carturesti.ro

De-a lungul a sute de kilometri de plaje vor eşua conserve de raţii. Gunoiul va acoperi ţărmurile Italiei. – John Steinbeck, A fost odată un război

Pentru cei care nu au mai citit până acum reportaje de război, înregistrările lui John Steinbeck sunt, în fapt, mărturia vie, umană, palpabilă a unei literaturi aparte, sub semnătura celui căruia i se acorda în 1962 Premiul Nobel.

În 1943, camera de filmat a focalizat pe invizibilul acelor momente, pe micile detalii, pe conversaţiile soldaţilor obişnuiţi, pe unele personaje pe care niciun întreg detaşament nu avea să le uite vreodată. Frumuseţea acestor pagini vine din această apropiere şi, mai ales, din forţa scriiturii de neegalat. Temerile şi momentele de amuzament sunt descrise cu aceeaşi detaşare a corespondentului de război, fie că sunt din Anglia, Africa de Nord sau Italia. Detaşarea e una care ţine de obiectivitate şi, totodată, de o emoţie aparte, una care face din A fost odată un război o excepţională şi nepieritoare mărturie universală.   

Soldaţii americani ar putea părea personajele unei ficţiuni semnate de Steinbeck, însă fac parte din teatrul de război. Povestirile care îşi schimbă cadrul vin la pachet cu indivizi care cuceresc prin personalitatea zugrăvită adesea umoristic de Steinbeck sau cu portrete ale unor fenomene fireşti pe care Steinbeck le depistează în întregime: de la zvonurile care se iscau obligatoriu în rândurile soldaţilor, până la superstiţii, maniera stranie de a face unele lucruri sau capcana atotprezentă a memoriei. În relatările de război ale lui Steinbeck, viaţa şi omul, dezbrăcat de identitatea socială, se lasă pradă unei analize care pare să le ţină partea.

El însuşi scria, în prefaţa din ʼ68, următoarele:

„Pentru valoarea lor intrinsecă, atâta câtă este, sau pentru că readuc la lumină trecutul, iată-le în continuare: reportaje ale vremii, poveşti fantastice, amintiri pe jumătate fără sens despre un timp şi nişte mentalităţi care au dispărut de pe faţa pământului, o înregistrare tristă şi comică a unei părticele de război la care am asistat fără să-mi cred ochilor, ireală desfăşurare de pompă în toată falsitatea ei, menită să se întipărească în memorie precum tablourile care înfăţişează bătăliile de la Crécy, Bunker Hill sau Gettysburg.”

Veţi regăsi însă o modalitate plină de compasiune în faţa acestei ironii a războiului neiertător. Poate că tocmai de aceea detaliile aparte care însoţesc relatările fac dintr-un singur an de război o călătorie în care avem timp să ne oprim pentru a o vedea pe bătrâna englezoaică, dansând cu paşii ei micuţi la aflarea veştii că va primi o bucăţică de unt şi promiţând şi ea, la rândul ei, că va pregăti faimoasele scones. Avem timp să privim în grădina unui om pentru care singurul necaz dintr-o zi era o tufă de trandafiri care suferise consecinţele acestui război:

„Un om stă în mijlocul grădinii din faţa casei. O bârnă de lemn a aterizat acolo şi a rupt o tufă de trandafiri. Bobocul care stătea să se deschidă se ofileşte acum pe pământ. Omul se apleacă şi îl ridică. Îl pipăie cu buricele degetelor, îl duce la nas şi-l miroase. Saltă lemnul şi se uită la trunchi să vadă dacă nu cumva ar mai putea da nişte lăstari, iar apoi, îndreptându-şi spinarea, se întoarce şi priveşte înspre coasta franceză, unde cinci sute de oameni cu un tub uriaş de oţel, cu explozibile puternice, cu hărţi şi cu planuri, cu formule matematice, uniforme, telefoane şi ordine răcnite, sunt porniţi să-i rupă omului tufa de trandafiri.”

78 de ani mai târziu, această imagine continuă să fie una care subliniază, la fel de puternic, imensa nedreptate, ironie şi zădărnicie a războiului.

Steinbeck este cel care îşi îndeplineşte cu succes ambele roluri: de scriitor şi de corespondent de război, fără să vadă în aceste două valenţe o antiteză. Fiecare moment devine astfel cinematografic şi doar aparent ficţionalizat, fără a se îndepărta, de fapt, de realitate, rămânând fidel misiunii încredinţate pe timp de război. Însă responsabilitatea misiunii nu scoate din ecuaţie compasiunea şi nici înţelegerea mai amplă a unei direcţii deşarte:

„Şi totuşi, nu avem o armată de cântăreţi şi nici cântece pentru o astfel de armată. Emoţiile şi nostalgiile artificiale nu cuceresc pe nimeni, pentru că soldaţii identifică din instinct natura lor artificială. Încă n-a pus nimeni pe muzică, în versuri potrivite, adevăratul dor de casă, adevărata groază, adevărata ferocitate a războiului.”

De la descrierea minuţioasă a costumelor pe care soldaţii le îmbrăcau când zburau la înălţimi foarte mari, costume încălzite care te fereau de riscul unor degerături serioase, relatările lui Steinbeck ajung până la esenţa a ceea ce definea, în condiţii extreme, reacţiile umane:

„Încordarea și altitudinea exercită efecte ciudate asupra omului. La peste 9.000 de metri, organismul e supus unor condiții la care nu e făcut să reziste. Omul respiră oxigen printr-un tub, iar ochii și urechile îi funcționează la presiune redusă. Nici nu-i de mirare, așadar, că uneori vede lucruri care nu există și nu vede lucruri care se află în fața lui. Au fost cazuri de mitraliori care au atacat nave de-ale lor sau care au tras rafale impresionante în văzduhul gol, crezând că au zărit o svastică.”

Întâlnirile fragmentate, procedurile minuţioase ale pregătirilor de dinainte de plecare, încărcarea cu armament a aeronavei, operaţiunile esenţiale, sentimentele de dinaintea apropierii de inamic, grijile soldaţilor care n-au trecut încă prin foc, ale celor care vor să descopere cum vor reacţiona în confruntarea cu inamicul, clipele de scurtă plăcere oferită de cafeaua fierbinte şi gogoşile proaspete, spectacolele şi serile dansante, toate acestea sunt paginile pe care niciun alt corespondent de război n-ar fi putut să le scrie astfel.

Romane întregi s-ar putea scrie pornind doar de la unele nume cărora Steinbeck le-a dedicat, în timpul acelor luni, câte două-trei pagini, pentru rubrica din New York Herald Tribune, din iunie şi până în luna decembrie a anului 1943.  

John Steinbeck, „A fost odată un război”, Editura Polirom, anul publicării: 2020, nr. pagini: 264, traducere din limba engleză şi note de Ona Frantz


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Stijn Swinnen pe Unsplash

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here