carturesti.ro

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Multă forţă şi un dram de gingăşie de Andrei Dósa, recent publicat în colecţia Ego. Proză.

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș)

Andrei Dósa s-a născut în 1985, la Brașov. A publicat cinci volume de poezie, cel mai recent fiind Expectativa luminoasă (OMG Publishing, 2020). A tradus mai multe cărți din engleză și maghiară. În prezent, este redactor al revistei Poesis International. De același autor la Editura Polirom a mai apărut romanul Ierbar (2018, 2019).


Fragment

Taică-său a trebuit să se mulțumească să-l educe doar pe János. În momentele lui bune, când venea acasă beat și vesel, îi spunea lui fiu-său că ungurii sunt prea pămpălăi, s-au resemnat cu Trianonul. Și că românii nu trebuie tolerați, o nație de hoți și de tâlhari care nu suportă ca cei de altă nație să fie și ei tâlhari. Adică tâlharul are voie să fure cât vrea, că-i pe tarlaua lui, dar dacă într-o bună zi bagă de seamă că alții fură de la el ceea ce-a furat el primul, atunci se supără și apelează la lege. Cineva ar trebui să le arate românilor că nu sunt stăpâni aici, că e doar o iluzie care durează de mai puțin de optzeci de ani. Adevărații stăpâni sunt ei, ungurii, pentru că cele șapte triburi maghiare au cucerit aceste pământuri în urmă cu mai bine de o mie de ani, pe când puii de daci habar n-aveau că sunt pui de daci. Totul e o fabricație, spunea el cu ochii roșii de la pălinca pe care o stropea cu bere. În momentele proaste, când venea acasă beat și agresiv, îi spunea lui fiu-său că nu e bun de nimic, că o să ajungă slugă la români.

În clasa a șaptea, János a început să vâneze și să bată elevii români de la alte școli din oraș.

Mai degrabă buzduganul lui Dumnezeu, decât biciul lui Dumnezeu, i-a transmis în gând antrenorului de karate când a strâns rozeta de fier în pumnul drept și s-a năpustit spre strada îngustă și întunecată care făcea parte din traseul zilnic spre casă al unui lungan de-a dreptul antipatic de la Liceul Tăslăuanu. Cei de la Tăslăuanu erau disprețuiți din oficiu de elevii liceului maghiar.

În primăvara tulbure a anului 1990, aici se refugiaseră mai bine de cincizeci de elevi de la secția română a Liceului Pedagogic din Odorheiu Secuiesc, cu scopul de a-și continua studiile la Toplița. În săptămânile de după evenimentele de la Târgu-Mureș, Televiziunea Română anunțase că secția română a liceului din Odorheiu fusese desființată. Informația era falsă. O comisie, formată din doi profesori și doi elevi români, reprezentând școala, s-a dus la televiziune să dezmintă știrea. Cei de la emisiunea în limba maghiară au realizat un material cu ei, care însă n-a fost difuzat niciodată. Între timp, când lucrurile păreau deja să se liniștească, ministrul Educației chiar a dat o dispoziție privind desființarea secției în cauză. Pentru a complica și mai mult situația, o parte din elevii români, susținuți de părinți, se hotărâseră să părăsească școala, însă conducerea maghiară a liceului nu primise nicio înștiințare privind înființarea unei clase pedagogice la Toplița, așa că nu i-a lăsat să plece. La începutul vacanței de primăvară, elevii români s-au transferat la Toplița. Apoi profesorii unguri au protestat împotriva dispoziției. Chiar dacă acei elevi terminaseră liceul de câțiva ani buni, frontul de antipatie îndreptat împotriva secției române a Liceului Industrial, redenumit între timp Liceul O.C. Tăslăuanu, nu se disipase încă în întregime. La cincisprezece ani, János și-a găsit în această poveste un paravan numai bun pentru acțiunile lui.

Editura Polirom, anul publicării: 2021, nr. pagini: 216

Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Patrick Robert Doyle pe Unsplash. Credit foto scriitor: Cosmin Bumbuţ.

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here