elefant.ro

Monica Tonea (născută în 1977, în Constanța) este licențiată a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie din Timișoara, cu specializarea Jurnalistică și Științele Comunicării. Din anul 2001 este stabilită în Belgia. De-a lungul timpului a publicat articole și texte literare în revistele Literomania, Revista de Povestiri, Liternautica, Itaca Dublin și pe blogurile Adevărul. Este editor la revistele Timpul Bruxelles și Itaca Dublin. A debutat editorial în anul 2019 cu volumul de povestiri Piatră de hotar, apărut la editura Libris din Brașov. Romanul Pasagerii, apărut anul acesta la Casa de Pariuri Literare este cea de-a doua carte a sa.

Dacă romanul Pasagerii ar fi ecranizat, o posibilă viziune regizorală pentru prima secvență ar fi aceasta: interior de mașină ce rulează cu viteză medie pe autostradă, plan apropiat pe cei doi pasageri: un el, tânăr, la volan, și o ea, nu la fel de tânără, dar încă fermecătoare, în dreapta; amândoi sunt tensionați la maximum, tăcere grea, întreruptă brusc de câte o replică rostită printre dinți. Sunt Mattias și Ilona și sunt (sau mai bine zis, au fost) un cuplu destul de atipic, între cei doi fiind o diferență de aproximativ douăzeci de ani, în favoarea ei. Dar nu diferența de vârstă este motivul tensiunii dintre ei (doar știau despre aceasta de la bun început), ci un „detaliu” de-a dreptul insolit ce s-a înfipt cu brutalitate între ei, sfâșiindu-le fericirea o dată pentru totdeauna: Ilona tocmai a descoperit că junele ei iubit, omul care i-a reanimat viața în ultimele șase luni, este nimeni altul decât fiul lui Sergiu, prima și singura ei iubire adevărată, bărbatul ce i-a marcat existența încă de când avea opt ani și care a însoțit-o în diverse forme, culminând chiar cu o scurtă căsnicie, toată viața.

Astfel debutează romanul Monicăi Tonea: descriind suflul exploziei unei bombe cu ceas, aș spune chiar elvețian. Și nu doar pentru a crea un joc de cuvinte, dat fiind că scena se derulează pe o autostradă din Țara celor o mie de cantoane, ci și pentru că, în mod cert, mai devreme sau mai târziu, acest „detaliu” ar fi ieșit la iveală și ar fi avut cel puțin același efect, dacă nu cumva, în funcție de circumstanțe, chiar unul mai devastator.

Cum s-a ajuns însă la această situație? Simplu: Mattias și Ilona s-au întâlnit întâmplător la un eveniment și au reiterat „scena liftului” din videoclipul celebrei piese a celor de la Carla’s Dream, Eroina. Bineînțeles că nu se cunoșteau (se mai văzuseră o singură dată, când el era un copil de opt ani), iar unei atracții sexuale nebune nu te poți împotrivi. Cât despre această atracție, să fi fost cauzată tocmai de faptul că Ilona l-a „văzut”, inconștient, firește, pe Sergiu în fiul lui? Să fi moștenit Mattias tocmai energia sexuală a tatălui său? Sunt două teorii la fel de valide.

Cât despre relația dintre Ilona și Sergiu, n-aș vrea să povestesc prea multe, răpindu-vă astfel plăcerea lecturii și a suspansului. Voi spune doar că a fost o poveste intensă, desfășurată cu intermitențe, de cele mai multe ori sub zodia Cancerului, atât în sensul că la fiecare reînnodare a firului rupt, cei doi sfârșeau prin a realiza că au făcut mai mulți pași înapoi decât înainte, cât și în sensul că inima Ilonei a fost tot timpul ținută în clește de această dragoste la limita toxicității, ce a împiedicat-o să-și trăiască viața în deplină libertate sentimentală. Pe lângă aceste valențe emoționale, faptul că Sergiu sfârșește tot din cauza unui cancer, pare doar o coincidență nefastă.

În continuare aș vrea să punctez și câteva aspecte ce țin de tehnica narativă, aspecte ce contribuie la rândul lor la reușita acestui roman.

Voi începe prin a spune că avem de a face cu un roman construit sub forma unor anamneze succesive: dacă în prima parte acțiunea se petrece în prezent, surprinzând momentul rupturii dintre Ilona și Mattias, în cea de-a doua, o cunoaștem mai îndeaproape pe Ilona, începând din copilărie și până la… primul sărut cu Sergiu, iar în cea de-a treia, asistăm la desfășurarea tumultoasă a relației dintre cei doi, descrisă mai curând din perspectiva ei. În fine, în ultima parte, Sergiu primește dreptul la replică și povestea este spusă și din unghiul lui de vedere. Această ultimă secțiune este poate și cea mai emoționantă, cuprinzând de fapt amintirile și gândurile unui muribund.

Un alt aspect care mi-a atras atenția în mod pozitiv este lipsa oricărei tendințe de a moraliza sau de a eticheta, din acest punct de vedere autoarea lăsându-și personajele strict față în față cu propria lor conștiință, care însă nu inundă câtuși de puțin acțiunea romanului, desfășurată da capo al fine în cel mai naturalist mod cu putință (aș face aici o paralelă, strict pe filonul naturalismului, cu romanele lui W. Somerset Maugham, Vălul pictat, Vila de pe colină, Catalina și Liza din mahalaua Lamberth). Cititorului nu i se oferă nicio lecție nici despre reprobabilitatea adulterului, nici despre toxicitatea neputinței de a te sustrage vocii inimii sau atracției sexuale, ci doar o poveste ficțională care ar putea fi foarte bine reală. O poveste despre care, în final, să poată spune doar dacă a fost bine servită sau nu, dacă i-a mers la suflet și/sau l-a pus pe gânduri. Iar acesta este, în fond, farmecul unui roman realist obiectiv (ca să dăm și o încadrare scolastică, pentru cei care urmează să dea BAC-ul).

Voi încheia rotund, adică revenind la ideea „cinematografică”, spunând că din punctul meu de vedere, romanul Pasagerii ar putea fi foarte bine ecranizat, autoarea reușind să ofere suficiente cadre în jurul cărora să se dezvolte un scenariu promițător. Așadar, cum ar suna un anunț de mica publicitate: roman, caut cititori și scenariști/regizori.   

Monica Tonea, „Pasagerii”, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 208


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Priscilla Du Preez pe Unsplash

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here