polirom.ro

În vremuri atât de cuprinse de fascinația tehnologiei și a modernismului, mai pot ținuturile înghețate și neprietenoase ale Antarcticii să exercite vreo fascinație? E posibil ca viața în sălbăticia deplină a naturii, supusă capriciilor apelor și vânturilor, să aibă farmecul ei? Karen Viggers, scriitoare australiană pasionată de medicina veterinară și de ocrotirea faunei sălbatice, ne demonstrează, printr-o caldă și uimitoare pledoarie, că acest lucru este posibil.

Romanul ei, „Soția paznicului de far”, stă mărturie a acestui fapt, dar și a unui talent anume – acela de a da viață peisajelor sălbatice, de a însufleți elementele primordiale ale naturii – într-un melanj narativ, care ne va face să ne îndrăgostim iremediabil de Australia și de părticica ei miraculoasă de „Sud”: Antarctica.

La toate acestea, trebuie adăugat mirajul straniu al unui far aflat la capătul lumii, deplin în solitudinea lui, bătut de vânturi nemiloase, udat de furtuni groaznice, dar etern prezent în peisaj, chezășie a unei datorii mereu împlinite. Asemeni farului, și Mary, soția paznicului de far, este precum stânca dură, un stâlp al unei familii ce trebuie să își ducă viața, neprivilegiată, într-un mediu ostil și aspru.

Aflată la capătul unei vieți pe care o bănuim atipic de încercată, Mary are de ales felul în care se va reîntregi cu natura: așa cum doresc copiii ei, într-un azil de bătrâni, asistată de cadre medicale și susținută în viață de aparate, sau, după propria dorință, în natura cea dragă și sălbatică de lângă far, înconjurată de amintiri, tandre sau dureroase, dar fără nicio șansă de a-și prelungi existența.

Alegerea, și așa complicată, devine și mai tulburătoare, sub spectrul unei scrisori ce planează ca o pasăre amenințătoare asupra conștiinței lui Mary și a ultimelor zile din viața ei. Terifiantă și secretă, scrisoarea fatidică este resortul ultim ce pune în mișcare un plan secret al lui Mary, al cărui final enigmatic nu poate fi nici măcar bănuit.

„În a treia noapte de zbucium, după ce cântărise tot felul de idei, găsi una care i se păru acceptabilă; a doua zi dimineața se duse fără prea mare tragere de inimă în camera de lucru și răscoli teancul de hârtii de pe birou, căutând broșura pe care o primise cu niște luni în urmă. O păstrase și așteptase. Scrisoarea pusese lucrurile în mișcare. Venise vremea să se întoarcă. I se forțase mâna și, înainte să hotărască ce va face mai departe, trebuia să se ocupe de trecut.”

O vedem pe Mary pornind în ultima aventură a vieții ei, pe insula Brunny din Tasmania, credincioasă legământului pe care și l-a făcut sieși, dar și bărbatului iubit, bunul ei Jack, acela de a rememora cu  sufletul, dar și cu trupul, toate locurile ce au fost pietrele de hotar ale existenței ei, în calitate de soție a paznicului de far, undeva la marginea lumii, înconjurați doar de apă, vânt și cer. Din paginile ce respiră măreția și puritatea naturii, se ivește, puțin câte puțin, o poveste de dragoste tandră, dar și complicată, cu suișuri și coborâșuri, cu pierderi și acceptări.

Ampla poveste a vieții lui Mary Manson și a familiei sale este dublată de istoria, mai personală, a lui Tom, singurul dintre copiii săi care a iubit cu adevărat locul unde a crescut, ignorând vicisitudinile sălbăticiei și bucurându-se de plăcerile simple ale unei copilării petrecute doar în tovărășia păsărilor și ale elementelor naturii. 

Tom este personajul cu care empatizezi aproape instantaneu: de o sensibilitate dezarmantă în copilărie, fragil dar și independent, te lasă să ghicești, cu succes, faptul că el a fost preferatul mamei sale, cel asupra căruia s-a revărsat plinul de iubire pe care frații săi, veșnic nemulțumiți de traiul lor, i l-au refuzat acesteia.

Ca adult, regăsim un Tom vulnerabil, interiorizat și discret, sfâșiat între dorul de Antarctica, cea care, cu frumusețea și cu lumina ei nepământene, i-a lăsat o urmă de neșters în suflet, și dorul de ființa iubită, Debbie, dispusă, mult prea vremelnic, să capituleze în lupta pentru căsnicia ei.

Îi regăsim, periferic, și pe frații lui Tom, Jan și Gary, care completează sugestiv povestea vieții mamei lor, stârnind nuanțe nebănuite și, mai ales, scânteia unei enigme, neștiute de Tom, care însă ar putea avea legătură cu misterioasa scrisoare.

Ca și mama lui, sfâșiată între datoria de a-i încredința destinatarului misiva și preocuparea față de consecințele acestui gest, și Tom este la mijlocul unei răscruci: viața lui poate cădea în abisul capcanei Antarcticii, plutind într-o veșnică derivă, sau se poate regrupa, animată de un sens.

În mod fericit, lumina îi călăuzește pe amândoi și fiecare parcurge distanța cuvenită până la deznodământul sortit: Mary pășește în eternitate, împăcată cu viața ei și cu alegerile făcute, după cum Tom se redescoperă prin intermediul secretului dezvăluit de scrisoare, mai autentic și mai puternic, capabil acum de a se sustrage farmecului de sirenă al Antarcticii.

Această poveste scrisă simplu și sensibil, despre două existențe rupte în bucăți, fărâmițate de vânturile prea aspre ale vieții și ale mării, reflectă precum lumina unui far aflat la capătul lumii efectul trecerii timpului asupra sufletelor noastre, în încercarea de a ne afla locul, deopotrivă în noi înșine și în natură.

Karen Viggers, „Soția paznicului de far”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2020, nr. pagini: 392, traducere: Irina Bojin


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Mathieu Perrier pe Unsplash

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here