Pornind de la ideea că, încă de la naştere, suntem conştienţi de diferenţa dintre corp şi suflet, şi de la picturile de acum mii de ani, cu mâini ori cu animale, de pe zidurile peşterilor, Reza Aslan a scris o foarte interesantă carte şi nu doar atât: a expus o teorie.

Dar înainte de teorie, câteva lucruri care conturează profilul autorului acestei cărţi. S-a născut în Iran în 1972, a publicat – desigur, printre multe altele – un bestseller despre Iisus (sau Isus, după cum vă place): „Zelotul. Viaţa şi epoca lui Isus din Nazaret”, a studiat în America arta şi istoria religiilor, are un master în teologie şi altul în studii artistice, are şi un doctorat în sociologia religiilor, a predat creative writing şi a fost considerat „egalul lui Truman Capote în ceea ce priveşte ficţiunea” (wow!) şi ar mai fi, dar e suficient. Pentru cineva până în 50 de ani, nu sunt realizări puţine.

Nu am obiceiul de a detalia trecutul scriitorului într-un text menit să prezinte una dintre cărţile sale, însă aici mi s-a părut important. Omul este o capacitate, e clar acest lucru, şi, prin studiile sale, merită dacă nu încredere, măcar atenţie.

Spre deosebire de multe alte cărţi din ultimii ani, care au avut ca obiect să arate că Dumnezeu nu există, aceasta vă spune că El există, dar există într-o „formă” specială, la care Reza Aslan a ajuns după mulţi ani de studiu. Şi tocmai anii săi de studiu sunt rezumaţi aici, în „Dumnezeu. O istorie umană”, ca şi cum toate notiţele şi punctele sale de vedere, adunate în timp şi filtrate pe seama revelaţiei finale, s-au aşezat într-o carte accesibilă, pe înţelesul tuturor.

Reza Aslan a trecut prin toate perioadele existenţei omului pe Pământ şi a analizat modul în care, în conştiinţa umană, a apărut nevoia unei explicaţii:

„…religia a apărut în evoluţia omenirii ca răspuns la nişte întrebări fără răspuns, şi pentru a-i ajuta pe primii oameni să gestioneze o lume ameninţătoare şi impredictibilă.”

El îi spune acestei idei supoziţie şi o dă mai departe. Dar o şi acceptă, din lipsă de altceva. De altfel, senzaţia e că, în istoria existenţei umane, şi la Reza Aslan, există goluri care nu pot fi umplute deocamdată, chiar dacă tehnologia şi cercetarea au ajuns la niveluri incredibile. Aşadar, încă ne bazăm pe feeling în anumite chestiuni esenţiale, iar credinţa este una dintre ele.

„Credinţa într-un legiuitor divin, care stabileşte ce este bine şi ce este rău să facem nu are decât 5.000 de ani; credinţa într-o răsplată cerească pentru un astfel de comportament este şi mai recentă.”

Trecând peste presupuneri şi interpretări, şi disecând foarte multe dintre teoriile care le-au umplut agenda celor interesaţi de aşa ceva de-a lungul ultimelor secole, Reza Aslan a analizat Biblia, a pus faţă în faţă Dumnezeul din Vechiul şi din Noul Testament, a cercetat cu atenţie religiile lumii şi le-a identificat asemănările şi deosebirile, iar la final s-a aşezat pe sine în centrul tuturor acestor cercetări şi a ajuns la o concluzie.

El nu este nici catolic şi nici ortodox. Nu este nici evreu şi nici musulman. Nu e nici fanatic şi nici ateu. Este panteist.

„Dumnezeu nu ne-a creat după chipul şi asemănarea lui; nici noi nu l-am creat pe el după chipul şi asemănarea noastră. De fapt, noi suntem imaginea lui Dumnezeu în lume – nu în formă sau asemănare, ci în esenţă.”

Să fie asta soluţia? Să fie panteismul concepţia care să-i împace pe toţi, astfel încât să nu mai existe războaie religioase? Prin cartea sa, Reza Aslan nu şi-a propus să facă propaganda panteismului, ci să explice cât mai simplu cum a ajuns el la sentimentul că panteismul este cel în care crede. El spune că nu trebuie să ne temem de Dumnezeu – aşa cum se ştie din Vechiul Testament – pentru că noi chiar suntem Dumnezeu. Iar un alt accent al acestui punct de vedere este următorul: Dumnezeu nu a creat tot ce există, ci El este tot ce există.

Cum a ajuns Reza Aslan la credinţa în astfel de idei vedeţi în cartea sa. Indiferent în ce credeţi sau nu credeţi acum, „Dumnezeu. O istorie umană” poate fi un punct de plecare pentru alte cărţi pe care s-ar putea să le căutaţi după, mai ales că aceasta are un dosar bibliografic foarte bogat.

Reza Aslan, „Dumnezeu. O istorie umană”, Editura Humanitas, anul publicării: 2020, traducere: Andreea Eşanu, nr. pagini: 312


Cartea este disponibilă la:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here