Primul titlu publicat poate conta foarte mult pentru o eventuală carieră de scriitor. De aceea, am considerat oportună o anchetă cu voci importante ale lumii scriitoricești din România.
Mihaela Buruiană este licențiată a Facultății de Limbi Străine, secția Engleză-Franceză, modulul de traductologie, din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ din Iași. E traducătoare literară (a tradus în jur de 50 de cărți de ficțiune și non-ficțiune, pentru adulți și pentru copii) și cititoare pasionată (despre lecturile ei mai povestește pe pagina de Facebook „Palimpsest“).
După mulți ani de citit, tradus și chiar scris despre cărțile altora, și-a făcut curaj să scrie propriile povești. A urmat câteva cursuri de creative writing și a publicat povestiri în Literomania, Revista de povestiri și Revista Familia. Pe cine iubești mai mult?, apărut în martie 2023 în colecția n’autor, este volumul său de debut.
- Fiecare are ideile și stilul lui, iar diversitatea asta cred că te ajută să ieși din capul tău, să mai vezi și alte perspective;
- Cartea mea a avut parte de o primire călduroasă, inclusiv din partea câtorva scriitori, ceea ce mă bucură mult, bineînțeles;
- E loc pentru toată lumea, nu e nevoie de invidii sau competiție, dimpotrivă: cu cât se scrie mai mult și mai diversificat, cu atât sunt mai câștigați cititorii;
- Cred că e în egală măsură interesul editurii și al autorului să promoveze o carte, motiv pentru care toată munca asta care vine după scris, din partea mea, și după pregătirea manuscrisului pentru publicare, din partea editurii, este un efort de echipă.
Cât de mult ați așteptat acest moment? A fost un debut „pe speze proprii“ sau unul care s-a petrecut la capătul unei selecții de manuscrise de către o editură?
Au trecut cam cinci săptămâni de la apariția volumului meu de povestiri Pe cine iubești mai mult?, așa că totul e încă nou și surprinzător. Ideea unui volum s-a conturat treptat, pe măsură ce poveștile pe care le scriam se tot completau și continuau, așa că, după ce l-am recitit și cizelat de atâtea ori încât nu am mai suportat nici să deschid fișierul, l-am trimis la Nemira. Îmi plăcea colecția n’autor, coordonată de Eli Bădică, și am așteptat cu emoție răspunsul câteva luni. Eli are un sistem de anonimizare a textelor primite, tocmai pentru a asigura obiectivitatea procesului, și, în ianuarie 2022, când a venit și rândul textelor mele, am primit vestea cea bună. După niște discuții preliminare, a mai durat un an până când am ajuns la editare și la tot ce a presupus apoi apariția cărții.
Personal, sunt sceptică în privința regimului de self-publishing, din mai multe motive: știu cazuri concrete în care textele au fost publicate fără a fi corectate sau editate. Și nici nu există vreo responsabilitate din partea unei edituri. În schimbul unei sume de bani, oricine dorește poate, în teorie, să publice o carte, dar asta nu implică și un proces de selecție. Validarea pe care ți-o dă o editură serioasă (mare sau nu, asta e altă discuție) lipsește când te publici singur; practic, îți „cumperi“ astfel așa-zisul statut de „scriitor“. Un alt aspect ar fi legat de promovare, tot efortul căzând în sarcina ta, cu mijloacele pe care le ai la dispoziție sau pe care, din nou, ești nevoit să le cumperi. Condițiile grafice sunt mai slabe, de obicei, la publicarea în regim self-publishing. Tirajul pe care ți-l permiți e probabil de cincizeci-o sută-două sute de exemplare. Nu ai contract cu rețelele de distribuție, prin urmare, și vizibilitatea e mai mică și tot așa.
Cred că sunt și excepții de la cele de mai sus, eu vorbesc strict prin prisma cazurilor cunoscute de mine; în general, aș recomanda răbdare și perseverență în relația cu editurile alese. Chiar dacă timpul de așteptare poate fi mai lung, cred că și beneficiile sunt mai mari.
Susţine citestema.ro:
V-ați sfătuit cu cineva înainte de a trimite manuscrisul spre publicare? Vi l-au citit prietenii sau poate un sfătuitor/îndrumător sau poate colegii de la vreun curs de scriere creativă?
Când mi-am dat seama că simțul meu critic, prezent atunci când citeam cărțile altora, nu e suficient pentru textele proprii, m-am înscris la un curs de scriere creativă, care mi-a făcut poftă de încă unul și încă unul… Cursurile și atelierele astea mi s-au părut utile pentru că, pe de o parte, mi-au dat niște confirmări și mi-au corectat niște metehne și, pe de altă parte, mi-au dat ocazia să scriu într-un ritm susținut și să primesc feedback de la scriitori diferiți, cu stiluri diferite, din care am învățat să iau ce mă ajută pe mine. În plus, am cunoscut oameni cu preocupări și interese similare, cu unii dintre ei chiar m-am împrietenit și păstrez legătura. Fiecare are ideile și stilul lui, iar diversitatea asta cred că te ajută să ieși din capul tău, să mai vezi și alte perspective, ba chiar să profiți de privirea proaspătă a altcuiva, când tu ești prea aproape și nu mai observi detaliile.
V-a influențat debutul modul în care ați privit ulterior lumea literară din România? Poate v-ați făcut prieteni printre scriitori sau poate că, dimpotrivă, ați remarcat mai ușor reacții nepotrivite…
Mulți ani, am privit lumea literară din România din postura de cititoare și de traducătoare. În prima calitate, am ținut destul de mult timp un blog și o pagină de Facebook dedicate cărților, ceea ce mi-a prilejuit și contacte cu scriitorii români pe care-i citeam și despre care scriam. Am remarcat atunci bucuria cu care primeau cele câteva rânduri de apreciere și am înțeles cât de important e pentru un autor răspunsul publicului.
În a doua calitate, am urmărit felul în care erau receptate cărțile traduse de mine și aviditatea cu care cititorii (inclusiv scriitorii) români caută anumiți autori, anumite titluri, dar, din ce în ce mai mult, și atenția pe care o acordă traducerilor. Asta m-a responsabilizat și mai tare și am încercat, în munca mea, să redau cât mai fidel și mai natural vocile din original. Când am început să scriu, mi-am dat seama cât de utilă îmi e experiența de traducătoare literară și cât de mult contează să te simți în largul tău cu tot felul de aspecte care țin de scris: de la gramatică și punctuație la simțul limbii și al stilului.
Acum, ca autoare, resimt câte puțin din fiecare: bucurie și recunoștință, când îmi scrie cineva despre carte, dar și responsabilitate, când știu că ceva ce am creat eu e pus sub lupă.
Cum spuneam mai devreme, debutul meu e foarte recent. În astea câteva săptămâni, cartea mea a avut parte de o primire călduroasă, inclusiv din partea câtorva scriitori, ceea ce mă bucură mult, bineînțeles. În același timp, sunt conștientă că nu pot să mulțumesc pe toată lumea – sau nu în aceeași măsură.
(Divaghez puțin, dar aș vrea să încerc să explic de ce cred asta.
Pe de o parte, e vorba despre gusturi și interese, care sunt diferite. Nici mie nu-mi place tot ce citesc. E posibil să admir construcția sau stilul unei cărți, dar să nu-mi spună nimic subiectul. Sau să rezonez cu personajele și cu povestea lor, dar să nu-mi placă felul în care e scrisă. Sau să abandonez o carte, pentru ca, peste câteva săptămâni sau luni, când o reiau, să constat că pur și simplu nu fusese momentul potrivit prima dată.
Să luăm ca exemplu un sistem de referință cu care e multă lume familiarizată: Goodreads. Acolo comentează sau evaluează cărțile cititori cu criterii și experiențe diverse. Unii pot să aprecieze doar acțiunea, alții să se uite la un cumul de aspecte. O carte poate să primească cinci steluțe de la un cititor și doar una sau două din partea altuia. Ca recenziile de pe Emag. Nu știi cum e produsul până când nu-l încerci tu. Și, chiar și atunci, e o experiență personală.
Pe de altă parte, dincolo de aprecierile astea subiective, rămân valabile niște criterii obiective. Aici intervine, în general, critica de specialitate, care folosește alte instrumente.
Mie mi se par importante ambele tipuri de reacții, în măsura în care te ajută să vezi care sunt punctele tale forte și eventual ce ai avea de îmbunătățit.)
Revenind la peisajul literar autohton, încă mă raportez la el ca cititoare și foarte puțin ca o componentă a lui. Oricum, sunt de părere că e loc pentru toată lumea, nu e nevoie de invidii sau competiție, dimpotrivă: cu cât se scrie mai mult și mai diversificat, cu atât sunt mai câștigați cititorii.
Ați fost mulțumit/ă de felul în care a fost primit debutul de către cei care scriu despre cărți în revistele tipărite sau online?
Au fost fragmente publicate pe Dlite, semnalări ale apariției pe site-uri și bloguri, comunicate de presă preluate, interviuri – de exemplu, în nou-lansata revistă Matca literară, în Revista Familia și în Revista Golan. Zilele astea am văzut și recenzia Stelei Călin de pe citestema.ro, pentru care îi mulțumesc încă o dată. Sunt plăcut surprinsă și recunoscătoare pentru atenția și aprecierea cu care a fost primită Pe cine iubești mai mult? până acum (inclusiv în social media) și sper să ajungă și în continuare la cât mai mulți cititori (și la cei pasionați, și la profesioniști).
Cum v-ați promovat debutul? Sau cât credeți că ține de autor din ceea ce înseamnă promovarea unei cărți? Este munca de promovare o datorie a editurii sau se poate implica și scriitorul în vreun fel în acest proces?
Debutul a fost anunțat încă de la începutul lui noiembrie 2022, când am avut o lectură publică în avanpremieră la librăria Humanitas Kretzulescu, ceea ce cred că a creat un orizont de așteptare. Am beneficiat un pic și de faptul că o parte dintre cititori mă cunoșteau deja ca traducătoare literară și asta i-a făcut curioși și în privința povestirilor. La sfârșitul lui martie 2023, am avut o lansare frumoasă la București, pentru care le mulțumesc editurii Nemira, lui Eli Bădică și Alinei Purcaru, librăriei Humanitas Lipscani, dar și publicului numeros și empatic.
Am primit invitații la cluburi de carte și, în curând, va avea loc și un turneu prin mai multe orașe din țară, în cadrul căruia voi promova și cartea mea, alături de Eli și de alți autori și cărțile lor publicate în colecția n’autor.
În rest, am vorbit despre volum atât cât mi s-a părut firesc, ca om căruia nu-i place prea mult să fie în centrul atenției, dar care se bucură acum de experiența asta nouă. De altfel, cred că e în egală măsură interesul editurii și al autorului să promoveze o carte, motiv pentru care toată munca asta care vine după scris, din partea mea, și după pregătirea manuscrisului pentru publicare, din partea editurii, este un efort de echipă. Publicul e curios în privința autorului, prezența lui la evenimente și în reviste sau în social media ajută la vânzări. Fără evenimentele organizate de editură, autorul ar fi mai puțin vizibil. Sigur că totul implică un consum serios de timp, energie și bani, dar nu aș vorbi despre promovare ca despre o datorie a editurii sau o implicare opțională a autorului, ci despre un proces firesc care însoțește apariția unei cărți și pe care îl desfășurăm împreună.
Ce sfat aveți pentru cei care ar vrea să publice, dar nu știu când și cum?
Reiau oarecum ce am spus mai sus: aș recomanda editurile consacrate, care au vizibilitate și putere de promovare și distribuție, plus un proces de selecție care este o „garanție“ a calității, în măsura în care se pot da garanții când vine vorba despre literatură. Aș adăuga să-și lucreze manuscrisele cu răbdare și atenție. Contează nu doar conținutul, ci și forma de prezentare (așezarea în pagină, ortografia – inclusiv diacriticele – și punctuația). Să ceară feedback de la două-trei persoane avizate (sau mai multe, dacă simt nevoia), adică nu familia sau prietenii, ci oameni care mănâncă literatură pe pâine și au legătură cu scrisul. Să aibă răbdare – subliniez – și încredere și, în tot vârtejul ăsta de încercări, rescrieri, emoții și așteptare, să nu uite de plăcerea scrisului.
Puteţi cumpăra cartea Mihaelei Buruiană de la:
scrie un comentariu