Două lucruri m-au atras la cartea Baladă la moartea poeziei de Luis Garcia Montero atunci când am văzut-o pe raft. Titlul clasic, de ev mediu, și curajul, având în vedere că balada a devenit o specie literară care stă muribundă pe un pat și trăiește din scurtele zvâcniri ale câte unei amintiri pe care unul sau altul au curajul să le trezească. Apoi coperta cu o statuie a unei femei (de ce femeie?), decapitată (de ce decapitată?), care m-a făcut să mă contrariez de cuvintele și imaginea de pe copertă (muribund – moarte lentă, decapitat – moarte bruscă, moartea cuiva care nu e mort – poezia).
Luis Garcia Montero este un scriitor iberic important și influent în poezia spaniolă contemporană. S-a născut în 1958 la Granada și a rămas acolo, fiind profesor la Universitatea din localitatea de baștină. Posibil ca acest fapt să ateste că preferă clasicismul, evul mediu, cuvintele și trăirile din vechime, dar pe care le amintește prin scurte sclipiri de cuvinte (cazul de față, cuvântul baladă). Cu multe premii în poezie, Montero reușește să se impună în poezie cu un discurs poetic intimist, dar centrat pe tema relației eului cu cotidianul, după cum spune Juan Carlos Abril.
Revenind la titlul care reprezintă subiectul acestei cronici, descoperim un volum de poezie în proză, lucru care m-a pus puțin pe gânduri și în același timp m-a speriat, ideea ca una din cauzele morții poeziei să fie proza. Douăzeci și două de poezii în proză care te poartă într-o călătorie care începe cu știrea de la televizor a unui eveniment istoric (Poezia a murit, spune. Un ecran de televizor repetă mereu același lucru.), apoi încercarea poetului de a deveni un detectiv pasiv implicat afectiv, dornic nu de a găsi neapărat cauza, ci de a afla amănunte despre acest eveniment istoric care se întâmplă în lumea lui.
N-a fost crimă. Zice și repetă televiziunea că n-a fost crimă. După primele cercetări, nu s-au constatat semne de violență… E un colț de stradă unde a fost găsit cadavrul. Acesta este unul din pasajele cheie care descrie clar și frumos acest eveniment istoric, așa cum se vede în acest moment moartea poeziei. Eu nu cred în moartea poeziei, ci în evoluția ei, și chiar faptul că autorul folosește cuvântul baladă pentru a descrie acest eveniment, balada fiind modalitatea antică de prezentare a evenimentelor istorice, în antiteză cu realitatea actuală, ştire care apare la TV, demonstrează exact evoluția poeziei, nevoia ei de prezentare în funcție de realitatea din jurul ei. Totuși, cauza acestei morți a poeziei despre care se tot vorbește, autorul o găsește, dar pentru mine nu sunt decât niște viroze simple peste care poezia trece (N-a fost crimă. A fost lentul, tăcutul, abandonatul mod de a acționa al lunii octombrie.).
Poetul începe o călătorie prin oraș, în locurile unde poezia a lăsat urme (Am fost de multe ori la cârciuma unde ea îi servea pe alții cu cafea în diminețile de iarnă și cu alcool în serile fără ieșire. Am fost cu ea, m-am pătat de șorțul murdar al compasiunii.), la morga unde se află cadavrul etc. Prezintă comportamentul naturii și al lumii contemporane prin care poezia ne-a purtat (Când voi da primul colț mă voi întâlni cu picioarele reci ale New Yorkului).
Finalul surprinzător al călătoriei pe urma morții poeziei, plecând de la baladă, prin orașe, metrouri, morgă și terminând cu ajungerea acasă este cireașa de pe tort a întregului volum. Poezia nu moare, ea renaște mereu și mereu după ce descoperim că a murit. Cu ușa închisă deschid un caiet, îi cer un efort cernelii și defileurilor, mă îndoi și mă desdoi, pentru a fi la înălțimea celor tăiate, (…) mă caut și încep să scriu aceste restituiri.
Așa se scrie poezia, îndoit, desdoit de noi.
XIX
Sau poate că timpul se transformă într-un suspect. Cineva discută, se schimbă ritualul și autoritățile dispun să nu se efectueze incinerarea. Mai bine o ultimă slujbă religioasă. E acum vremea groparilor și-a pământului. Lopețile sapă în gol, lovitură după lovitură, formularul de emigrare spre neant. Nume: Poezia. Naționalitatea: timpul și cuvântul. Data nașterii: necunoscută, mereu declara mai puțin, dar sigur s-a născut în vremea rugurilor și a triburilor.
Luis Garcia Montero, Baladă la moartea poeziei, ediție bilingvă, traducere de Maria Elena Răvoianu, Editura Tracus Arte, anul publicării: 2019, nr. pagini: 67
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Ksenia Makagonova / Unsplash (crop)
scrie un comentariu