elefant.ro

După Gastarbeiter (2017), Povestea lui Vasile Pogor (2018), Jimmy (2018) şi Recrutorii (2019), Mihai Buzea ne propune o nouă carte, tot la Editura Polirom: Paralel.

Salut, Mihai! Mi-am propus să aflu câte ceva despre „Paralel”, cea mai recentă carte a ta, şi n-aş vrea să înțelegi că dau importanţă notărilor de pe goodreads.com, însă am observat ceva interesant căutând date despre romanul tău. Are patru notări, însă nicio notă nu se repetă. Așadar, câte o notă de 1, 2, 3 și 4. O așteptăm pe cea de 5. De ce crezi că există varietatea asta de „păreri” printre cititorii tăi?

Salut, Costi, și bine ne-am regăsit! Paranteză pentru cititori: Costi și cu mine nu ne cunoaștem personal, nu ne-am întâlnit, nu ne-am văzut, nu am băut vreo bere, nu am vorbit nici măcar la telefon! Never ever. Interacționăm pe net, ca sălbaticii, dar ce altceva am putea face? E trist, știu. Și greu, și cam dezumanizant, dar cică așa e lumea postpandemică, zice-se. Ne adaptăm cum putem, fără să ne convină… Cel puțin mie, unuia, nu-mi convine. Mă-ntorc ca Ieremia la-ntrebare: păi, eu cred că varietatea asta de păreri există pentru că cititorii „mei” (pe care, iarăși, nu-i cunosc și-mi pare rău) sunt oameni vii, oameni în carne și oase, nu boți sau alte drăcovenii! Oamenii reali au păreri reale, adică diferite. Unul zice că-s prost, altul că-s dobitoc, al treilea mă apără și le explică primilor doi: „E doar copil!”. Sesizezi varietatea de opinii, hein?

Și, în general, ai cumva o părere despre cititorii aceștia, despre cine sunt ei?

Habar n-am. Asta mă roade, mă chinuie, mă macină: să pot interacționa într-un fel oarecare cu cei care-mi citesc cărțile, ăsta este visul meu! Mă rog, unul dintre ele. Să-ntreb direct, cu nesimțirea-mi legendară: „Zi, moșule! Ce merge, ce nu merge, la ce mai trebuie să șurubăresc? Zi, că dau o bere!”. Dar – alas! – nu am acest noroc. Nu am nici cea mai vagă idee cine sunt cei care-și sacrifică timpul ca să citească un Buzea… efort pentru care le mulțumesc. Sincer. Ar putea să facă altceva, dar ei îmi oferă mie (cărții, enfin) o bucățicuță din viața lor. Cum să nu fiu recunoscător?!

Recunosc că sunt impresionat de ritmul în care îți apar romanele. „Paralel” vine la puţină vreme după „Gastarbeiter”, „Jimmy” și „Recrutorii”, între care s-a „strecurat” biografia romanțată a lui Vasile Pogor. Știu ca ești stabilit cu familia în afara țării și mă gândesc că adaptarea, oriunde, este dificilă. Cum faci să scrii?

Păi, cum să fac? Trag de mine, așa fac! Sunt genul „moacă”, genul care se apucă greu și se lasă repede: mai un televizor, mai o vizită la frigider (ciocolată!), mai verific ce-a mai postat Fulaș pe Facebook, mai o ceartă pe whatsapp cu gașca de la Fire (România, București, Centrul Vechi, strada Covaci! Cunoști…), mai o muzică la căști… uite așa. Muncă de lasă-mă să te las! Când mai prind niște trei ore legate, zic că l-am apucat pe Dumnezeu de glezna dreaptă, iar dup-aia mă hodinesc o săptămână. Buzea, frate!

Cum de ții ritmul acesta de câțiva ani?

De fix cinci. Nu e nicio șmecherie să scrii în ritmul ăsta de cinci ani, având în vedere c-am pierdut 18: trebuia să fi debutat în 1999, când mi-am dat demisia din învățământ (eram profesor de engleză), dar am izbutit abia în 2017. Am de recuperat, Costi, am de recuperat! Sunt o grămadă de consacrați în fața mea, nicio problemă, îi bat pe toți că am cu ce, doar că-mi trebuie timp. Atât! Timp, nimic altceva. Doar că, din păcate, timpul e cea mai scumpă marfă din lume.

E firesc să te întreb și care este motivația ta vizavi de scris. Altul, în aceeași situație, ar putea gândi că, departe de România, cărțile lui în limba română nu vor trezi interes. Că nu are cum să vorbească direct publicului român la diverse evenimente, că lipsa unei prezenţe fizice în mijlocul publicului său ar afecta vânzarea cărților sale. Pe tine ce te împinge spre scris?

Ce mă împinge? Faptul că greșești, Costi, greșești catastrofal. Nu vor trezi cărțile mele interes? Ha! Mă faci să râd. Sunt două subiecte literare pe lumea, asta, două, mari și late: dragostea și războiul. Mă rog, moartea, dar înțelegi ce vreau să spun. Despre dragoste să scrie cine-o vrea, doar să scrie bine; despre război, însă, nu poate scrie orice chibiț. Tre’ să fii acolo, Costi, tre’ să fii acolo ca să fii credibil! Ai educație militară, știi despre ce vorbesc. Iar acum, acum (2021), România a pierdut câteva milioane de fii și fiice, oameni buni, muncitori, ambițioși, corecți, curajoși; observi? Exact genul de oameni care se duc să lupte și să moară în războaie! Doar că, de data asta, aceștia nu sunt morți, sunt doar plecați. Treaba mea e să le scriu poveștile. Nu pe toate, evident, dar măcar câteva, măcar unele. Înțelegi unde bat? Pentru prima oară în istoria ei, România se divide ca un parameci… România speciază, Costi, dacă îmi permiți formula asta dementă! Iar eu sunt aici, fix unde trebuie să fiu, ca să fiu micul cronicar al acestei speciații. Merită? Eu zic că da, că merită cu asupra de măsură, dar, ca de obicei în viețișoara asta, pot greși.

Cum te autoiluzionezi că, într-un fel, undeva, ce scrii tu va produce o vibraţie?

Nu mă autoiluzionez. Știu. Sunt sigur, sunt pozitiv, sunt precis, ca să zic așa: 50% dintre tinerii țării, educați sau needucați, își văd viitorul în afara României. Eu scriu cărți cu și despre dezțărare. Nu mă pot adresa celor needucați, admit; dar chiar crezi că cei educați nu ar investi oleacă de timp în citirea cărților mele, dac-ar auzi de ele? Eu cred c-ar face-o. Dar, din nou, eu pot greși.

Cărțile tale sunt interesante și datorită coperților. Care este povestea celei de acum?

Super-poveste. Am lucrat cu doamna Sabina Yamamoto (mai cunoscută în România datorită volumului „Scrisori din Cipangu”) la partea conceptuală, cu doamna Ștefania Pop la partea de execuție, iar tușa finală – și strălucirea, dacă îmi dai voie – a dat-o doamna Carmen Parii, de la Polirom, magiciana coperților mele. Și ale altora, dar nu de alții e vorba acum, ci de Buzea. Următoarea copertă pe care o va face Carmen pentru mine va fi o lovitură, Costi, o lovitură! Nu am voie să spun mai mult, dar mulți oameni – scriitori, consacrați, maeștri! – își vor da cu pumnii-n cap când vor vedea coperta din 2022. Mi-e milă de dânșii, dar nu am ce le face. Meseria asta este printre cele mai concurențiale din lume, e care pe care. Nu pare, dar e. Unii intervievați de-ai tăi vor spune că mint. Să fie sănătoși.

Este „Paralel” cartea ta cea mai plină de detalii personale?

Nu, nicidecum. E la fel ca toate. Bine, „Povestea lui Vasile Pogor” e diferită, dar ţi-ai dat seama de ce.

Te ajută scrisul să te înțelegi mai bine, să îți înțelegi mai bine anumite decizii?

Da, categoric. Când scriu sunt mult mai eu însumi decât atunci când sunt, pur și simplu. Bine, cred că asta li se întâmplă tuturor scribălăilor, da’ zic.

N-aş vrea să râzi la întrebarea asta, însă n-am ce face, trebuie sa ți-o adresez: te consideri un scriitor de succes?

Nu. Nu mă consider și nu sunt. Mă arde pe coșul pieptului, Costi, mă arde ca focul iadului! Zi-i ambiție, zi-i „autoiluzionare”, zi-i cum vrei, eu îți spun adevărul, doar adevărul și numai adevărul: vreau succesul, plâng după el și nu-l am. Buf! Am căzut de sus, de sub tavan, și asta numai din vina mea: am crezut c-o să plac oamenilor și-o să-mi cumpere cărțile, dar asta nu s-a-ntâmplat. Nu-i nimic, continuăm. Strângem din dinți, înghițim în sec și mergem mai departe.

Te-am întrebat aşa ceva pentru că știu că o editură nu publică același autor când cărțile lui strâng praful în depozite. Iar dacă ale tale apar constant la aceeași editură, înțeleg că se vând bine.

Nu se vând bine. Nu mă mai chinui și tu!

Așadar: este acesta un semn de succes pentru tine?

Care, că nu m-a trimis Poliromul la plimbare? Ha! Sunt o investiție pentru ei, Costi, asta sunt eu, o investiție. Poate că voi fi gâsca cu ouă de aur, cândva; cine știe? Editorii ăștia mari sunt mult mai puțin fraieri decât par, dacă îmi permiți să mă bag în seamă cu o astfel de înțelepciune.

Ai scris altfel romanul acesta, „Paralel”?

Nu înțeleg întrebarea.

Adică „s-a scris” el altfel față de cărțile anterioare?

Da, oleacă altfel, că e primul roman pe care l-am scris ca emigrant, ca greenhorn. M-am opintit să-l fac mai bun decât pe celelalte, să mă iubească și pe mine publicul, cum îl iubește pe Ganea de exemplu, dar deocamdată nu văd să-mi fi ieșit.

Firesc ar fi să existe niște diferențe, mai ales în comparație cu felul în care ai scris biografia romanțată, care a presupus – mă gândesc – şi ceva documentare.

Aia a fost muncă grea, Costi, aia a fost trudă! Buzea travailleur. Am dat un lucru bun, după părerea mea, dar să știi că toate cele 11 cărți ale colecției au fost foarte bune. Mă rog, zece dintre ele, ca să fiu și decent… deși nu se mai poartă genul.

Între cărți, iei pauză de la scris?

Nu. Ce, sunt nebun? Vrei să-mi ies din mână? No way!

Aşadar, când trimiţi una către editură, ştii deja la ce vei lucra în continuare?

Știu, ca popa. Nici nu ar putea fi altfel, că mi-e capul ca un bostan turcesc: plin de semințe coapte.

Ce să mai așteptăm de la tine? Un nou roman? Ori poate o colecție de proză scurtă?

Sper să v-atac în 2022 cu trei cărți. Eu nu-s Sadoveanu, și nici 2022 nu e 1904.

Editura Polirom, anul publicării: 2021, nr. pagini: 360

Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Ayman Yusuf pe Unsplash (crop)

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here