elefant.ro

Te-ai gândit vreodată, în ultimele nouă luni, că vei citi cărțile de poezie de pe noptiera ta cu alți ochi, cu abordarea omului speriat DE CEEA ce urmează? Ți s-a întâmplat să pui pauză la un episod din serialul tău favorit de pe Amazon Prime, doar pentru că ai observat o mască chirurgicală trecând prin cadru? Te-a determinat asta să faci un INSTAstory la două noaptea și să te simți puțin vinovat a doua zi?

Te-ai gândit cum s-a schimbat pentru tine realitatea zilei și care sunt acele lucruri la care ai renunțat de bunăvoie în plină pandemie? Sau măcar ți-a plăcut să crezi că ai renunțat de bună voie. Așa sunt și cele mai mici proze ale Doinei Ioanid: momentele bune pe care nu ai știut sau nu ai vrut să le apreciezi la adevărata lor valoare în momentul în care evitai să te raportezi la prezent.

„O imagine rotită pe-un tambur, o apariție într-un turn din Bruges. În jurul meu șapte paturi, pe ele, șapte femei în alb, cu turbane oranj. Realitatea zilei începe cu bătăile aripilor în fereastra de lângă patul meu. Vitraliu sonor.” (p. 9)

/CARE/E/FAZA/CU/ACESTE /CELE/MAI/MICI/PROZE/

E clar că Doina Ioanid construiește o colecție extrem de sofisticată de stări, fiind capabilă să plonjeze, plină de grație, după un exercițiu complex la TRAPEZ. E genul acela de carte la care ajungi în momentul în care ești convins că poezia nu mai poate face nimic deosebit pentru tine. DAR poezia nu se dă bătută și-ți sevește mingi subtile pentru reverul tău elegant, executat cu o singură mână. E modul în care câmpul poetic al Doinei Ioanid începe să se populeze cu mici proze, când având consistența unui animăluț de pluș, când făcându-ne să simțim o răsuflare rece în ceafă în plin anotimp însorit.

„E vară. Trec pe un trotuar îngust. Doi copii poartă o planșă imensă de toarte: un rotocol mare și albastru. Poate luna. Mergem spre mare. Tu și tărnița, înainte eu, după, mai încet. Brățările de lemn clinchetesc a bazar. Am uitat de apa sălcie de care mi s-a făcut rău.” (p. 36)

Și, când ajungi să crezi că se face PUȚINĂ lumină în orizontul pandemic, pentru că, nu-i așa, și tu citești această carte cu masca acoperindu-ți fața în metroul bucureștean, te trezești dintr-o dată CATAPULTAT în Țara Papucia. Nu reușești să înțelegi limba, din anumite considerente tranzacțiile cu Revolut îți sunt refuzate, iar momentul în care ai ajuns nu este neapărat cel mai bun. Transportul public din Țara Papucia se află în grevă de mai mult de două săptămâni. Totuși, aici e raiul iubitorilor de papuci, inclusiv ai sensului din DEX care vorbește despre un pantof ușor de vară și nu neapărat despre încălțările de casă.

„Poveste din Țara Papucia. Papucii din fața ușilor. Din plastic, rugoși, uneori saboți scâlciați. Papucii de pân’ la magazin, papucii de până jos. Papucii vecini lângă papuci. Unii așezați drept, cuminți, alții, în V, alții răsfirați. Papucii aruncați într-o doară. Papucii de sub masă, papucii pe care i-am uitat într-o casă.” (p. 38)

Cu astfel de versuri ziua ta începe mult mai bine

Iubita ta se trezește mult mai devreme. Lucrează într-o clinică și pentru ea nu există telemuncă. Deoarece iubește poezia, în fiecare dimineață, îți lasă scris câte un vers pe un POST-IT; în fiecare dimineață altul. Biblioteca de poezie și revistele online transformă acest frumos obicei într-un PROCES24/7. Turele sunt de cele mai multe ori de 12 ore, însă, la nevoie, ele durează și 16 ore. Din EPUIZARE azi a scris:

„Să ieși dintr-o memorie neagră în splendoarea unei zile de primăvară.” (p. 65) 

El nu a știut cum să răspundă acestui mesaj, dar i-a cumpărat un frumos buchet de gladiole.

Mutarea ei nu a întârziat să apară:

„Uneori, cred că dragostea ta a adormit într-un sâmbure de portocală. Și-l țin bine în palmă. A zis tot el. Sau poate altul.” (p. 76)

APOI, el a încercat să gătească ceva sofisticat, însă rezultatul a fost cea mai mică proză (lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, aparținând realității de fiecare zi – conform dexonline.ro)

Ea a încercat să contrabalanseze semieșecul lui.

„Câteodată liniștea sparge un obiect din apropierea mea. Și-atunci nu mă mai simt atât de singură, spune ea. Uite-așa, din nebăgare de seamă. Poc o scrumieră.” (p. 52)

MÂINE am să fac un INSTAstory cu POST-iturile de săptămâna aceasta. Am să creez și un hashtag sub care să vină toate aceste versuri, o căsuță din chibrituri pentru cele mai mici proze. Da, am să mă ocup de asta în pauza de masă de după call-ul ZOOM.

Doina Ioanid, „cele mai mici proze” , Editura Nemira, Colecția Vorpal, București, 2017, nr. pagini: 84


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Sarah Cervantes pe Unsplash (crop)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here