elefant.ro

„De mine viaţa şi-a tot râs” este cea mai recentă carte de David Grossman tradusă în limba română. Gheorghe Miletineanu a transpus din ebraică această poveste pe care Grossman a ridicat-o pornind de la fapte reale şi de la o persoană pe care a întâlnit-o.

Personajul Vera de aici este inspirat de Eva Panić-Nahir, o femeie cunoscută în Iugoslavia, mai ales că despre ea s-au scris biografii şi cărţi documentare, prin prisma trecutului său dramatic. „Toţi oamenii sunt unici, dar ea era unică în unicitatea ei”, avea să mărturisească scriitorul în legătură cu Eva/Vera.

În roman, totul porneşte de la un moment esenţial din viaţa Verei: arestarea ei, în toamna anului 1951. Fostul său soţ, Miloš, ofiţer în cavaleria mareşalului Tito, fusese acuzat de spionaj pentru Stalin, iar Vera trebuia să semneze un act prin care ar fi recunoscut vina acestuia. Deşi ruptă de fiica ei, Nina, şi conştientă că a nu semna acel document ar fi însemnat şi pentru ea un şir infinit de pedepse, Vera refuză. Astfel, este trimisă în gulagul lui Tito, la Goli Otok, şi în paralel cu tortura la care este supusă, ea trebuie să facă faţă şi remuşcărilor.

Punctul de vedere principal pe care l-a ales Grossman este cel al nepoatei Verei, Ghili, iar factorul care face povestea să se urnească şi să nu fie doar o înlănţuire de amintiri este călătoria „terapeutică” la Goli Otok pe care Ghili, Vera, Nina şi Rafi (tatăl lui Ghili şi iubitul din urmă cu mulţi ani al Ninei) o fac din dorinţa de a limpezi oarecum trecutul, de a aşeza chestiunile nespuse într-o nouă matcă, mai suportabilă.

Două lucruri cred că i-au ieşit foarte bine lui David Grossman în această carte: să se transpună în pielea personajelor sale (cum, de altfel, reuşeşte în aproape tot ce scrie) şi să imprime în mintea cititorului vina multiplicată şi difuză ca o ceaţă care a învăluit timp de decenii familia Verei.

Cartea te face şi să te gândeşti la ce ai fi făcut tu în locul Verei, mai ales că acum ştii tot ce a urmat, chinul pe care au fost nevoiţi să-l traverseze toţi cei din familie: ai fi ales să-ţi trădezi soţul şi să te întorci la fiica ta sau ai fi preferat să acţionezi asemenea Verei, cu demnitatea împinsă până la absolut, dar cu certitudinea că nu o să-ţi mai vezi fiica decât cine ştie când?

Romanul este şi despre (sau poate mai ales despre) forţa amintirilor şi nevoia de a le ţine cumva aproape, pentru că în absenţa lor viaţa este de neconceput. Fie ele şi dureroase, amintirile vorbesc despre umanitate şi poate că de aceea Ghili încearcă să le conserve făcând un film-odisee din această călătorie către Goli Otok.

„E o poveste frumoasă şi emoţionantă, e despre tine, despre dragostea cea mare care te-a adus pe lume şi totodată despre…”, zice Nina la un moment dat către camera de luat vederi.

Interesant, nu lipseşte umorul ori ironia, întâlnite peste tot în scrierile lui Grossman, însă cred că „De mine viaţa şi-a tot râs” se înscrie mai degrabă, alături de „Căderea din timp” şi de „Până la capătul pământului”, pe linia cărţilor lui David Grossman pentru care trebuie să ai stomacul tare. Cel puţin aşa le-am simţit eu. Sunt cărţi care necesită o anumită stare din partea cititorului, stare pe care, dacă nu o ai, are grijă scriitorul să ţi-o inoculeze.

David Grossman, „De mine viaţa şi-a tot râs”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, traducere din limba ebraică de Gheorghe Miletineanu, nr. pagini: 296


Cartea poate fi cumpărată de la:


Fotografie reprezentativă de Fred Moon pe Unsplash (crop)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here