Editura Eikon; anul publicării: 2017; număr pagini: 251
“Cel de-al doilea roman al meu, Oameni și granițe, are o poveste pe cât de inedită, pe-atât de specială. S-a născut și renăscut de mai multe ori până a devenit ceea ce e. La fel ca noi, oamenii.
Spre deosebire de celelalte două cărți lansate înaintea lui (romanul Vremea tornadei și volumul Eu și Mia), care au purtat o amprentă biografică destul de puternică, acest roman mă poartă altfel, pe mine, autorul. Mă poartă cu durere, încăpățânare și obstinație spre unele teme și idei pe care nu cred că le-aș fi accesat dacă nu m-aș fi aflat în perioada aceea problematică a vieții mele în care l-am conceput.
Oameni și granițe pornește de la unele întrebări pe care ni le punem toți, într-un fel sau altul. Ce înseamnă libertatea de alegere, de fapt? Până unde merge? E definitorie? Ce îmi spun termenii ăștia alăturați? Cu ce mă influențează? Îi influențez eu, oare?
În general, sunt un om care-și pune multe întrebări, mai multe decât ar fi cazul. De asemenea, sunt o persoană care nu îndrăznește prea mult, iar dacă o face, va alege scrisul. Cam așa s-a născut și acest roman. Am îndrăznit și am dus îndrăzneala până departe, fără să mă pierd, atâta timp cât am ales să fac asta în singurul mediu care-mi conferă siguranță: literatura.
De întrebările de mai sus nu am scăpat complet, dar poate le voi găsi răspunsuri în continuarea romanului Oameni și granițe… Cândva… La momentul oportun.
Acțiunea acestui roman are în centru povestea dramatică a unei familii dezorganizate, un model pe care-l cunosc extrem de bine în viața reală, atâta doar că lumea scrisului meu merge mult mai departe decât aș merge eu, în mod normal. Aproape de granițele acestui termen. Acolo unde dezorganizarea se învecinează cu dezumanizarea. Spuneam la o lansare că majoritatea oamenilor împart amintiri frumoase și duioase cu mamele lor, însă Simona și Nico, mamă și fiică în Oameni și granițe, împart o crimă.
Am ales să merg pe laitmotivul maternității pentru că acesta e un fixism personal. Un concept reinterpretat și disecat în fiecare scriere a mea, încă de la debut. Cu toate astea, încerc să îndulcesc puțin pastila prin crearea unor povești libere într-o lume a frânturilor. Pentru ca fiecare să poată alege ceea ce i se potrivește, la citire. Poate de-asta nu-i imprim celui ce citește o imagine anume asupra locului desfășurării acțiunii din majoritatea scrierilor mele. Dacă aleg să scriu despre România, prefer să o induc. Să o las descoperită din detalii, de-asta în romanul acesta am folosit termeni ca Oraș sau Capitală, scrise cu majuscule, pentru a invoca un loc.
În ansamblu, Oameni și granițe e despre rătăcire. Cu toții ne rătăcim, la un moment dat, dar fiecare dintre noi o facem în felul nostru. Să aibă asta ceva de-a face cu pattern-ul familial? Cu educația sau personalitatea? Cu cei ce suntem? Eu am încercat doar să dau frâu liber unui model. Un anti-model, dacă vreți, deși totul este discutabil, până la urmă. La fel ca într-un film de Almodóvar, cel care m-a influențat destul de tare la scrierea romanului.
Cred că acest roman e perfect pentru cei tineri (+ pentru cei care se simt tineri), rebeli și pentru cei liberi în gândire. Mai ales pentru cei care au curajul să se rătăcească. Dacă rezistați cocktail-urilor Molotov de umor involuntar și dramă, cu accente thriller și tente psihologice, veți găsi în Oameni și granițe o poveste pe placul vostru.” – Mihai Cotea
Cartea “Oameni şi graniţe” poate fi cumpărată de la librăria on line libhumanitas.ro.
Am publicat două romane (Vremea tornadei; Oameni și granițe) și un volum de proză foarte scurtă și eseuri (Eu și Mia). Am colaborat la mai multe antologii și site-uri literare în ultimii ani. În prezent, mă ocup de publicația oficială a Asociației culturale „Cartea, izvor de cultură”, revista AC. Mă mai puteți citi și pe 
scrie un comentariu