elefant.ro

Născut la Bucureşti, în 1877, din tată cu origini germane şi mamă franţuzoaică, Henri Stahl îţi stârneşte astăzi curiozitatea şi numai dacă îi citeşti pe scurt datele biografice.

Orfan de tată de pe la 12 ani, căsătorit la rândul său cu o franţuzoaică pe care mama lui nu avea s-o accepte niciodată pe deplin, Henri i-a urmat tatălui său în privinţa înclinaţiei către litere: Joseph fusese „magistrat translator”, după cum se semna, autor de manuale lingvistice şi dicţionare, întemeietor de şcoală (mai întâi, şcoală germană de fete, devenită mai târziu şcoală franceză şi institut francez de fete).

Henri a făcut Literele, Dreptul şi s-a arătat pasionat de stenografie – a lucrat la Senat, a fost chiar secretar al lui Take Ionescu, dar poate cea mai importantă apropiere a fost cea de Nicolae Iorga – prieteni vreo 25 de ani, până la moartea lui Iorga.

Un capitol aparte, inedit, ar fi cel al felului în care şi-a făcut loc Blanche (soţia lui Henri) în familia Stahl – neacceptată la început de mama lui Henri, a plecat în Franţa, unde a născut-o pe Henriette Yvonne, primul copil al cuplului încă neoficializat şi viitoare mare scriitoare. Ulterior, Henri şi Blanche vor mai avea doi copii, pe Gaston şi Henri (se va semna şi cu iniţiala tatălui, pentru deosebire), ambii nume importante ale culturii româneşti. Deşi au ajuns să convieţuiască, Blanche şi Irma Stahl (mama lui Henri) nu se vor înţelege niciodată pe deplin, după cum avea să explice în scris Henriette Yvonne.

Însă acestea sunt chestiuni de cancan literar, să zicem, care aduc puţină culoare biografiilor. Aici, cred că mai important ar fi să amintesc despre experienţa militară a lui Henri, cu serviciul militar la termen satisfăcut în 1899, în Cotroceni, la Regimentul 6 „Mihai Viteazul”. Ceva mai târziu, datorită priceperii sale în ale stenografiei şi faptului că stăpânea nu mai puţin de şapte limbi străine, Henri a ajuns profesor la Şcoala Superioară de Război, la Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie şi Şcoala Militară de Artilerie, Geniu şi Marină.

Pe scurt, preocupat şi de scris, devine cunoscut pe plan literar înainte de Primul Război Mondial, datorită unei istorii a Bucureştiului scrisă cu umor ori a schiţelor sale, dar şi unui roman ştiinţifico-fantastic, tipărit în 1914.

În fine, Henri Stahl a fost mobilizat în 1916 şi repartizat la aceeaşi unitate la care prestase şi serviciul militar: Regimentul 6 „Mihai Viteazul”. Nu la mult timp după, pe 17 septembrie 1916, a luat parte la lupta de la Porumbacu, unde a dat dovadă de eroism la conducerea unui pluton, drept pentru care avea să fie recompensat cu „Coroana României” cu spade, în grad de cavaler.

Sigur, ar mai fi de povestit despre Henri Stahl, în legătură cu consecinţele pe care le-a avut refuzul său de a sta la comanda unui pluton de execuţie, despre prietenia extraordinară cu ordonanţa sa, Iordache, un ţăran din Fălăştoaca (Giurgiu), care i-a salvat viaţa la Porumbacu, după ce l-a scos rănit din linia întâi, ori despre patriotismul său (spunea că s-a născut pe 10 mai 1877, ca să coincidă cu proclamarea independenţei României, deşi fusese născut pe 29 aprilie).

Tot acest context aduce o altfel de lumină asupra prozelor sale biografice din această carte. Este vorba despre 16 schiţe, care au fost ordonate cronologic aici, în funcţie de evenimentele pe care le descriu. Astfel, sunt texte care se referă la manevrele premergătoare războiului şi pregătirile militare, la agitaţia care a cuprins populaţia bucureşteană la mobilizarea generală din august 1916, la marşurile către front şi ocuparea poziţiilor de luptă, la momentul Porumbacu (punctul de vârf al cărţii) ori la retragerea către Moldova, pe fondul înfrângerilor armatei române.

Textele sunt foarte bine scrise şi pot constitui o surpriză frumoasă pentru orice cititor de azi. Poartă amprenta unui scriitor preocupat de speranţa pe care o mai au atât militarii cât şi civilii la vreme de război, a unui scriitor care şi-a păstrat umorul şi în condiţiile vitrege ale frontului şi cu un spirit de observaţie însoţit de urechea fină a celui obişnuit să remarce accente şi replici şi să creioneze portrete chiar şi din dialoguri scurte.

Toate prozele, inclusiv „Porumbacu”, au ceva cinematografic în felul în care sunt construite, în felul în care naratorul evidenţiază din jurul său în doza potrivită fix ceea ce este necesar pentru a te impresiona şi a nu te îndepărta de text. Am rămas şi voi române cu uluitorul strigăt, de care vibrează textul „Porumbacu”: „Pe ei, bă!” – ar putea fi fondul sonor al unui clip electoral de astăzi ori al unei treziri la viaţă a naţiunii adormite. Nu ai cum să nu te cutremuri când constaţi de cât eroism şi sacrificiu dădeau dovadă românii în urmă cu 100 de ani (chiar dacă războiul scoate în evidenţă şi frica şi laşitatea unora) în comparaţie cu indiferenţa de astăzi.

Surprinzător, „Porumbacu” este o carte vie astăzi, un manual cu ţepi pentru cei care cred azi că merge şi-aşa. Dacă în unele locuri se ascultă imnul naţional la începutul programului ori la deschiderea unor evenimente, ar fi ceva ca unii responsabili ori conducători, nu doar din armată, să citească fragmente din prozele lui Henri Stahl. Până la urmă, România din cartea asta nu este mult diferită de cea de astăzi – doar că sacrificiul de altădată a cam dispărut.

Henri Stahl, „Porumbacu”, Editura Vremea, anul publicării: 2018, nr. pagini: 184.

Cartea este disponibilă pe site-ul editurii şi pe libris.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here