Cititor constant al cărţilor lui Radu Găvan, ştii unde „se învârte” proza lui, iar conţinutul – fără să fi presupus o mutaţie de viziune din partea scriitorului – nu are cum să te mai impresioneze. Tocmai de aceea, probabil şi el conştient de măsura în care îşi poate sau nu surprinde cititorii, Radu a ales aici să lucreze mai mult la formă, să se joace cu felul în care scrie.
Dacă doreşti să susţii site-ul citestema.ro, cumpără „o cafea”:
După „Isus din întuneric” (Litera, 2021), care trebuie să fi implicat un efort de maratonist, „Câine negru, porumbel rătăcitor” pare un sprint. Respiraţia adânc reglată şi antrenată pentru a rezista pe distanţe mari, resimţită în romanul anterior, este aici înlocuită de un suflu proaspăt, rapid şi sacadat. Astfel, ai mai multe voci narative şi mai multe perspective, care chiar dacă vin să relateze aceleaşi evenimente, sunt aşezate în completare contribuind la conturarea treptată a universului cărţii. Asta, deşi pe tiparul unui roman poliţist, afli de la bun început că e vorba despre o crimă. Ai crima, dar nu ştii criminalul. Şi cu chestiunea aceasta se joacă Radu Găvan aici, folosindu-se de vânt, de o scândură, dar nu orice scândură, de o masă, dar nu de orice masă, de câine sau câini şi porumbei, dar şi de personajele sale „umane”, unele victime, altele călăi.
„E trist, orice viaţă poate fi spusă în doar câteva rânduri. Şi totuşi, nicio carte din lumea asta nu poate cuprinde toată povestea.
O piatră, un nume, un pumn de cenuşă.”
După ce poposeşte cu un bărbat misterios la o cârciumă izolată, o tânără pe nume Clara este ucisă într-o pădure. De ce şi cum se ajunge aici, şi mai ales ce este de înţeles dintr-un astfel de eveniment pentru cei care au cunoscut-o pe Clara, acestea sunt ţintele lui Radu Găvan. Suspansul vine din tehnică – capitole foarte scurte, mai degrabă flashuri, cu dese schimbări de voci narative – iar condimentul pe care-l presară Radu pentru a da o anumită aromă cărţii este lirismul. Uneori în exces, acesta vine să contrabalanseze brutalitatea şi exprimarea frustă a unor personaje, rupte parcă din filmele lui Quentin Tarantino. De altfel, toată atmosfera „care-ţi dă fiori” conturează un film pe tiparul Twin Peaks, prin stranietatea unor scene şi personaje, iar cadrul e mai degrabă nord-american (întărit şi de felul de „a vorbi” al unor personaje).
„Câine negru, porumbel rătăcitor” te îndeamnă până spre final să ghiceşti autorul crimei. Dar acesta este numai stratul superior al cărţii, partea care se vede. Mai în profunzime sunt temele mari ale lui Radu Găvan (mai puţin parcă foarte exploatata condiţie a artistului din „Isus în întuneric”): sensul vieţii şi al morţii, nebunia, însemnătatea fiecărei clipe, dragostea de cel de lângă tine, relaţia părinte-copil, comportamentul deviant şi justificările lui etc.
„Nebunia pleacă de la „De ce?”, spune tatăl. Să cauţi încontinuu un răspuns, un sens în ceva care nu are vreunul. Singurul lucru raţional ar fi să laşi totul în urmă şi să mergi mai departe. Dar nu poţi merge mai departe, nu-i aşa? Cum ai putea? Şi totuşi, să rămâi pe loc, întrebându-te neîncetat „De ce?” e ca şi cum ai privi în abis şi ai încerca să vezi o formă, oricât de neclară, a ceva ce nu există, dar tu încerci, şi încerci, şi încerci, şi într-o zi ţi se pare că e ceva acolo unde înainte nu era nimic. Acea formă, vizibilă doar pentru tine, este începutul.”
Dacă dai la o parte fiorul din poveste, rămâi cu felul în care e chestionată semnificaţia vieţii şi modul total arbitrar în care aceasta poate fi influenţată. Aici e cruzimea din acest noir: că deşi eşti tată, numai scândura cu care e ucisă fiica ta i-a fost acesteia aproape la ultima secundă de viaţă şi că doar vântul a mângâiat-o atunci.
„Câine negru, porumbel rătăcitor” e un roman cu care Radu Găvan m-a surprins nu doar prin modul în care l-a scris. Sunt uimit de felul în care, încă o dată, exploatând cam aceleaşi teme şi universuri, a reuşit să-mi bage în cap un text şi o vibraţie pe care ştiu sigur că le voi asocia în timp numai cu el şi cu niciun alt scriitor.
Radu Găvan, „Câine negru, porumbel rătăcitor”, Editura Hyperliteratura, anul publicării: 2023, nr. pagini: 240
Puteţi cumpăra cartea de la:
scrie un comentariu