libris.ro

Mihai, un student de limbi clasice, vine din provincie la Bucureşti, după o copilărie şi o adolescenţă văduvite de prezenţa părinţilor – mama e în Italia, iar tatăl a dispărut din viaţa familiei încă de când Mihai era mic. Tânărul şi-a ales un domeniu de studiu special, rar, iar felul în care sună naraţiunea – Iulian Bocai s-a decis asupra unei confesiuni-amintiri şi a scris totul la persoana întâi – corespunde unui tip inteligent, ordonat şi organizat, care cel mai probabil are şi aspiraţii mari, în ciuda originii defavorabile.

În Bucureşti, cu bani puţini, e greu să-ţi găseşti o chirie onorabilă. Aşa că Mihai, după ce analizează rapid variantele, acceptă ceva foarte sărăcăcios, o cameră într-un apartament, alături de un bătrân iscoditor şi nesuferit. Totuşi, acesta nu este decât un preambul, un soi de antrenament pentru studentul care deschide ochii în Bucureşti.

Nu trece mult şi Mihai îl găseşte pe Constantin, un alt bătrân, care ţine o casă dărăpănată foarte aproape de mitropolie şi care oferă spre închiriere spaţiu la un preţ derizoriu. Mizeria este incredibilă şi îi oferă lui Iulian Bocai foarte multe puncte de plecare pentru o naraţiune care, deşi bate pasul pe loc, este foarte frumos ridicată în jurul acestui mini-muşuroi, cu bătrânul cocoşat pe post de rege.

Constantin este un personaj memorabil pentru ce au construit scriitorii români în ultimii ani. Un bătrân care miroase a urină, care strigă imediat ce aude că a intrat cineva în peştera lui „Cine e?” şi care pare să trăiască din nimic, deşi nu se dovedeşte un zgârcit, un moş care e în stare să apară gol în faţa chiriaşului – o figură de care cu greu te vei putea despărţi. De altfel, între Mihai şi acest Constantin se leagă o relaţie ciudată, o dependenţă reciprocă interesantă, improbabilă la început, dar profundă şi nu lipsită de duioşie şi regrete spre final.

„Îi plăcea să vorbească şi vorbea mult nu atât cu mine, cât despre mine – de obicei prin pereţi. Şi, ca toţi oamenii cărora le place să se audă producând cuvinte, se credea deştept.”

Ca un contrapunct la copilăria fără tată a lui Mihai vine acest Constantin, care are un fiu ori absent ori chiar mort, iar bătrânul derulează certuri fictive cu el la telefon. Golurile din viaţa celor două personaje mari sunt umplute de câteva personaje secundare, care acceptă din disperare obscuritatea casei lui Constantin şi care locuiesc temporar în acel mediu insalubru, parcă pentru a-i sluji lui Mihai în procesul unei maturizări din care nu va lipsi nici analizarea oportunităţii de a continua la limbi clasice.

„Există în viaţa oricui poate un moment în care-şi dă seama că ideile pe care şi le-a făcut despre sine până la o anumită vârstă nu doar că nu ţin de foame şi nu ajută, dar dăunează teribil vieţii lui, şi-atunci începe un proces tăcut şi plin de durere în care caută să se dezică, uneori inconştient, alteori ştiind-o prea bine, de cel care până atunci fusese, pentru el, centrul lumii: şi-anume de sine însuşi.”

Cartea lui Iulian Bocai se ridică superb pe un umăr pe care scrie relaţia Mihai-Constantin şi pe alt umăr pe care scrie maturizarea lui Mihai. De aceea, deşi povestea îi aparţine lui Mihai, care şi-l aminteşte pe Constantin aşa cum l-a cunoscut, prin acest bătrân murdar, dar cu un simţ al onoarei surprinzător, vedem şi cum este Mihai, studentul provincial care deschide ochii în Bucureşti, fără bani, dar cu orgoliu – pentru a nu-i mai cere bani mamei, ajunge să strângă chiştoace de pe dealul Patriarhiei, pe care le leagă în hârtii de Biblie.

Fiind al doilea său roman, „Constantin” va fi pentru Iulian Bocai ca o piatră de încercare. „Constantin” va fi comparat cu „Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu”, cu care aduce până la un punct. Ce convinge aici este construcţia impecabilă a frazelor şi faptul că muzica scrisului îşi ţine ritmul de la început până la sfârşit. Ştiu că mi-a plăcut şi „Priţă” (să ne amintim că a câştigat concursul de debut Polirom în 2018), însă „Constantin” este diferit mai ales că vocea personajului principal este la o altă vârstă, iar mediul în care se mişcă este diferit. Totuşi, talentul este acelaşi, ba chiar aş spune că, fiind vorba de a doua carte, prin confirmare, Iulian Bocai pare un scriitor şi mai puternic.

M-a convins, mi-a plăcut, ba chiar m-a încântat, deşi unii au spus că în „Constantin”, aparent, nu se întâmplă mare lucru. Ba se întâmplă. E vorba despre o legătură surprinzătoare, dar fermecătoare dintre doi oameni de vârstă diferită, de modul în care un tânăr îşi dă seama că o anumită facultate nu e pentru el şi despre cum „creşte” el cunoscând diferite tipare umane, pe care le raportează la familia şi trecutul lui. Pentru mine, „Constantin” este unul dintre cele mai bune romane româneşti din ultimii ani.

Iulian Bocai, „Constantin”, Editura Polirom, anul publicării: 2019, nr. pagini: 200

Cartea este disponibilă pe libris.ro şi pe elefant.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here