Două chestiuni mi-au atras atenţia la romanul lui Yaa Gyasi: faptul că scriitoarea s-a născut în 1989, deci era chiar tânără când şi-a publicat primul roman, „Drumul spre casă” (avea 26-27 de ani), şi că este vorba despre un roman de debut.

Când citesc debuturi, caut promisiuni. Mai ales de la o scriitoare din Ghana, mai ales de la o astfel de poveste, care spune multe despre trecutul unei regiuni greu încercate.

În „Drumul spre casă”, Yaa Gyasi a înlănţuit mai multe proze scurte, care surprind istoria unui neam de-a lungul a mai multe generaţii, plecând de la ce se întâmplă cu două surori vitrege, care nu ştiu una de existenţa celeilalte. A reieşit o saga de familie extrem de ambiţioasă, cu personaje surprinzător de bine descrise ţinând cont de cât de multe sunt şi pe atât de puţine pagini (421 în ediţia Litera). De fapt, ce reţii în primul rând din romanul acesta de debut este structura lui. Aparent, poveştile fiecărui capitol, spuse pe altă voce şi pe alt orizont temporal (începe în Ghana secolului XVIII), sunt independente şi pot funcţiona lejer ca proze singulare, însă citindu-le înţelegi că ele sunt unite prin fire extrem de solide.

În afară de descendenţa familială (cei din poveştile care urmează sunt urmaşi ai celor din textele precedente), prozele lui Yaa Gyasi fac un tot unitar din ideea de sclavagism, exploatare, migraţie, putere şi subordonare, din cruzimea exploatatorului şi dorinţa de răzbunare ori supuşenia celui exploatat, astfel încât cititorul rămâne cu imaginea primitivismului unor secole crude, cu americanii şi britanicii pe post de brute, de traficanţi de carne vie, ajutaţi de lideri africani corupţi. Textele străbat secolele şi îşi împuţinează substanţa narativă în favoarea imaginii perioadelor surprinse în fluxul evenimentelor, iar dacă la început personajele principale sunt creionate cu mare atenţie, în timp, pe măsură ce ne apropiem de prezentul istoric, personajele sunt tot mai subţire schiţate, pentru ca ideile şi cadrul să capete mai multă consistenţă.

Yaa Gyasi pare să fi avut un plan pe care l-a urmat cu ambiţia oricărui debutant. E clară munca sa de cercetare, după cum la fel de limpede este şi talentul ei în descrierea prin cuvinte puţine a unor cadre dure, care ar putea fi exploatate spectaculos într-o serie Netflix sau Amazon.

„Iadul era un loc al amintirilor, iar fiecare clipă frumoasă îi trecea prin ochiul minţii până când cădea pe pământ ca un mango putred, desăvârşit de inutil, inutil de desăvârşit.”

Am redat puţin din felul în care descrie Yaa Gyasi gândurile unuia dintre personaje, pentru că fragmentul se potriveşte mai tuturor. Faptele sunt dure, negre, pline de violenţă, însă parcă la tot pasul este şi un dram de speranţă, mereu reînviat. Iar speranţa face din carte un roman, deşi aspectul primar e cel al unei colecţii de proze scurte.

Yaa Gyasi a scris totul după o vizită în Ghana sa natală, la 18 ani după ce familia sa s-a mutat în Statele Unite. Scriitura este simplă, aparent rapidă (numai cine scrie ştie cât de greu e să ajungi la aşa ceva), la fel şi lectura, al cărui unic obstacol rămâne ritmul în care se schimbă protagoniştii. Croiala îl obligă pe cititor să umple rapid spaţiile goale dintre proze, care totuşi se completează în timp unele pe altele, într-un mozaic frumos, deşi dur, complex, deşi sângeros.

„Drumul spre casă” este, poate, drumul spre trecut, pe firul propriei familii, pe firul propriei risipiri şi împrăştieri în praful amintirilor. Este promisiunea unei scriitoare puternice. Rămâne de văzut.

Yaa Gyasi, „Drumul spre casă”, Editura Litera, anul apariţiei: 2018, 432 de pagini, traducere de Irina-Marina Borţoi

Cartea este disponibilă pe elefant.ro.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here