carturesti.ro

Eric R. Kandel, Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2000, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din lume, face o neobişnuită incursiune în universul enigmatic al creierului, arătând ce ne dezvăluie tulburările mintale despre natura umană.

Pe baza cercetărilor sale inovatoare şi a lucrărilor altor experţi, el încearcă să răspundă la una dintre cele mai dificile întrebări cu care ne confruntăm: cum apare mintea din materia fizică a creierului? Cei 86 de miliarde de neuroni cerebrali comunică între ei prin cele mai fine conexiuni, care ajung uneori să fie alterate sau chiar întrerupte. În felul acesta, procesele din creier care dau naştere minţii pot fi afectate, ducînd la tulburări precum autismul, depresia, schizofrenia, boala Parkinson sau tulburarea de stres posttraumatic. Studiul acestor afecţiuni şi explorarea potenţialelor lor tratamente ne pot ajuta să înţelegem mai bine felul în care creierul produce experienţele şi capacităţile noastre fundamentale – gîndurile, sentimentele, comportamentele, memoria şi creativitatea.

Editura Polirom; anul publicării: 2020; traducere: Lucia Popovici; nr. pagini: 384

Cartea este disponibilă pe:


Din cuprins:

Ce ne pot spune tulburările creierului despre noi înşine • Natura noastră profund socială: spectrul autist • Emoţiile şi integritatea eului: depresia şi tulburarea bipolară • Memoria, depozitara eului: demenţa • Creativitatea înnăscută: tulburările creierului şi arta • Principiul plăcerii şi libertatea de a alege: adicţiile • Conştiinţa: marele mister nedezlegat al creierului


„Kandel este un cititor abil şi un observator meditativ… Neuroştiinţa prinde viaţă în studiul lui prin reflecţiile personale şi imaginative asupra minţii tulburate…” (Science)


Fragment

Ca orice altă emoţie, teama are atât o componentă inconştientă, cât şi una conştientă. Aspectele fizice ale reacţiei noastre emoţionale la un stimul ce induce teamă – accelerarea pulsului şi a respiraţiei şi activarea glandelor sudoripare ale pielii – sunt mediate de sistemul nervos autonom şi se manifestă sub nivelul conştiinţei. După cum am văzut, James susţinea că reacţia corpului la teamă se produce prima şi ne declanşează sentimentul conştient. Astfel, fără corp nu ar mai exista nici teamă. De la această observaţie a pornit studiul fricii.

Oamenii de ştiinţă înţeleg foarte bine circuitele neuronale ale fricii. Aceasta începe la nivelul amigdalei, care orchestrează toate emoţiile, dar pare să fie extrem de sensibilă la teamă. Un stimul înfricoşător ajunge la amigdală, activează o reprezentare a pericolului şi declanşează reacţia de teamă a corpului. Acestea sunt răspunsuri fiziologice şi comportamentale automate, înnăscute.

Următorul în reţea este cortexul insular, o insuliţă de neuroni situată în profunzimea lobilor frontal şi parietal care transpune emoţia fizică în conştiinţă activă. El evaluează reacţiile corpului, precum nivelul durerii, şi monitorizează ce se petrece în organe şi în muşchi, urmărindu‑ne atent pulsul şi activitatea glandelor sudoripare. Descoperirea ulterioară a cortexului insular a constituit confirmarea biologică a ideii lui James potrivit căreia reacţia noastră fizică la teamă precedă conştientizarea fricii.

O altă regiune implicată în circuitul neuronal al fricii – şi al furiei – este o parte din cortexul prefrontal cunoscută drept cortexul prefrontal ventromedial. Această structură este importantă şi pentru ceea ce am numi emoţii morale – indignare, compasiune, jenă şi ruşine.

În sfârşit, o a doua regiune a cortexului prefrontal, cortexul prefrontal dorsal, reprezintă de fapt punctul în care mintea noastră conştientă – voliţiunea, sau voinţa – se poate impune asupra modului în care este manifestată emoţia.

Reacţia noastră la teamă este un răspuns adaptativ, care ne ajută să supravieţuim. Este un program de acţiuni numit uneori răspunsul de tip „luptă, fugi sau îngheaţă”. Aceste acţiuni includ schimbări musculoscheletale (muşchii faciali adoptă o mască a fricii), schimbări de postură (o tresărire bruscă de spaimă, urmată de rigiditate), accelerări ale pulsului şi respiraţiei, contractarea muşchilor stomacului şi intestinelor şi eliberarea hormonilor de stres, cum este cortizolul. Toate aceste schimbări din corp au loc la unison şi transmit diverse semnale creierului.

Două aspecte ale fricii sunt importante aici. În primul rând, simţurile trimit semnale către amigdală, care implică şi alte regiuni ale creierului. Ştim asta deoarece imagistica cerebrală ne arată cu exactitate ce se petrece atunci când se manifestă acest răspuns primar. În al doilea rând, schimbările din corp, alături de cortexul insular, ne fac să conştientizăm sentimentul. Ne simţim speriaţi deoarece creierul a observat schimbările petrecute în corp. De aceea ne pregătim să fugim dinainte să ştim de ce fugim.


Eric R. Kandel, unul dintre pionierii ştiinţei cognitive moderne, este profesor la Columbia University şi activează în cadrul Howard Hughes Medical Institute. În anul 2000 a fost unul dintre laureaţii Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină datorită studiilor sale privind învăţarea şi memoria. Este autor al lucrărilor In Search of Memory: The Emergence of a New Science of Mind (2007), The Age of Insight: The Quest to Understand the Unconscious in Art, Mind, and Brain, from Vienna 1900 to the Present (2012) şi Reductionism in Art and Brain Science: Bridging the Two Cultures (2016) şi coautor al volumului Principles of Neural Science (1981).

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here