Oraşul închis – Viorica Răduţă

0
159
elefant.ro


Text exclusiv citestema.ro

„Memoria este cheia iluminărilor noastre. Te trezeşti cu ea în somn, dimineaţa, seara, pe stradă, în plin dialog sau reculegere şi, deodată, vorbeşte dinăuntru. S-a întâmplat să mă uit la televizor când pumnul lui Vişinescu se îndrepta spre microfon. La capătul lui nu mai era un jurnalist, eram eu, la vârsta de trecere din copilărie în adolescenţă. Din pumnul ăsta s-a trezit romanul celor două decenii trăite la Râmnicu Sărat, anii 60-70, cu trauma (închisorii) nedesfăcută vreodată din subconştient. Am fost totdeauna pasionată de film şi fotografie. Şi filmul şi fotografiile afective sunt purtate prin viaţă, uneori neatinse. Am ţinut să le developez pe ale mele, cele de atunci, chiar şi aşa, târziu, într-un excurs/scris de purificare.

Romanul Oraşul închis, Polirom, 2017, nu se vrea, însă, nici memorialistică pură, nici cercetare. Există cititori ai acestui roman care găsesc momentele din Râmnic „realiste”, alţii care nu-şi re-cunosc trăirile. Ficţiunea, însă, atrage totdeauna mai multe lecturi. Asta o şi validează. Mai important este că am scris despre Râmnicu Sărat ca despre un loc/destin.

Căruia i s-a tras din pântece fătul de mai multe ori. Este unul dintre locurile din această ţară în care frumuseţea de aldat’ s-a retras doar în istorie, iar vremurile ceva mai aproape de palpitul nostru, cele cu monstrul înăuntru, închisoarea comunistă, nu au fost suficient developate sau re-cunoscute.

Invit la lectura cărţii ca eşantion de memorie, una redată din afund, şi ficţional, întru spălarea de existenţa torţionarului, actantul răspândirii răului (ca în Tăcerea mieilor). După unul dintre supravieţuitorii coşmarului trecut, personajul zace în noi şi cred că aducerea aminte sinceră, deloc propagandistică, chiar cu bisturiul cuvântului, poate să în/depărteze revenirea unei asemenea alterităţi. Altfel, nu ne mai putem aduna într-o identitate, una de urmat, ci ne risipim iar şi iar, cu fiecare generaţie lipsită de trecut, dacă nu ni-l asumăm şi nu-l învăţăm.” – Viorica Răduţă

Editura Polirom; anul apariţiei: 2017; pagini: 320.


Cumpără cartea

Viorica Răduţă debutează cu volumul de versuri Patimi după mine in 1998. Urmează: lipsa la psalmi (2000), Al 13-lea Iov (2003), Cînd amintirile, corpuri subtile (2007), Viaţa de apă de uscat (2008), Cam toţi murim (2010), Mama întreabă dacă stau pînă seara (2013). Publică romanele: Înainte de exod (1998), Irozi (2001), Hidrapulper (2007), În exod (2008), Mamamea moarte (2008), În două lumi (2013), Vremea Moroiului (2015) şi volumele de eseuri: Graalul fără Graal (2002), Interpolări şi Interpolări (2007). Colaborări cu poezie, proză, cronici la revistele AcoladaAteneuArgeş, Familia, Luceafărul, Prosaeculum, Spaţii Culturale, Viaţa Românească etc. (sursa: polirom.ro)

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here