Realism, mistică, transformare. Măcar dintr-unul din aceste unghiuri este posibil să te prindă „Pluto în Scorpion”, romanul lui Dan Sociu, apărut în 2020 la Editura Polirom. La fel ca alte cărți din colecția Ego. Proză, romanul este o autobiografie (autoficțiune, poate) în care sunt redate fragmente din viața personajului principal, care îi poartă numele autorului. O provocare în proza de acest gen este modul în care autorul reușește să lege fragmentele biografice. Abordarea lui Dan Sociu la această provocare este că nu le leagă. Screenshot-urile de biografie se coagulează organic într-o călătorie cu aspecte de transă. De aici survin, după mine, individualitatea și frumusețea acestui roman.
Înainte de a trece la cele mistice, să stabilim ce este palpabil. Călătoria prin acest roman este una liniară, începe cu fragmente din copilărie (intimitatea și cruzimea mediului familial, văzute ca spectacol), trece prin adolescență (notabilă este Bulănoasa, femeia sexualizată), și ajunge la maturitate, unde stăruie umpic. Încă din primele capitole, te țin în priză fragmente ,,realiste”, cu nuanțe când naturaliste, când mai aproape de ,,mizerabilism” (termeni cam naivi și părtinitori, știu, dar ce să facem, pe ăștia îi avem):
Am văzut și cum omoară porcii și nu mi-era milă. Nu-mi era nici de miei, nici că-i omora imediat după ce-i aduceau cîteva minute în casă, la cald. Îi urca pe sobă și nu se puteau ține pe picioare, aveau blănița udă, cu o clisă transparentă pe ei. (…) Îi ducea afară și îi omora, pe urmă îi jupuia și-i făcea căciuli urâte, care nici nu-ți acopereau urechile. (p. 13, capitol – Uăi)
Femururile și dinții Bulănoasei nu duceau niciodată lipsă de calciu și vitamine, pielea albă, ferită de soare și părul roșu strălucitor făceau o combinație după care îți plângeau ochii și, înainte ca ea să se maturizeze sexual, băieții și bărbații din cartier o priveau lung. (p. 31, Bulănoasa)
Fragmentele sunt redate la persoana întâi masculin, excepție făcând capitolul ,,Vineri seara vrajă rea”, în care ne povestește o ea. Să fie partea feminină a personajului Dan Sociu? Să fie un personaj independent? Nu reiese clar, deși, pe măsură ce avansezi în roman, apar posibile interpretări. Nu pentru că revine Irina (nu mai revine), ci pentru că fascicule din monologul acesteia (dependența, boala), se vor reflecta în trăirile lui Dan Sociu. Oricât de greu digerabilă ar fi schimbarea registrelor, nu te opri din citit. Sau ia o pauză. Este o carte care merge citită lent.
Cum ai putea să descrii ce se întâmplă mai departe, acel carusel de trăiri, prezentate pe coperta patru ca o succesiune de evenimente „asemănătoare unui film”? Vei intra în zona personajului adult, survolând relațiile sale intime și sociale, și o serie de trăiri spirituale, la marginea dintre nebunie și mistică asumată.
Sunt abordate teme diverse, cu precădere din cele sexuale: Ileana mă aștepta într-o lenjerie intimă sexy, ceea ce făcea rar, parcă simțise (…) (p. 100, Figurant), generaționale: Vezi, voi ăștia născuți după ’90 știți cine sunteți, n-ați avut ruptura noastră (…) (p. 78, Pluto în Scorpion, un film românesc), și de clasă socială: Unii îmi spuneau că e țărancă și că văd în ea mai mult decât e și, da, avea o față cu trăsături de om primitiv, ca și mine, că și eu am crescut la țară, și cruzimea, dar și momentele de inocență ale unui țăran (p. 108, Comoara pierdută).
Versul lui Ioan Es. Pop, cu care debutează capitolul „Comoara pierdută” și care este dedicat în mod explicit Ilenei, anticipează spațiul mistic spre care se îndreaptă narațiunea: pentru că ochii tăi sînt mari și nu privesc în lumea asta (p. 108). Elemente care doar figurau în prima parte a cărții e.g., biserica, devin repere importante ale spațiului mistic din a doua jumătate a cărții, și astfel începi să vezi romanul ca un plan de realități care se întrepătrund.
Trăirile mistice redate în roman sunt mai mult decât o serie de evenimente independente. Dacă ne luăm după simbolistica din titlul romanului „Pluto în Scorpion”, precum și din denumirile unor capitole precum „Comoara pierdută” și „Toboșar”, vedem că se intenționează o poveste a transformării, caracterizată prin schimbări intense și cathartice. Personal, nu mi s-a părut că cele redate s-au închegat într-o astfel de poveste.
În schimb, mi-a atras atenția modul în care trăirile mistice alcătuiesc o epistemologie prin care personajul principal navighează lumea, în special în penultimele capitole, „Petrică din trenul Prietenia” și „Toboșar”. Se fac aluzii la accesarea cunoașterii dincolo de simțuri (ex, prin telepatie), sau la moduri diferite de a te raporta la ceea ce se vede cu ochiul (ex, Dan Sociu se ghidează după culori care apar episodic: în reclame, în vestimentația altora etc). Coincidențele devin un mecanism de validare a așteptărilor și un mod prin care planul mistic de încarnează în rutina personajului:
Înainte să moară, era în Paris și cu două zile înainte să ia foc Notre Dame a pus pe Facebook un mesaj despre foc. Mi-a vorbit și mie mult despre foc, a spus că are focul în el și, imediat după ce n-am mai fost în prezența lui, am simțit în mine flăcările, Paracletul. Mergeam pe străzi și vedeam zeci de oameni îmbrăcați în negru care nu îndrăzneau să se uite în ochii mei. (p. 124, Petrică din trenul Prietenia)
În ce categorie s-ar încadra aceste experiențe, dacă autorul a vrut să zugrăvească nebunia, sau un mod alternativ de a percepe lumea, sau suma unor experiențe psihedelice, puțin privește cititoarea. Îi dăm crezare personajului principal, iar personajul Dan Sociu nu numai că își mărturisește lentila mistică, dar o justifică cu persuasiune în fața prietenilor săi (personaje episodice ale romanului, unele botezate după alți scriitori contemporani). Ni se propune o epistemologie bazată pe mistică, o logică alternativă prin care se poate sonda realitatea, cu premisele și metodele ei:
Și am avut-o și pe ea martoră, și pe Gabi Pavel, pe Cosmina Moroșan, pe Ramona Iacob și pe Iulian Doroftei, pe care i-am sunat să le spun că strig pe stradă, în centru și nu mă oprește nimeni (…). (p. 168, Toboșar)
Se oferă și o genealogie a inspirației de tip mistic. Predictibil, mușchiul ezoteric este o capabilitate a oamenilor care „pot să vadă dragostea în alții”, care se dăruiesc cu naivitate și cu vulnerabilitate. Portretul mamei, portretul vagabondului enigmatic pe care Dan îl găzduiește împreună cu Ileana, și bineînțeles, personajul principal, vor să întrunească aceste criterii. Într-o manieră aproape biblică, este improbabil ca revelația să apară în rândul oamenilor bogați, cum ar fi amicul său milionar D., care sunt surzi la nevoile fizice, darămite la cele mistice:
Ne-am dus la el acasă, la casa lui independentă adică (…) era zgomot și cald, n-avea aer condiționat, nici măcar un ventilator. Avea bani, dar nu știa să-i cheltuie, nu-și dădea seama cum îl afectează realul în mod concret, de-aia poate nici nu-l mai atingea arta (…). (p. 117, Comoara pierdută)
În cea mai mare parte a cărții, Pluto în Scorpion nu tolerează nimic între realism și misticism. Lucrurile se schimbă în ultimul capitol, în Aubade, când în viața personajului apare o fată, Ioana Drogeanu. Capitolul redă conversațiile pe care aceștia le au în timp ce se consolidează o relație la distanță. Lentila mistică, pe care Ioana Drogeanu o împărtășește cu Dan Sociu, începe să fie folosită instrumental pentru a construi narativa care justifică legătura dintre cei doi:
– Ce om ești, mi-ai dat poza cu bazilica și acum am trecut pe lângă și au deschis-o. Deși e jumătate șantier și ne-au zis clar că nu o deschid. Nu pot să cred.
– Da, păi, pot să fac de-astea. (p. 191, Aubade)
Apare fantezia salvării prin dragoste romantică, de care nu scapă nimeni, nici Dan Sociu. În roman, această temă va dilua și-n stânga, și-n dreapta, și din realism, și din misticism. Conversația dintre cei doi este redată într-un mod voit naiv, parcă scoasă din arhiva Messenger, un procedeu care își are meritele sale. Însă îmbinarea conversației de Mess într-un roman ca „Pluto în Scorpion” necesită multă atenție, și nu mi s-a părut că părticica asta i-a reușit autorului.
Finalul propune o soluție binară la conflictele de pe parcursul romanului. Personajul Sociu se vede fie a) ascet în deșert, fie b) bucurându-se de viață cu femeia. Am rămas cu impresia că dicotomia aceasta nu se ridică la nivelul complexității romanului. Poate am avut dreptate, și tema salvării prin dragoste romantică a dus narațiunea pe un făgaș monoton normativ. Sau poate m-a marcat atât de mult epistemologia mistică din miezul cărții, încât am regretat instantaneu că am ieșit din locurile pe unde m-a purtat, iar tot ce pot face este să sper că autorul Dan Sociu va mai scrie un roman cu Pluto în Scorpion, sau cu orice altă combinație astrală mai știe dumnealui.
Dan Sociu, „Pluto în Scorpion”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 216
Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:
Fotografie reprezentativă: Keisuke Higashio / Unsplash
scrie un comentariu