elefant.ro

O întâlnire providențială: trei tineri istorici, angajați la CNSAS, cunosc întâmplător, la o lansare de carte, pe nepotul generalului Nicolae Rădescu. Numele lui: Alexandru Șerbănescu, de profesie neurolog. Se leagă o amiciție de-a lungul căreia profesorul Șerbănescu își deapănă amintirile, readucând la viață o lume deja dispărută.

„Pentru mine, Profesorul Sandy Șerbănescu este «o întâlnire», care m-a făcut să vreau să devin un om mai bun, mai generos și mai încrezător în darurile oferite de viață” – Oana Ionel Demetriade


Fragment

Ce discuții erau în casa din Clopotari! Oamenii aceia, vedeai ce cultură și ce bogăție era în ei, nu în afara lor, iradiau când vorbeai cu ei, pentru că aveau să-ți spună ceva ce tu nu știai. Eu consider că părinții mei erau burghezi.

Eu așa mă simt. Fiecare avea locul lui și treaba lui, nu pizmuiam pe boier. Boierii țineau la pământul lor, nu-l vindeau, ci rămânea familiei. Burghezii la fel, nu puteai fără ei. Burghezia s-a organizat după venirea Regelui Carol I în țară. Iar „lupta de clasă”, scornită de comuniști împotriva burgheziei și a moșierimii, era tocmai pentru că ei se împotriveau noilor standarde comuniste. Ion Iliescu și acum o are în cap!

Toată lumea își avea locul ei. În societatea care era formată din boieri, burghezi, muncitori, țărani, părinții mei au plecat de la un nivel relativ modest, cu toate că Alexandru Sachelarie, tatăl mamei, avea avere. Și bunicul patern avusese ceva avere, dar o pierduse la cărți. El a murit într-un accident de vânătoare. Din cauza aceasta, tata a tras toate ponoasele și a trebuit să-și întrețină familia încă din adolescență. Acum se poate spune despre ei că erau bogați, dar depinde ce înțelegi prin aceasta. Aveau mai multe proprietăți, erau familii vechi. Trebuie făcută diferența între cei care aveau ideea banilor și cei care aveau o altă idee a felului de a trăi, în care conta să aibă o casă frumoasă, lucruri frumoase, nu neapărat mulți bani. Familia mea avea un Opel Kapitän decapotabil, mergeau la Predeal și la mare, asta era societatea.

Dar pe atunci, oamenii cu bani, mai ales evreii, investeau și în studenți, mai ales în cei de la Drept și de la Medicină. Era o investiție bună, pentru că banii le veneau înapoi. Spre exemplu, Aristide Blank, cel care deținea și o bancă, asta făcea. Cu el nu știu ce s-a întâmplat, dar soției sale, în anii ʼ50, i s-a repartizat un apartament în Cartierul Floreasca. Într-o zi, mama m-a rugat să mă duc la ea, să o ajut la repararea unei mașini de cusut – avea una ca a mamei, Singer, pe care o reparasem de câteva ori. Am întâlnit un om normal, nu-ți dădeai seama că a fost bogată. Încerca să facă niște cămăși, ceva din care să trăiască; dar în felul ei de a se comporta, nu vedeai că fusese bogată, iar atunci muncea.

Sigur că după 6 martie 1945 a fost o ruptură, comuniștii au încercat să distrugă elita și i-au dus ori în pușcărie, ori la canal, ori în situații din astea în care erau la limita supraviețuirii. De exemplu, unchiul meu, judecătorul și profesorul universitar Ovid Sachelarie, dacă nu ar fi acceptat să devină muncitor necalificat, nu ar fi avut din ce să trăiască. Asta mi se pare important, să vedem ce s-a întâmplat cu oamenii aceștia după venirea comuniștilor și cum s-a distrus o societate care începuse să funcționeze foarte bine. Aushnitt, Malaxa erau, într-adevăr, bogați. Despre tata poți să spui că avea avere, dar agonisită din munca lui.

Oamenii bogați fie erau industriași, fie erau bancheri și aveau, într-adevăr, avere. Comuniștii nu au diferențiat. Ei aveau sloganul „nu sunt cu noi, sunt împotriva noastră” și au făcut un plan din a-i extermina sau i-au pus în situația de a fi în pragul supraviețuirii.

Boierii erau o categorie aparte. Erau niște oameni deosebiți prin faptul că aveau cultură. Aceasta s-a întâmplat înainte de 1848, când foarte mulți tineri din vechile familii boierești au plecat la studii în străinătate, mai ales la Paris, și s-au întors cu anumite standarde. De exemplu, au schimbat arhitectura în București, care, la un moment dat, se numea „Micul Paris”. Unde este „Casa Poporului” acum, au fost 9000 de case superbe, iar cartierul se numea Uranus. Nu întâmplător a fost ales locul acela, pentru că acolo era granit. În rest, peste tot, solul este infiltrat de apă și Bucureștiul, din punct de vedere al pericolului de prăbușire la cutremure, este pe primele locuri din țară. Din cauza aceasta, Ceaușescu a vrut să mute capitala la Târgoviște. El voia să lase Bucureștiul ca New York-ul, iar Târgoviște să-l transforme într-un fel de Washington. Pe urmă, când a văzut că poate să facă o clădire care să reziste la un cutremur de 9 grade, s-a răzgândit.

Sigur că la începutul secolului XX a existat Caragiale, care a surprins viața politică. Dar nu trebuie confundați politicienii cu restul populației. Ca și acum, dar acum e mai rău! Sigur că ce caricaturiza Caragiale avea o mare doză de adevăr. Situații ridicole erau și în vremea lui Ceaușescu. De exemplu, când făcea o vizită, se luau vacile de la o fermă și se duceau la ferma pe care urma s-o viziteze; la grâu erau declarate producții foarte mari, fără acoperire în realitate etc.

Din testamentul lui Gheorghe Marinescu, deschis la moartea lui, în 1938, se vede că pe el îl supărau unele lucruri. România era încă o țară foarte izolată, din mai multe motive. Mai ales din cauza poziției geografice, la periferia Europei, o țară latină, înconjurată de ruși, de turci și din cauza aceasta am avut de suferit invaziile lor. Dar iată că am rezistat. Și probabil situația aceasta a avut o oarecare influență asupra felului în care s-a format mentalitatea românilor. Așa se explică de ce nația asta a trebuit să supraviețuiască, uneori, făcând compromisuri.

Și probabil că cel care a prins cel mai bine toate astea a fost Caragiale. Aceasta aș vrea să se înțeleagă: că boierul exista la noi pentru că eram o țară agricolă. Familia mea, însă, era burgheză, pentru că n-avea moșie. Definiția boierului era moșia și prezența în viața culturală și politică. Dar moșia conta cel mai mult. Existau și alte categorii: industriașii, bancherii. Dar toți erau în burg, nu concepeau viața de unii singuri, izolați pe moșii. Aveau prieteni, discutau, era o viață plină de farmec. Părinții mei erau niște intelectuali, dar acum termenul este demonizat. Și burghezia era stratificată, dacă ne referim la familie, la rădăcini. De exemplu, generalul Rădescu provenea dintr-o familie de răzeși. Tatăl meu era dintr-o familie cu nouă copii, cu probleme financiare, dar el a învățat și în paralel lucra la C.F.R., ca să ajute la întreținerea familiei. Adică oameni care porneau de jos.


Cartea este disponibilă pe site-ul editurii.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here