dar nu cred că-mi mai ajung nici timpul, nici cunoștințele, nici ambiția pentru asta. Nu-l îndrept spre nimic, stă așa, suspendat în neant. Sigur că un blog pe care să scrii regulat te ajută ca scriitor, îți atrage cititori care mai apoi îți cumpără cărțile. Sunt multe exemple de bloggeri care au scos cărți. Nu știu însă dacă sunt și mulți scriitori care au timp de bloguri în mod regulat. În ziua de azi e mai simplu să te promovezi pe rețeaua de socializare. Dar online-ul ăsta poate fi și o capcană. Scrii pentru un public pe care să-l atragi și să-l seduci imediat, ai contact cu el în timp real. Asta, pe termen lung, te modelează într-un anumit fel, începi să scrii în funcție de like-uri. Pentru un anumit tip de literatură cred că e nevoie de timp pentru introspecție, de niște solitudine fără like-uri la tot pasul. Sau poate greșesc, nu știu, totul e în schimbare în ziua de azi și nu sunt eu în măsură să dau sfaturi scriitorilor.


Fragment din „Renovări. Amenajări interioare” (Editura Litera, 2019)

Teritorii cucerite

întâi timid te‑apropii

și cercetezi terenul din priviri

curioase și agile ca niște veverițe cafenii,

estimezi șanse de fericire și verifici starea vremii

emoționale,

evaluezi situații și pui la cale strategii.

apoi încaleci vitejește și pornești în luptă cu hotărâre,

dârz, neînfricat,

în urma ta lași fiori și cutremur,

amintiri și destin,

te impui, domini,

trezești uitări, marchezi teritorii,

îți înfigi steagul cu mândrie

în ținuturile cucerite,

iar la sfârșit,

epuizat și fără suflare,

te apleci tandru și îți săruți

tărâmul cucerit,

înainte de a cădea amândoi

pradă somnului.

Apoi m‑ai ajutat să montez perdeaua, stăteai cățărat pe o scară și‑mi găureai tavanul cu bormașina. Îmi amintesc că aveai un tricou marinăresc și jeanși, și părul ți‑era mult mai scurt și îți legaseși o bandană roșie pe cap să nu te murdărești de var și eu îți țineam scara să nu se miște și mă topeam încet la baza ei.

Într‑o zi ai venit cu un rucsac mare, l‑ai trântit în hol și ai spus simplu: Am venit.

Și ai rămas.


Mara Wagner s-a născut în 1975 la Brașov și a urmat Liceul „Johannes Honterus“, cu predare în limba germană. După absolvirea liceului a studiat limbile germană și engleză în cadrul Facultății de Limbi Străine a Universității din București. A lucrat în presa scrisă ca redactor-șef la reviste pentru femei și ca traducător. A debutat în 2017 cu romanul În spatele blocului (Editura Nemira). În prezent locuiește în București, este traducător și profesor de limba germană. 

Cartea „Renovări. Amenajări interioare” poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Litera, de pe libris.ro sau elefant.ro.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here