carturesti.ro

Una dintre întrebările cu care am ajuns adesea în faţa scriitorilor în ultimii ani a fost cea legată de cursurile de creative writing. Am tot fost curios să le aflu utilitatea – subînţeleasă, desigur, însă formele în care răspund scriitorii la chestiunea asta lasă de înţeles că fiecare simte participarea (sau neparticiparea) în alt fel.

Creative writing e o noţiune la modă astăzi, dar nu îmi amintesc să fi fost la fel acum vreo 10-15 ani, când am început eu să mă ocup mai atent de scrisul despre literatură şi, mai ales, să citesc mai atent literatură română contemporană. Nici măcar de scriere creativă nu cred că auzisem. Însă de cenacluri, da.

Cenaclul era o modă în şcoala generală – erau de lucru manual, de fizică sau chimie, de matematică şi chiar şi de literatură. Se făceau nişte şedinţe săptămânale, dacă nu mă înşel, la care participau îndeosebi cei mai studioşi ori cei care ajungeau pe la fazele avansate ale olimpiadelor.

Cenaclul îmi pare azi legat de trecut, de nişte forme de stimulare a performaţei şcolare şi creaţiei care par acum un pic depăşite, din diverse motive. Internetul a micşorat mult distanţele, dar a şi tăiat din astfel de formule, iar dacă nu a tăiat, le-a modificat şi redenumit. De aceea, mi se pare că scrierea creativă a venit în locul cenaclurilor, adaptându-se vremurilor. Cert este că un principiu de lucru s-a păstrat. Anume: acceptarea faptului că cel care te ascultă îţi vrea binele, iar dacă îţi critică scrisul, nu te critică pe tine, ca om, ci scriitura ta, pe care o vede puţin altfel faţă de cum o vezi tu.

„Prietenii şi Literatura. Club 8, OuTopos şi invitaţii lor”, volumul coordonat de Ana Săndulescu, mi se pare că surprinde excelent acest principiu după care au funcţionat cele două cenacluri din Iaşi amintite în titlu.

Unii mai în vârstă, alţii mai tineri, membrii celor două cenacluri au ştiut cum să se adune şi să nu se faulteze reciproc. Dimpotrivă, au legat prietenii de durată, din care au avut de câştigat toţi (şi nu doar ei, şi nu doar profesional). E de ajuns să mergi la o ediţie FILIT şi să vezi ce prietenie extraordinară există între Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu şi Dan Lungu – ca să dau numai trei nume, oarecum la întâmplare (primii doi au fost membri ai OuTopos, iar al treilea a frecventat Club 8). Iar din acest gen de relaţie, deloc singulară, s-a construit incredibil în ultimii ani.

Despre OuTopos, Lucian Dan Teodorovici a spus:

„A însemnat poarta de intrare spre ceea ce ştiam dintotdeauna că îmi doresc să fac în viaţă, anume să exist în literatură nu doar în calitate de cititor, ci şi de scriitor. OuTopos n-a fost doar un cenaclu, cum era numit, ci înainte de toate un grup larg de prieteni, care discutau nonstop despre literatură şi despre scris.”

Erau vremuri, în care, după cum îşi aminteşte Dan Lungu (şi nu numai), „autorii publicau pe banii lor”. E vorba despre autori foarte buni – pentru că şi astăzi mulţi continuă să publice pe banii lor, dar acum vorbim mai degrabă despre o literatură de subsol sau de sufragerie. Vremuri în care nu erai sigur dacă un coleg de cenaclu ajunge la timp, pentru că nu-l puteai întreba pe Whattsap ce face ori dacă a pierdut tramvaiul. Şi vremuri în care n-aveai cum să-ţi dai check-in doar de dragul de a părea poet. Scriitorii se adunau uneori la cineva acasă şi, în atmosfera aceea de familie, discutau despre literatură.

Cartea Anei Săndulescu surprinde acele vremuri şi marchează un punct extrem de valoros pentru istoria noastră literară a ultimilor 20 de ani. Ea explică modul în care au crescut câţiva dintre cei pe care îi citim astăzi cu drag şi vorbeşte, dincolo de orice, despre prietenie. Zice la un moment dat Savatie Baştovoi (OuTopos) că „nu te poţi hirotoni singur”, că ai nevoie de prietenie literară şi de conexiunea cu cei care au făcut acelaşi lucru înaintea ta pentru a putea fi mai bun.

„Nu cred că pot apărea scriitori în epocă fără viaţa de cenaclu, de continuitate, de prietenie literară.” (Savatie Baştovoi)

Astăzi, deşi există şi cenacluri, şi creative writing, pare că luptele dintre grupările literare (mai mult sau mai puţin delimitate formal) s-au acutizat. Altfel, nu ştiu un mare scriitor de azi care să frecventeze un cenaclu. Însă ştiu scriitori foarte buni care ţin cursuri de creative writing. Semn că „harul scriitoricesc” găseşte forme de a trece de la o generaţie la alta.

Când îi citesc pe toţi cei deja amintiţi, dar şi pe alţii dintre cei care au frecventat OuTopos şi Club 8, am sentimentul că şi oamenii din spatele naratorilor sunt deosebiţi, că au un anumit tip de caracter. Ei sunt dragi nu doar pentru că scriu bine, ci şi pentru că sunt buni. Citiţi-le mărturiile şi amintirile pentru a vă convinge, apoi căutaţi-i pe site-urile librăriilor online, pentru a fi şi mai aproape de ei.

„Prietenii şi Literatura. Club 8, OuTopos şi invitaţii lor”, volum coordonat de Ana Săndulescu, Casa de pariuri literare, anul publicării: 2019, nr. pagini: 320


Cartea este disponibilă la:

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here