Surprins să aflu că este vorba despre un roman de debut, prin prisma vârstei autorului, am deschis circumspect cartea „Dincolo de farmecul nopţii”. Andi Ştefănescu mi se părea mai interesant ca profil biografic decât ca scriitor: actor, a lucrat (şi) ca ziarist sub pseudonim, timp de 15 ani, în redacţia postului de radio Europa Liberă de la München, a tradus recent în limba română Homo Sovieticus, de Alexander Zinoviev, a mai scris câteva scenarii de film, o piesă de teatru, iar acum pregăteşte o carte de versuri. Un scriitor complex, pe orice parte i-ai răsuci biografia, care, iată, apare cu un roman la Editura Vremea, un roman ilustrat cu un chip de femeie pe un fundal nocturn bucureştean.
S-o iau abrupt: debutul nu se simte. Cartea începe brusc, direct în dialog, şi are un ritm riscant, aş zice, pentru că e mai mereu la turaţie ridicată, cu foarte puţine pauze, în care naratorul te rupe de cursul acţiunii prezente, pentru a veni cu câte ceva din trecutul personajelor sale. Iar acţiunea e pe profilul filmelor româneşti din ultimii ani. Cu o ilustrare a pitorescului oraşului Bucureşti, cu clanuri de interlopi, cu crime şi prostituate, nu prea ai cum să te plictiseşti.
Andi Ştefănescu are cel puţin două mari calităţi: are umor şi atunci când descrie evenimente mai puţin plăcute şi are ureche pentru a reda cu fidelitate vocabularul din zona în care se mişcă personajele sale. Înţelegi cu ce ai de-a face chiar din primele pagini când primul „mort” din carte apare în urma unui accident: un tip beat vrea să se uşureze pe un tren, fără să ţină cont de arcul electric care se poate forma la trecerea trenului. Apoi, prietenii lui, însoţiţi de două fete (dintre care una e actriţă), trec prin tot felul de consecinţe, pe care scriitorul le gestionează foarte bine, lăsându-te mai mereu curios să vezi ce mai fac interlopii şi cum se pot strecura noii tăi prieteni, a se citi personajele de la început.
Cu umorul său în tragic şi cu naturaleţea replicilor, Andi Ştefănescu te convinge să dai pagina, chiar dacă, la un moment dat, ritmul său şi respectul uneori exagerat faţă de detalii ţi se pot părea obositoare. Naratorul de aici vede şi ştie tot, şi încearcă să-i dea cititorului fix cât trebuie ca să nu-l piardă, însă e clar că, măcar uneori, peste unele gesturi ale personajelor s-ar fi putut trece cu vederea.
Povestea este convingătoare, personajele, asemenea, iar debutul acesta pare că nu este un debut. E limpede conexiunea cu scenariile de film şi cu lumea teatrului, pentru că totul este foarte vizual şi e ca şi cum, citind cartea, te-ai afla într-o sală de cinema. „Ce faci, bătrâne? / Sunt bine. Tu? / Eh, ceac, pac. Nu mă plâng, daʼ rutină, găinării, nu ca la München.”
Dan şi Vali, Lili şi Anne-Marie, plus toată gaşca de interlopi sunt chipuri pe care parcă le-ai văzut pe undeva. Ei sunt o părticică din România actuală, cu poliţia care nu poate decât „să facă valuri”, şi cu o justiţie mascată, de vest sălbatic. Pentru Andi Ştefănescu, fotografia aceasta trebuie să fi fost o provocare. Reuşită, aş zice.
Andi Ştefănescu, „Dincolo de farmecul nopţii”, Editura Vremea, anul apariţiei: 2017, nr. pagini: 256
Cartea poate fi comandată de pe libris.ro şi de pe site-ul editurii.
scrie un comentariu