carturesti.ro

În cel mai încercat an al istoriei recente, scriitoarea Tatiana Niculescu a extras, aşa cum culegi cu mâinile delicat o perlă din miezul sărat al mării, aproape o sută de pagini prin care să ne regăsim speranţa în mijlocul necontenit al furtunii.

Tatiana Niculescu şi-a dedicat timpul unor biografii exemplare, publicate la Editura Humanitas  – Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu (2020); Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee (2019); Mihai I, ultimul rege al românilor (Humanitas, 2016, 2020); Regina Maria. Ultima dorinţă (2015, 2016, 2018, 2020), fiind doar câteva exemple  –, a coordonat mai multe volume colective şi şi-a făcut debutul în literatură cu romanul Spovedanie la Tanacu (Humanitas, 2006). Ulterior a scris şi a publicat Nopţile Patriarhului, Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut, Tăierea fecioarelor.

Volumul de faţă, Gânduri pentru vremuri grele, iese din tipar având nobilul scop de a ne reaminti măsura în care deznădejdea nu trebuie să ne copleşească pentru totdeauna. Chiar şi când zorii unei noi zile înnourate anunţau războiul, Regina Maria a României rămânea poate unicul stindard într-o lume din ce în ce mai întunecată.

Maria de Edinburg, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, se căsătorea, în 1893, la doar 18 ani, cu prinţul moştenitor al României, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul regelui Carol I. La declanşarea Primului Război Mondial, în ziua morţii regelui Carol I, la 10 octombrie 1914, devine Regina României, îndrăgostită deja pentru totdeauna de ţara despre care va continua să scrie de-a lungul întregii vieţi.

„După câţiva ani grei, de adaptare, după confruntări încrâncenate cu politicienii locului şi cu familia proprie, după naşterea a şase copii, această tânără nărăvaşă, plină de energie, crescută în Malta grădinilor luxuriante, călăreaţă pasionată, ca mai toate femeile din familia ei, până la regina Elisabeta II din zilele noastre, iubitoare de toalete sofisticate şi scumpe şi de libertate, cultivată atât cât să facă faţă dineurilor şi reuniunilor aristocratice, dar cu spirit practic şi cu o inteligenţă sclipitoare, se transformă treptat într-o luptătoare neînfricată pentru cauza ţării ei de adopţie”, o descrie Tatiana Niculescu în introducerea volumului „Gânduri pentru vremuri grele”.

În Ţara pe care o iubesc: memorii din exil se regăseşte poate cu cea mai mare patimă această dragoste faţă de ţara în care naturaleţea peisajului câştigă inima celei care ne-a cucerit dincolo de ani.

Despre plânsul de mila proprie, despre speranţă, despre curaj, despre încredere şi loialitate, răbdare, calm şi devotament, despre români, politicieni şi ţară, despre toate acestea au fost extrase, în cartea amintită, scurte texte care să ofere un mecanism valoros de reconstruire a încrederii în ceea ce pare de nerecuperat.

Prezentul, trecutul şi viitorul sunt şi vor fi întotdeauna supuse unor încercări nemiloase, însă dârzenia unor valori cultivate cu efort reprezintă, mai ales în ziua de azi, un exemplu aproape obligatoriu de urmat. Căci ce ne poate salva într-o perioadă în care autenticul, încrederea şi forţa neţărmurită par să se dezintegreze la primele semne de furtună? Cine poate pune la adăpost speranţa dacă nu astfel de scrieri care dovedesc că o fiinţă umană este capabilă să depăşească obstacole despre care spunem adesea că sunt de netrecut?

Regina Maria a României continuă să îşi iubească ţara adoptivă chiar şi acum, străbătând tărâmul celor care, în fapt, n-au plecat niciodată. Cele 32 de fotografii din colecţia Virgil Ierunca, incluse în selecţia amintită, sunt mărturii delicate ale unei demnităţi magnifice.

Ca un cristal dur de stâncă, având în interiorul său sclipirea unei inimi care se naşte o dată la o sută de ani, regina Maria îşi mărturiseşte credinţele, convingerile, valorile şi, totodată, cărările pe care le urmează, de fiecare dată, pentru a păşi spre lumină.

Dacă suntem ai nimănui, să privim înspre cea care a fost mai singură ca oricând în durerea pierderii unuia dintre copii. În cei mai puternici decât noi trebuie să ne găsim însă întotdeauna încrederea, speranţa, renaşterea. Într-un prezent în care orice resort pare mai tocit ca oricând, o privire înspre trecut şi, mai exact, către ceea ce regina Maria ne-a lăsat moştenire, devine o mângâiere fără sfârşit:

„N-am crezut niciodată în sacrificiile mărunte şi exasperante care te pun la încercare peste măsură fără a aduce nici un bine adevărat altora. N-am avut niciodată simpatie pentru cei care fac toată viaţa lucruri deloc necesare şi obositoare, iar apoi se plâng întruna, considerându-se martiri ai datoriei: fiecare trebuie să-şi facă viaţa suportabilă după puteri şi să zâmbească, astfel ne păstrăm forţele pentru adevăratele încercări.”

„Uneori necazurile ne izbesc cu atâta forţă, încât rămânem de-a dreptul amorţiţi, de parcă nu ne mai poate durea nimic. Şi totuşi sper, întotdeauna sper în faţa nenorocirilor – speranţa şi încrederea în mine şi în alţii sunt în firea mea.”

„Nu mă îndoiesc că, aruncându-mă împotriva voinţei mele în marele joc al politicii, am deschis, în multe privinţe, porţi noi către dezamăgiri amare. Cu toate acestea, mă simt obligată moral să lupt pentru ceea ce cred că e drept. Trăim vremuri prea grave ca să stăm şi să lăsăm lucrurile să meargă la voia întâmplării, deşi ar fi de departe calea cea mai uşoară.”

„Măcar de-am fi sinceri cu noi înşine şi cu împrejurările în care ne aflăm, dar nu, noi trebuie să arătăm lumii rânjete strâmbe, trebuie să trăim fals, pe o bază falsă, să ne prefacem, să ne prefacem întruna, când ar trebui să punem pe masă capitalul firav pe care-l avem şi să ne adunăm uniţi împreună cu toţi cei care iubesc ţara, în încercarea de a-l folosi cât mai bine.”

„Uneori, soluţiile nu mai sunt în mâinile noastre şi trebuie să ne mulţumim să stăm deoparte şi să privim, fără să ne irosim energia cu lucruri pe care nu le putem schimba.”

„Ne prăbuşim fiindcă prea multă vreme am încercat să fim prudenţi în loc să privim cu tărie către adevăruri mai înalte şi mai abstracte.”

„Refuz să mă las înfrântă sau să mă simt înfrântă până nu mi s-a smuls şi ultima fărâmă de speranţă. E adevărat că ne aflăm într-o situaţie imposibil de grea, disperată, dar nu mă pot abţine să nu simt că există o cale de scăpare. Trebuie doar să avem curajul potrivit şi abnegaţie la fiecare pas, simt asta din tot sufletul şi sunt pregătită şi mi-aş dori tare mult să-i învăţ şi pe alţii să-şi simplifice aşa-zisul amour propre ca să facă faţă unei situaţii groaznice deschis, cinstit, fără pavăza unor iluzii. Aş vrea să pot vorbi ca îngerii, ca să-i fac pe toţi să înţeleagă ce vreau să spun şi ce fel de curaj cred eu că trebuie să avem.”

Maria, regina României, „Gânduri pentru vremuri grele”, Editura Humanitas, anul publicării: 2020, nr. pagini: 112 (Cu 32 de cărţi poștale din colecţia Virgil Ierunca)


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Reynaldo Rivera pe Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here