Alice Hoffman este cunoscută pentru infuzia de magie de care se folosește în cărțile sale. Ceea ce face însă din Alice Hoffman o scriitoare atât de apreciată este tocmai cantitatea perfectă de fantezie pe care o lasă să se strecoare printre pagini. De cele mai multe ori, punctul culminant, condus de magie, se produce în cel mai neașteptat moment și, totodată, în cel mai credibil mod.
Ora nevăzută (Editura Trei, 2023) este o astfel de carte în care Alice Hoffman oferă cititorilor acest element-surpriză care se ivește spre finalul unui roman care, până în acel punct, vorbește despre regulile aspre ale unei comunități închise, despre liderul acestei comunități și, mai ales, despre o relație extraordinară dintre o mamă și fiica ei.
Așa o cunoaștem pe Mia Jacob, cea care, sub îndrumarea inițială a mamei sale, Ivy, va descoperi că, dincolo de granițele comunității închise în fața progresului, se află o lume liberă care arată cu totul altfel față de ceea ce cunoscuse ea până atunci. Universul din cărți va fi cel care o va trage, ca un cârlig, din ce în ce mai mult spre o libertate deplină, spre posibilitatea de a lua propriile decizii și de a încălca propriile reguli.
Arcul pe care Alice Hoffman îl aruncă peste timp este una dintre cele mai frumoase metafore despre forța pe care literatura o poate avea în a schimba destinul cuiva. Litera stacojie și Nathaniel Hawthorne au un rol aparte în acest roman în care Hoffman ne poartă cu dibăcie prin mijlocul comunității conduse de Joel Davis pentru a ne ajuta, mai apoi, să facem împreună un pas spre un univers aparte, în urmă cu două sute de ani.
În Joel Davis avem întruparea unor generații de asupritori, de oameni care au subjugat și care au îngrădit libertățile celorlalți:
„Joel proclama că fiecare om trebuie să se elibereze de păcatele strămoșilor și că singura formă de a vindeca răul provocat spiritului de rudele de sânge era să evadezi din relațiile tradiționale și să întemeiezi un nou tip de familie. Copiii nu locuiau cu părinții lor și nu mergeau la școala publică. Femeile erau obligate să aibă o înfățișare modestă, oricât de frumoase ar fi fost, să poarte părul împletit, bocanci de lucru și jachete care iarna nu păreau îndeajuns de călduroase. Trebuie să fii judecat după ceea ce ai înăuntru, nu după felul în care arăți, proclama Joel. Acum o iei de la capăt. Lași în urmă o lume pentru bunătatea alteia.”
Un astfel de lider este cât se poate de credibil construit mai ales că, deși pornește de la Litera stacojie ca inspirație, Alice Hoffman ne amintește că astfel de capcane există și în prezent, iar felul în care țese cele două planuri temporale nu lasă loc de critică.
Pentru Mia, cea care se dovedește a fi un spirit liber de la bun început, cea care se va agăța ca de un colac de salvare de ediția princeps din Litera stacojie, („cartea care o ținuse în viață, cea care părea să spună povestea vieții mamei sale, cea despre care își închipuise mereu că fusese scrisă pentru ea”), magia va pătrunde în real și vice-versa, alte două lumi se vor intersecta pentru a da naștere uneia dintre cele mai frumoase povești de iubire.
În trecutul lui Nathaniel Hawthorne, autorul preferat al Miei, lumea e departe de a se fi așezat în lăcașul ei. Pășim pe un tărâm în care aproape că nici nu știm când ajungem, într-atât de dibace e mâna care ne conduce pentru a-l descoperi pe autorul Literei stacojii:
„Ce-i drept, magia era prezentă în tot ce scria Nathaniel; fantomele și locurile bântuite nu îl înspăimântaseră niciodată. Se considerase întotdeauna un apărător al femeilor nedreptățite, mai ales al celor învinuite de vrăjitorie, așa că de ce s-ar fi temut de o vrăjitoare adevărată, care avea magia la picioare? Și totuși simțea ceva straniu, nu chiar frică, ceva mai aproape de dor, așa cum se simțea când voia ceva ce nu s-ar fi așteptat niciodată să obțină, așa cum se simțea când privea pe fereastră în copilărie și întreaga lume părea de neatins.”
O reușită pe care Alice Hoffman o bifează de fiecare dată este tocmai abilitatea de a surprinde în momentul oportun, capacitatea de a nu-și păcăli cititorul, ci de a-l vrăji, de a nu-l ofensa, ci de a-l fermeca atrăgându-l dintr-un plan pentru a-l scufunda într-o nouă lume, având grijă, în tot acest timp, ca acesta să nu părăsească nici măcar o clipă tărâmul imaginației.
Mia Jacob ne farmecă prin convingerile sale puternice, prin dorința de a se salva și de a salva amintirea mamei, prin felul în care îmbrățișează din plin libertatea câștigată cu greu:
„În cărți, nimeni nu ajuta o fată dacă nu se ajuta ea însăși și fiecare basm se încheia cu aceleași lecții. Păcălește-ți dușmanul, fă ce trebuie făcut, crede în vrăji, salvează-te.”
E personajul care ar putea conduce oricând corăbii prin furtună și care ar putea sări dintr-o povestire în alta fără ca vreun alt personaj să-i știrbească forța sau convingerile.
Alice Hoffman creează o magie aparte în literatura contemporană, făcând din fiecare carte o demonstrație de echilibru și farmec. Ora nevăzută aduce cu sine nu doar personaje care își cuceresc cititorii de la bun început, ci promisiunea unei călătorii care, datorită literaturii, nu se va sfârși niciodată.
Alice Hoffman, „Ora nevăzută”, Editura Trei, traducere: Elena Marcu, anul publicării: 2023, nr. pagini: 272
scrie un comentariu