libris.ro

Un băiat pe nume Hamnet a murit în Stradford, Warwickshire, în anul 1596, la vârsta de unsprezece ani. La patru ani după moartea copilului, tatăl său a scris piesa de teatru Hamlet.

În zilele noastre, romanul intitulat Hamnet, scris de Maggie O’Farrell, o ficţiune bazată pe scheletul fragil al datelor istorice care vorbesc despre dispariţia acelui copil, a câştigat Women’s Prize for Fiction 2020.

Cartea a strâns foarte multe elogii, chiar şi unii specialişti în opera lui William Shakespeare afirmând că romanul este deosebit mai ales prin faptul că îl umanizează pe marele scriitor.

Interesant la Hamnet-romanul este că nu găseşti în el numele William Shakespeare. Ba chiar nota introductivă a scriitoarei, foarte scurta sa notă, nu spune nimic despre numele de familie al părinţilor. Este vorba despre un cuplu, care locuia la sfârşitul secolului XVI pe o anumită stradă, al cărei nume (spre deosebire de cel al familiei) îl aflăm – Henley Street, din Stratford. Şi mai aflăm din această scurtă notă un detaliu: cuplul a avut trei copii, Susanna şi gemenii Hamnet şi Judith.

Dacă aceeaşi scriitoare nu ar fi scris o notă ceva mai generoasă la finalul romanului, ne-am fi putut imagina chiar că nu este vorba despre Shakespeare, ci despre un om de teatru cu un profil asemănător, care a trăit cam în aceeaşi perioadă cu autorul lui Hamlet. Aşadar, la final, orice dubiu că nu ar fi vorba despre William Shakespeare se spulberă. Deşi faptele istorice despre adevăratul Hamnet, cunoscute şi certificabile, sunt foarte puţine. Însă tocmai această bază fragilă este cea pe seama căreia şi-a construit Maggie O’Farrell universul ficţional. Schimbând nume, inventând fapte şi făcând presupuneri, dar păstrând un schelet de adevăr istoric, astfel încât să avem impresia că aflăm mai multe despre Shakespeare.

Poate că nu aflăm decât povestea unui cuplu care a pierdut un copil

Un cuplu în care ea – Agnes – are origini mai puţin nobile şi calităţi de tămăduitoare, iar el – nenumit – un tip educat (în contradicţie cu majoritatea celor care nu ştiau nici măcar să citească sau să scrie), cu o pasiune pentru teatru şi scris. Poate că asta este tot. Cuplul are trei copii, dintre care unul moare, şi totul nu e decât un studiu meticulos al felului în care se ridică acest cuplu şi în care rezistă el problemelor – relaţiilor dificile cu părinţii/bunicii, dificultăţilor financiare ori celor cauzate de boli (ciuma face ravagii fix în această perioadă).

Şi chiar dacă ar fi doar atât, tot ar fi enorm. Scriitura lui Maggie O’Farrell este inimitabilă. Cu un ochi foarte atent la psihologia personajelor sale, la fiecare gest care ar putea demasca un gând sau ar putea pune în valoare o atitudine, O’Farrell are o răbdare incredibilă în a construi lumea ficţională a acestui cuplu. Ea schimbă perspectivele şi personajele pentru a ne face să înţelegem cum sunt primite de mentalităţi diferite anumite momente şi evenimente.

Apoi, nu ştiu cât de istoric este acest roman, care nu spune mare lucru despre cum merg lucrurile în societatea vremii respective. The New Yorker a spus că este vorba despre „un excepţional roman istoric”, însă cu excepţia unui segment foarte bine scris despre cum ajunge ciuma la personajele centrale ale cărţii, aici nu vezi detalii de epocă pe care te aştepţi să le găseşti la un roman definit drept istoric. Este, mai degrabă, o poveste de familie, care ar putea la fel de bine să fie una din anul 2020.

Pe de altă parte, ce aflăm nou despre Shakespeare din această carte? Ce ne rămâne despre marele scriitor din lectura acestei ficţiuni?

Probabil rămânem cu ideea că tatăl de aici este unul mai mereu absent, mai mereu plecat la Londra cu compania lui de teatru, un tată care a avut la rândul lui un părinte extrem de agresiv şi mai ales un tată pentru care teatrul a însemnat o evadare. Când îi moare copilul, el alege să plece, ca să se salveze cumva, urmând să scrie o piesă în care să vorbească aşa cum ştie el despre suferinţa sa. În acelaşi timp, este vorba despre un bărbat care şi-a ales partenera de viaţă doar din dragoste, care a strâns bani pentru a le cumpăra celor dragi o casă nouă şi care a trăit modest, auster, deşi ajunsese foarte cunoscut.

Poţi să presupui că aşa era William Shakespeare şi să accepţi aceste lucruri ca pe nişte adevăruri istorice sau poţi să aprofundezi, să cauţi şi alte surse biografice pentru a vedea cât din ce a inventat Maggie O’Farrell este certificat de specialişti şi cât este pe lângă.

Cert este că universul de aici funcţionează. La sfârşit de secol XVI, o poveste pe fondul ciumei, în care dintre doi gemeni unul moare misterios, îmbolnăvindu-se brusc „în locul” celuilalt, care zace la pat de ceva vreme, o poveste despre dragoste şi asumare, dar şi despre pasiune dincolo de orice obstacol.

„Nebunia” lui Shakespeare

Sunt două scene care puse cap la cap vorbesc despre „nebunia” lui Shakespeare, despre pasiunea sa enormă. Fratele lui Agnes, uriaşul Bartholomew, îi spune la un moment dat chiar marelui şi aici nenumitului Will:

„Ştii (..), n-am înţeles niciodată de ce sora mea te-a ales pe tine, dintre toţi. De ce vrei să te măriţi cu ăsta? am întrebat-o. Ce-i de capul lui? (…) Ştii ce mi-a răspuns? Că ai mai multe ascunse în tine decât oricine altcineva pe care îl cunoaşte.”

Ceva mai târziu, după moartea lui Hamnet, Agnes îi zice soţului, care intenţionează să se întoarcă la compania lui de teatru:

„Ştiu. Eşti atras de locul ăla ca peştii de cârlig. (…) …locul din capul tău. L-am văzut odată, demult, e o ţară întreagă acolo, un peisaj. Te-ai dus în locul ăla şi acum este mai real pentru tine decât oricare altul. Nimic nu te împiedică să te duci la el. Nici măcar moartea propriului copil.”

Nu în ultimul rând, romanul acesta care nu este neapărat perfect, dar care spune atât de intens drama cuplului ce pierde un copil, este şi despre predestinare şi fragilitatea vieţii. Sunt poveşti care se tot refac de secole, care de fapt se tot rescriu pe aceeaşi temă, dar nu multe sunt la intensitatea de exprimare de aici.

„Toate sunt în van. Ceea ce este dat poate fi luat înapoi oricând. Cruzimea şi pustiirea te aşteaptă după colţ, în cufere, în spatele uşilor: pot sări la tine în orice clipă, ca un hoţ sau un tâlhar. Secretul este să nu laşi niciodată garda jos. Să nu te crezi niciodată în siguranţă. Să nu presupui niciodată că inimile copiilor tăi bat, că ei beau lapte, respiră, merg, vorbesc, zâmbesc, se ceartă şi se joacă. Să nu uiţi nici măcar o clipă că pot dispărea, că-ţi pot fi smulşi într-o clipită, luaţi pe sus ca o pană în vânt.”

Maggie O’Farrell, „Hamnet”, Editura Pandora M, anul publicării: 2021, nr. pagini: 400, traducere: Mihaela Buruiană


Puteţi cumpăra cartea de la:


Fotografie reprezentativă de Zoltan Tasi pe Unsplash

carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here