cronici kooperativa poetică poezie recomandări

Nevoia utopică și imperioasă de a fi queer – despre „Supine Dream” de Emilian Cătălin Lungu

scris de Iulia Stoichiţ

Titlul cronicii este un soi de parafrazare a unui poem din volumul despre care va fi vorba aici. Poemul se regăsește la finalul textului.

Nu știu despre heterosexuali, dar eu mă bucur că încep să apară din ce în ce mai multe volume de poezie queer sau antologii cu texte queer (personal, abia aștept antologia rezultată în urma atelierelor de proză scurtă queer cu Adi Schiop din vara lui 2021; probabil pentru că am poezii în ea, dar și pentru că I’m betting my money on Roxa David să facă femeile queer din România mândre că sunt reprezentate atât de bine de ea în proză). E încă timidă mișcarea, dar eu sper să crească, în ciuda celor din UDMR care vor să ne scoată iar în afara legii.

De data asta o să mă opresc asupra volumului de debut al lui Emilian Cătălin Lungu, Supine Dream (pontul mi l-a vândut Răzvan Țupa, așa că mulțumesc mult, Răzvan).

Primul lucru pe care vreau să-l observ în legătură cu volumul lui Emilian Lungu[1] este că, pe lângă a fi un volum asumat queer, e subiectul dismorfiei corporale. Evident că nu e doar despre asta volumul, dar nu strică puțin acknowledgement. Dismorfia corporală presupune, de fapt, obsesia pentru propriul corp până în punctul în care te împiedică să ai o viață normală. Obiectul obsesiei este un defect fizic minor pentru noi, alteritatea (nu și pentru cel/cea care suferă de dismorfie corporală), dar care acaparează cea mai mare parte a vieții celui/celei care suferă de această tulburare. E vorba de percepție, la finalul zilei, iar prin asta nu vreau să diminuez suferința cuiva care are dismorfie corporală.

Dar ca să nu perorez aiurea în tramvai despre dismorfie corporală, cred că are relevanță această tulburare pentru volum, pentru că instanța poetică este preocupată de forme, de corpuri, de contururile lumii în care trăiește, iar această preocupare se cuplează și cu a fi queer:

„my body is the border/ between you and me” (p. 20), „the body of this man in my arms/ will sooner or later liquify fragilely/ like a snail under a pinch of salt/ […] every nite i set ablaze one body/ then overnite it disappears into my mattress/ interconnected mediums” (p. 23).

Ce-mi atrage mie atenția aici este faptul că acest corp „dispare” într-un obiect inanimat, cum este salteaua, dar și sublinierea faptului că mediile sunt interconectate, că totul tinde să se transforme sau/și să coexiste. Sau poate vorbim de o saltea cu memorie, ce să zic? De asemenea, mi se pare că există un soi de aprehensiune față de ideea dispariției celuilalt, a alterității din ipostaza de corpuri pe cale de dispariție, că parcă sunt niște fete (sau ar trebui să zic băieți?) morgana (morganici?). Sau poate nu e aprehensiune, ci doar lichefierea dorinței, transformarea ei într-o altă formă, probabil una acceptabilă din punct de vedere social:

„mi-ar fi plăcut să fi mers o dată cu business class/ să mâncăm cea mai bună mâncare din avion și să/ bem/ prosecco/ – destul de posh, cum îți place ție, pentru că ești/ de crai bun –/ și să ne ținem de mână (pentru prima oară în/ public)/ ca parte a serviciilor oferite” (p. 21).

Probabil dacă queerness-ul e performat posh, extra-middle class, cu prosecco, devine mai acceptabil. Sau așa își doresc unii homosexuali să-și performeze identitatea și eu nu știu.

Având în vedere că, vrem, nu vrem, toți ne performăm cumva în această lume, conform cu așteptările gender-ului nostru sau nu, și că toți o facem prin intermediul corpurilor noastre, cu atât mai puțin mi se pare întâmplătoare obsesia acestui volum pentru corpuri, pentru felul în care ele arată, pentru ceea ce performează ele în lume, iar această presiune este resimțită cu atât mai tare de persoanele queer that always tend to flaunt the expectations of their gender:

„M-ai prins de încheietură/ Puternic; tremur electrificat/ un bărbat iese în pantaloni scurți la trei dimineața/ ca să își/ ia țigări/ unul dintre noi își retrage mâna instinctiv” (p. 35).

Poate părea un gest normal, dar e normal să te ții de mână, mai ales în România, doar dacă ești heterosexual. Gesturile de cross-dressing devin cu atât mai politice într-un astfel de context:

„la 4 ani am făcut pentru prima oară drag/ m-am dat prost cu rujul bunicii/ mult pe lângă/ […] când mă gândesc la drag primul lucru cu care îl/ asociez e/ pasărea-nectar/ o versiune glow-up a unei berze/ sagittarius serpentarius – ca să mă flexez/ enciclopedic/ sagittarius ca ascendentul meu” (p. 25).

Ceea ce mi se pare că-i lipsește volumului este un schelet conceptual, oricât de fragil și acela. Volumul nu este împărțit în plachete, iar asta lasă senzația mai pregnant că volumul conține poemele scrise de Emilian Lungu într-un interval de x ani/luni. Asta nu e neapărat cea mai de dorit situație, dar pe de altă parte, nu mi se pare că alte volume de debut împărțite în plachete sunt mai coagulate în jurul unui concept sau au un imaginar mai clar conturat. Nu rupe fâșu’ volumul, dar cred că Emilian Lungu mai are loc să se dezvolte poetic și să-și contureze o identitate. De asemenea, mai mult punch nu ar strica pe viitor.

nevoia utopică de a fi împreună

prezența ta

îmi apucă centrul și mă leagănă călduț

înapoi în oraș, când nu suntem împreună,

îmi e greu

când suntem aici, e mai ușor

mă holbez într-o depărtare nedefinită

cu mâna deasupra sprâncenelor

privirea în focalizare

întinși aici pe iarba udă

de sus, doar contururile noastre corporale

de jos, cerul în depărtare cu mantaua lui saturată

noi și cerul ne vedem reciproc la dimensiuni

inexacte

mă întorc pe o parte, nu te mai văd de soare

lumina fermentează-permează

un fel de plasmă solară

ce ne lichefiază corpurile într-o melasă comună

nevoia utopică de a fi împreună

jack of all trades, master of body morphing

prima oară am vorbit

a doua oară nu mai sunt potrivit

frica de commitment

față de un corp nu-chiar-atât-de-perfect-estetic

am blurat linia dintre a merge la sală din

pozitivitate fizică și

a merge din dorința de a mă performa mai

erotic-sexy-masc

când, în general, mă performez non-fizic, soft

stau pe gânduri

pe tine te plac

ești așa fierbinte că-mi rănești sentimentele

pentru tine

mă performez in shape

mă performez fără dismorfie corporală

mă performez așa cum îmi imaginez că m-ai

plăcea înapoi

Emilian Cătălin Lungu, Supine Dream, Editura OMG, Alba-Iulia, anul publicării: 2022, nr. pagini: 54

Puteţi cumpăra cartea (şi) de la:


[1] Poetul are un poem care se numește „O serie de triggeri” (p. 29). Nu am văzut în listă Emilian Lungu, așa că sper că nu se va trigger-ui nici măcar ironic, darămite neironic.


Fotografie reprezentativă: Pawel Czerwinski / Unsplash

despre autor

Iulia Stoichiţ

Iulia Stoichiţ e reală, plictisitoare, narcisistă (ca orice persoană care scrie) şi uneori îi lipseşte simţul umorului. Ea nu se descurcă la capitolul (meta-)prezentări scriptice. Nu-şi dă seama ce şi pentru cine contează aceste informaţii. Contează că a studiat 5 ani la Facultatea de Litere din Braşov, cu tot cu masteratul (celebrul program de masterat Inovare Culturală, ştiut şi ca Scriere Creatoare pe vremuri)? Contează că la un moment dat ar trebui să termine şi doctoratul la care s-a înscris la aceeaşi facultate? Contează că a tradus un volum de poezie, Pink Pong, din română în engleză şi viceversa, în timp ce era scris? Contează că scrie cam de 13 ani? Contează că are cea mai mişto zodie – Gemeni – şi nu pentru că e şi zodia lui Donald Trump? (ştie că toţi zic asta despre zodia lor). Poate că da, la nivel individual. Poate că nu, raportat la o scară mai largă. Pentru mai multe detalii, fie aşteptaţi ca Iulia Stoichiţ să moară (iar asta e o certitudine), fie să devină câtuşi de puţin relevantă (şi neridicolă) în lumea literară şi/sau academică (gradul de incertitudine creşte în acest caz). Sau o căutaţi la adresa de e-mail: iuliastoi@yahoo.com sau pe instagram, cu numele, că username-ul e prea complicat (nu mai suportă facebook şi de-aia nu l-a menţionat).

scrie un comentariu