polirom.ro

Universurile noastre nișate sunt mai degrabă atente la stimulii exteriori (a se citi reacții în social-media) decât la jocul propriu-zis cu MINGEA. Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori nu ne-ar deranja ca pasiunile noastre cele mai mari să devină un pic mai mainstream. Nici poezia nu face notă discordantă. Ne putem imagina un poet aspirant ca pe un ball de floricele. Dar în ce mod?

O pungă de popcorn, pusă în cuptorul cu microunde, se dă în spectacol (POC-POC) și uită să-și facă treaba în liniște și în mod serios. Și nu-ți dorești să treacă cele trei minute și treizeci de secunde și să uiți aparatul pornit, pentru că vei rămâne cel mult cu o șuviță subțire de fum. Cu aromă sau fără. Mult zgomot pentru nimic. Nu e și cazul poetului de astăzi.

Astăzi, în Kooperativa Poetică, ne uităm când cu lupa, când din depărtare, la volumul de debut al lui Mihai Marian, numit negru opac. Volumul ar fi fost perfect pentru un sistem SAMIZDAT în anii comunismului, putând deveni lejer HIT al comunităților poetice underground în epoca respectivă. Din păcate, anul 2018 și conjunctura în care trăiește poezia la nivel global nu ajută foarte mult stoluri(le) de păsări (care) plutesc pe flancurile orașului. Acestea FIE se vor reinventa, FIE vor dispărea, înghițite de sunetul (nedrept) al greierilor.

Un CONTINUUM negru opac

negru opac (autorul se confundă de multe ori cu multiversul său poetic) alege EXTINCȚIA în locul EXTINDERII domeniului de luptă poetică (din afara cărților) și, ca un brav sensei, se concentrează doar pe CONTINUUM. Zgomotul exterior comunică foarte rar cu zgomotul interior, iar asta arată o poetică fără compromisuri.

„cu ele vor trece sute de ani/milenii poate/până când copiii unui alt orizont/descoperind scheletul mic și alb/vor face din el cuțite de vânătoare” (p.94  – silex)

Agregarea poeziei lui Mihai Marian se face dinspre provincie spre centru, fără ca asta să modifice ecuațiile poetice ale negrului opac. De multe ori, desfășurarea pe mai multe pagini a modelului poetic se obține prin RESORBȚIA în mediu. Modelul poetic își va modifica proprietățile fizico-chimice la contactul cu acele corpuri străine ale MARELUI ORAȘ.

„am ajuns la gara de nord/rămân „la coloane”/aștept să vii/să mă simți ca pe o sută de mii de oameni/să mă înveți mersul pe șinele de tren abandonate/până atunci studiez stâlpii din gară/cumpăr un covrig cu susan” (p.55 – gara de nord)

negru opac nu are certitudini, pentru că știe că acestea pot oricând să omoare poemul. Competiția nu există în zona delimitată de septembrie, iarnă și bucurești. Ba mai mult, serile târzii din timpul săptămânii se pot condimenta cu PUZZLE-uri construite doar din aceste trei elemente. Și te asigurăm că rezolvarea unui triptic septembrie, iarnă, bucurești poate dura până la câteva ore. Asta dacă te prinzi repede și acționezi eficient.

negru opac nu se teme să se deschidă cu o scriitură contemplativă și analitică (citat din Al. Cistelecan de pe coperta a IV-a a volumului), cu toate că niciodată nu poți reduce la minimum riscul unei inimi care să pocnească precum o pungă de popcorn. Dar nu e oare asta forma supremă de PERFORMANCE (poetic sau nepoetic)?

„o să zâmbesc și eu/prefăcându-mă că nu observ/când cele trei cuvinte/septembrie, iarnă, bucurești/se vor izbi de malurile dâmboviței/umflate ca niște trunchiuri de copaci/demult căzute în apă” (p.65 – dezarhivare)

Panteism sau adoxografie?

Deși nu reprezintă musai un statement, Mihai Marian chestionează și modul de viață construit pe pilot automat, în care panteismul se luptă fără prea mari șanse cu adoxografia. De aici se propagă, în super-slow-motion, dispariția corpurilor, ce va fi înlocuită fără prea mult succes de o colecție de sunete ORGANICE. De asemenea, vedem (cu ochii minții) emoția unui medic legist aflat la prima autopsie.

„urechile se micșorează până dispar/nasul se retrage în carnea feței/dinții se resorb/picioarele/ca niște coarne de melc atinse/cu degete de copil/se retrag în burtă/și nu mai mergi/ci orbitezi în jurul unei planete/din beteală și globuri de pom/umbra ta cade/peste vitrine împodobite/peste copiii ce colindă/cu emoția unui medic legist/aflat la prima autopsie” (p.21 – adoxografie)

„prin fereastra deschisă/niciun sunet nu intră/în afară de sunetul greierilor/și strigătele mele de bucurie/din depărtare” (p.108 – panteism)

Și acum, la final, ne întoarcem la jocul cu mingea, obiect ce va fi străpuns fără pic de milă de o lamă de cuțit placată cu rugină. De aici povestea să treacă pe o altă traiectorie, pe care tot CITITORUL o va alege. De exemplu, DIRECȚIA poemului de mai jos.

Schiță pentru o elegie

cuvintele noastre s-au terminat

zâmbetul

a rămas părăsit în mijlocul

orașului

în comun mai avem

doar dilema

de-a mai merge

sau nu la o ultimă

cafea împreună

unde ne așteaptă aceeași masa ordinară

din răchită împletită

și un singur pahar de apă pentru amândoi ca pe vremea când

acestea nu erau de ajuns.

Mihai Marian, „negru opac”, Editura Eurostampa Timișoara, 2018, 112 pagini

carturesti.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here