– N-aveam de gând să mă însor
Dar, fiindcă dragostea există
Şi nu mi-ar fi plăcut nici mie
Să văd o maimuţică tristă,
Sunt gata pentru cununie…
Într-o lume în care ni se cere adesea să fim şi copii, dar şi adulţi responsabili, Cartea cu Apolodor, una dintre cărţile pentru copii scrise de Gellu Naum între 1950 şi 1960, răspunde în continuare, chiar şi după un arc uriaş al timpului, la o chemare firească a noastră înspre ludic, înspre un joc suprarealist care pare el însuşi imaginat de un copil.
Peripeţiile lui Apolodor sunt cuceritoare şi remarcabile, aşa cum nu se puteau ivi decât din universul măreţ al celui care a fost Gellu Naum şi care continuă să ofere prilejuri nemăsurate de îndrăgire a marii literaturi.
Apolodor e un pinguin tenor care, de la circul său din „Târgul Moşilor”, ia calea dorului către fraţii săi din Labrador („O, de-aş putea un ceas măcar/ Să stau cu ei pe un gheţar!…”). Înconjurat de prietenii săi de la circ (Pisoiul Tiţ şi Cămila Suzi sunt personaje demne de atenţia noastră şi a celor mici), recunoaşte că a sosit timpul pentru această extraordinară călătorie.
Ceea ce Editura Arthur a reuşit să reediteze în formatul actual reprezintă un dar esenţial pentru copiii de toate vârstele, inclusiv pentru cei care se consideră deja adulţi. Cu ilustraţii de Dan Ungureanu, ediţia îngrijită de Roxana Jeler însufleţeşte cu succes şirul acestor aventuri remarcabile ale lui Apolodor. Cu un ritm perfect, cu o măsură inegalabilă, cu o rimă imposibil de egalat în măiestria sa, cartea este un exerciţiu splendid pentru cei mici şi cei mari deopotrivă, trasând cu un creion gros linia care diferenţiază poeziile care străbat trecerea timpului şi cele pe care le dăm uitării într-o clipă.
Apolodor străbate continente şi traversează oceane, întâlneşte personaje care de care mai interesante, gata de o prietenie îndelungată sau puse pe şotii şi chiar răzbunări. Complexe, dând dovadă de extrem de multă personalitate, acestea încântă prin diversitatea lor, prin maniera unică de a se raporta la pinguinul călător. Şi, de fiecare dată, frumuseţea sau, dimpotrivă, asprimea unui peisaj sau teritoriu nu-i scapă autorului:
„O, daţi-mi voie să descriu
Măcar o parte din pustiu,
Să spun, în câteva cuvinte,
Cât e nisipul de fierbinte
Şi cum nu vezi măcar un cort,
Cum n-ai un mijloc de transport,
Cum nu zăreşti un baobab
Sau o colibă de arab
Şi cum, pe-ntinderea pustie,
Nu-i urmă de cofetărie
Şi nici n-a existat vreodată
Măcar un chioşc cu limonadă,
Un Cico, o răcoritoare…
Atâta doar: nisip şi soare.”
Sunt neaşteptate şi uimitoare, prin excelenţa lor, reacţiile pe care le au şi replicile pe care le dau, de fiecare dată, personajele, maniera lor de a-şi trăi vieţile într-un univers în care „o foarte mică maimuţică” se îndrăgosteşte de Apolodor, deja faimosul „tâlhar din Connecticut” porneşte pe urmele micului pinguin sau în care descoperim ritmul programat la minut al vieţii profesorului „cândva, tenor” Carlos Alfandor:
„Dar unde-i soare e şi nor:
În casă, domnul profesor
Avea un mic calculator
Şi programa cu el, de zor.
Era ceva îngrozitor,
Un chin pentru Apolodor,
Când profesorul Alfandor
Extrem de binevoitor
Vorbea în felul următor:
– Pe azi, iubitul meu tenor,
Ai un program încântător:
La opt, te duci la croitor,
La nouă, mergem la coafor,
La zece, ascultăm un cor…”
Toate aceste lumi în miniatură sunt adevărate oaze ale imaginaţiei extraordinare în care cei mici se vor simţi, neîndoios, ca acasă. Cu umor, cu trimiteri care vor ajuta universul micilor cititori să cucerească, alături de Apolodor, noi şi noi teritorii, cartea îşi croieşte propriul drum, mai ales dacă e însoţită, spre încântarea inclusiv a copiilor de câţiva ani, de interpretările muzicale ale Adei Milea.
Iar Cartea lui Apolodor reuşeşte, de asemenea, să ofere magia greu de obţinut în cărţile pentru copii: ne ţine cu sufletul la gură. Aventurile care se ascund pe pagina următoare pot lua orice formă, pot ajunge chiar pe Lună, se pot aventura în cele mai nepotolite mări şi pot nimeri chiar în mijlocul unui taifun. Această continuă mirare, acest continuu entuziasm reprezintă puncte-cheie într-o extraordinară mărturisire a graniţelor care se pot extinde, în literatură, spre tărâmuri invizibile şi, totodată, magice:
„Unde-a mai fost Apolodor
Eu nu prea ştiu (A cui e vina?)
A fost un drum obositor?
A zăbovit în Argentina?
S-a mai oprit să cerceteze
Câmpiile patagoneze?
Pe unde a făcut popas?
Şi câte zile a rămas?
La Capul Horn? În altă parte?
A izbutit Apolodor
Să mai găsească un vapor
Şi să pornească mai departe?”
Copiii sunt, încă de la naştere, exploratori. A le oferi şansa să descopere lumea pinguinului Apolodor înseamnă să le deschidem uşile către una dintre cele mai frumoase călătorii, una care îi va însoţi toată viaţa. Iar dacă Georges Perec a reuşit să scrie un roman din care lipseşte cu desăvârşire litera „e”, Gellu Naum ne-a lăsat moştenire, încă de acum multă vreme, o comoară în care descoperim că aproape niciun cuvânt nu se repetă.
Gellu Naum, „Cartea cu Apolodor” (ilustrată de Dan Ungureanu), Editura Arthur, anul publicării: 2016, nr. pagini: 80
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Derek Oyen pe Unsplash
scrie un comentariu