„Există dureri care nu sunt uitate odată cu moartea și comportamente care nu sunt iertate nici după moarte” – Zülfü Livaneli, „Neliniște”
Literatura a avut întotdeauna forța de a schimba mentalități, de a destrăma convingeri și de a oferi omenirii speranța unui bine care va putea lupta întotdeauna împotriva răului, indiferent de formele pe care acesta din urmă le va lua.
Romanul Neliniște (Humanitas Fiction, 2023) de Zülfü Livaneli este unul dintre cele mai bune exemple de opere care, prin tot ceea ce aduc în fața publicului contemporan, reușesc să sublinieze în profunzime efectele nocive ale fundamentalismului religios și consecințele dezastruoase pe care lipsa de toleranță le produce în inima unei societăți. Între paginile unui roman care ține adevărul în lumina reflectoarelor, mielul cel blând este sacrificat, iar nedreptatea își țese pânza până dincolo de Orient.
Dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!)
Zülfü Livaneli explorează nu doar tema fundamentalismului din ce în ce mai accentuat și puternic, ci și regretul cu privire la timpurile în care în inima aceleiași țări mai multe religii puteau exista fără vărsare de sânge. Protagonisul din Neliniște, jurnalistul Ibrahim, descoperă că Hussein, prietenul său din copilărie, moare în mod violent și în împrejurări care lasă în urmă multe semne de întrebare. Întors în Mardin, locul natal, pentru înmormântarea prietenului său, Ibrahim descoperă un oraș transfigurat, cu urmele unui conflict mocnit, o tensiune alarmantă care nu exista în copilăria sa idilică. Treptat, descoperă povestea de viață a lui Hussein, află cum acesta își dedicase viața pentru a-i apăra pe cei nevoiași și cum pierise pentru că se îndrăgostise de o tânără refugiată din tabăra sirienilor care fugiseră de ISIS. Meleknaz, siriana de origine yazidită, cu un bebeluș născut orb, e stigmatizată nu doar de fanaticii și extremiștii religioși, ci și de familia lui Hussein din cauza credinței sale. În fața convingerilor religioase, vedem cum umanitatea își destramă contururile, pierzându-și astfel esența, rupând orice legătură cu ceea ce înseamnă, de fapt, iubirea.
Ibrahim se redescoperă în vreme ce află povestea tragică a celor doi îndrăgostiți și, în paralel, gustă din amărăciunea unei realități intolerante, e învăluit de parfumul care acoperă, în prezent, amintirile unei copilării în care nu aveau importanță convingerile religioase:
„La piață, la școală, că erai sirian, musulman, evreu sau cine știe ce soi de zoroastrian, eram toți prieteni și ne bucuram împreună de sărbătorile celorlalți. Dar acum orașul era acoperit de umbra unui islam dur și plin de furie, închis în sine.”
Trecerea anilor și accentuarea fundamentalismului religios susținut de conflictele din zonă transformă societatea și o aruncă în brațele intoleranței în doar câțiva ani. În același timp, conflictele se transformă în războaie, cu prețul niciodată justificat a sute de mii de vieți nevinovate. Iubirea și istoria sunt personaje principale într-un roman care documentează prezentul, cartografiind o Mesopotamie destrămată, deșirată de granițe nemiloase și de lupte aproape neîncetate. Iubirea aici se traduce prin durere inevitabilă, prin sacrificiu, prin pasiuni care există în ciuda riscului iminent de a pieri înainte de vreme:
„Cum să nu fii impresionat când citești așa ceva? Ziceai că nu erau scrise pentru o fată amărâtă, scăpată din mâinile ISIS-ului și ajunsă în taberele de refugiați, ci pentru însăși regina din Saba. Citindu-le m-am gândit că aș fi vrut să simt și eu ce simțea Hussein. Oare așa iubiri erau specifice Orientului, un alt fel de harese, care-l face pe om să se jertfească pe sine? Să fie oare dorul traductibil? În lumea asta lipsită de pasiune a orășenilor care seamănă toți între ei, fără personalitate, mânați de interes, m-am simțit invidios pe pasiunea profundă a lui Hussein.”
Ibrahim umple golul unei vieți ferite, până atunci, de realitatea crudă a unor destine inocente, sacrificate într-o lume în care balanța justiției nu reușește să rămână întotdeauna dreaptă.
„Harese” este aici un laitmotiv central, un motor al unui roman care adună între paginile sale durerea unei istorii de mii de ani:
„Știi ce-i aceea setea de sânge, băiete? Există un cuvânt arab din vechime, harese. Cuvinte precum ambiție, lăcomie, dorință, ardoare, toate izvorăsc din el. Să-ți spun despre harese, copile: Știi cât sunt de rezistente cămilele, li se spune corăbiile deșertului, căci sunt în stare să-l traverseze fără să mănânce și fără să bea timp de trei săptămâni, mergând la nesfârșit? În deșert există însă un mărăcine pe care-l adoră. Și când îl văd se năpustesc să-l smulgă și să-l mestece. Țepii le rănesc boturile, și din acele răni curge sânge. Gustul sărat al sângelui amestecat cu mărăcinii le place și mai tare. Sângerează mâncând și mănâncă sângerând; dacă nu sunt oprite, mor înecate cu propriul sânge. Aceasta este harese. Cum spuneam mai înainte, ambiția, lăcomia, dorința, ardoarea, toate izvorăsc de aici. Așa-i obiceiul în tot Orientul Mijlociu, fiule: ne omorâm între noi de generații întregi, fără să ne dăm seama că ne ucidem de fapt pe noi înșine. Ne îmbătăm cu propriul sânge.”
Dincolo de ceea ce se află la suprafață, durerea se revarsă în valuri, iar o țară își întoarce cu adevărat chipul spre viitor atunci când îndrăznește să își privească în față și să își trateze rănile care încă sângerează.
Romanul lui Zülfü Livaneli, numit de New York Journal of Books, un „tratat politic deghizat într-o parabolă impresionantă” ne oferă o lecție de luat în seamă și trimite, totodată, un nou avertisment către cei care cred că pericolul nu se va apropia niciodată de ei. Amintește, în același timp, de ceea ce natura umană ar trebui să fie, fără ca definiția să se schimbe atinsă de religie sau de rasă. Un îndrumător și un militant pentru pace, cu mai multe condamnări la închisoare și amenințări cu moartea emise pentru curajul a ceea ce a îndrăznit să scrie, Zülfü Livaneli continuă să traseze o singură graniță în fața răului: aceea a inimilor care bat la unison chiar și atunci când nu vorbesc aceeași limbă.
Zülfü Livaneli, „Neliniște”, Editura Humanitas Fiction, traducere: Maria Miu, anul publicării: 2023, nr. pagini: 176
Cartea poate fi cumpărată de la:
Fotografie reprezentativă: Onur Binay / Unsplash
scrie un comentariu