Am dat întâmplător peste volumul de poezii al Ștefaniei Mihalache într-un anticariat, atunci când nu aveam idee cine este, ce scrie și nici cum scrie. Volumul „sisteme de fixare și prindere” nu doar că realizează un tablou al trecerii timpului atât peste corpul uman, cât și peste ideile noastre. Ea aduce în prim-plan imaginea minții, a creierului în diverse ipostaze, a labirintului de sensuri care ne ocupă zilnic universul mintal – în același timp, Ștefania Mihalache face o radiografie sinceră a corpului femeii marcat de trecerea timpului.
Multe dintre poemele din acest volum sunt scrise sub forma unui monolog, unui gând neîmpărtășit pentru copiii săi (Primul și A doua) unde încearcă să le reamintească prezența mamei, existența ei în viețile lor.
Puterea autoarei de a-i crea cititorului un mediu propice pentru a se simți în siguranță pe parcursul lecturii poemelor tranșante este uluitoare. Ea reușește să contureze o necesitate de empatie și o împlinire a acesteia prin imaginile clare, emoționante.
PARAVAN
Tu, primul, să nu plângi
când vei afla că
m-au tăiat să te scoată
carnea mea
avea atunci
cea mai mare nevoie
să fie despărțită în două
tânjea
după fiorul rece al cuțitului
și mintea după mâna caldă a anestezicului
care să ia durerea
Confesiunea crudă a unei realități individuale, personale, nu afectează doar sentimentele poetei, ci și dorința de a se înțelege. Ea pictează o imagine sinceră care, deși nu-și dorește, reușește să impresioneze. Radiografia pe care Ștefania Mihalache o realizează conturează o dorință de a explica, de a-l liniști atât pe cel care-i citește poemele, cât și pe cel căruia i se adresează.
Volumul îl aduce pe cititor aproape de confesiunea autoarei prin sinceritatea perspectivei mamei, astfel sugerând o atitudine curioasă pentru cei ce se simt departe sau despărțiți de acest sentiment.
ISTORIA FACERII
Caut în lume cuvinte pentru tine
cuvinte care să-ți vorbească așa cum ți-au vorbit inima și
sângele meu.
Acest fragment dintr-un dialog imaginat, un dialog necesar pentru mamă, proiectează nevoia acesteia de a-și împărtăși cunoașterea, de a da mai departe ceea ce ea știe. Ea descoperă în discursul său o forță care o ajută să transforme nevoia sa de a comunica și nevoia copilului de a înțelege.
CELULE STEM
Seara aliniez cremele unsorile uleiurile texturile groase
care să pompeze încă o zi
sânge proaspăt sub decolteul meu
cutiile mele fine sidefate perlate
așteaptă seara strălucind tăcut în baie
ca niște fecioare
îmi umplu cada
cu false celule stem.
Imaginea femeii și a ritualului concretizează dorința de a-și păstra însușirile vitale (sau cele pe care și le-a însușit și care i-au devenit vitale). Versurile scurte pe care le găsim pe parcursul întregului volum nu îndepărtează cititorul de o imagine complexă a ideilor autoarei, ci îl apropie prin forța și simplitatea lor.
Ștefania Mihalache nu prezintă doar o oglindă a gândurilor femeii, ci și a universului său mintal. Poemele sale pot purta amprenta fluxului conștiinței prin caracterul lor confesiv și sincer care definește volumul „sisteme de fixare și prindere”.
Poeta scrie despre felul în care ajunge la o serenitate aparte în legătură cu teme precum maternitatea și condiția sa de femeie lângă cel pe care îl iubește. Este extrem de important și discursul intern pe care-l poartă, în care își analizează, aproape obsesiv, conștiința, ideile, concepțiile despre relația sa.
ANSAMBLU CULISANT
Câteodată
gândul
c-o să ne dizolvăm într-o zi în singurătate veșnică
imposibil de înțeles asta
mintea mea îl așteaptă în gardă
încearcă să inventeze
aburi
energii
cuante
orbite
orbitali
găuri negre
găuri albe
elipse
elipsoide
sori
gaze
orice promisiune cosmică fizică organică anorganică solidă
lichidă atavică
c-o să te mai simt încă
În spatele urechii
îmi clămpăne un rânjet
o mână păroasă le mătură pe toate de pe masă
la masa strategiei
vine alt general
care nu vorbește engleză
Nu-i nimic
voi avea întotdeauna
mirosul corpului tău de bărbat
care se apropie de 40 de ani.
Vocea veșnic curioasă a poetei îndeamnă la o căutare în interior și la o liniște ce permite analiza – ea delimitează două tipuri de reflecții asupra eului: una necesară, rapidă, urgentă, și una calmă, la fel de necesară, dar care nu-și cunoaște destinația, aceasta din urmă fiind cea mai importantă, cea care contribuie la înțelegerea mecanismelor umane.
Volumul Ștefaniei Mihalache are în centru ideea creierului, a conștientizării, iar poeta alege câteva dintre cele mai complexe trăiri umane: maternitatea și existența alături de cel iubit.
Discursul autoarei nu este niciodată sigur, nu încearcă niciodată să convingă, ci doar să explice, mai des, să-și explice ce a trăit și maniera în care se raportează la viața sa. Ea configurează un sistem prin care transformă analiza interioară într-un ritual (atât referitor la dialogul imaginar cu copiii săi, cât și la imaginea sa în lume).
Creierul reprezintă o temă centrală care le asamblează pe toate celelalte și care contribuie la sensibilizarea cititorului și în cele din urmă, la calitatea textului de a rezona cu cel ce îl parcurge.
Îndreptându-mă spre o concluzie, „sisteme de fixare și prindere” revelează o voce fragedă, sinceră și confesivă care se îndreaptă spre o căutare neîncetată a momentelor dominante din viața poetei. Probabil calitatea evidentă a acestui volum este felul în care poate să realizeze o radiografie a momentelor esențiale ale cititorului și de a lucra accidental cu empatia sa.
Ștefania Mihalache, „sisteme de fixare și prindere”, Editura Nemira, anul publicării: 2016, nr. pagini: 112
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu