elefant.ro

Într-un han – spațiu al istoriilor trăite sau imaginate – în care oamenii vin să își depene poveștile, într-o noapte de iarnă – noaptea solstițiului, când vrăjile și visele trec de dincolo dincoace, din spațiul miracolelor în cel al realității – se întâmplă o minune. O poveste reală își cere, astfel, dreptul de a intra în conștiința oamenilor, pentru că ceva nemaivăzut, nemaiîntâlnit și de neînchipuit este pe cale să se întâmple.

„A fost odată‟ e formula magică ce înghite distanța dintre realitate și vrajă, cu „a fost odată‟ începe miracolul fiecărei povești ce ni se așterne în fața conștiinței prin intermediul vorbelor, tot astfel cum o fotografie captează clipa inefabilă a eternității prin intermediul plăcii fotografice. Un fotograf – arătare apărută în miez de noapte – cu o marionetă în brațe, în fapt o fetiță ce pare moartă, dar va învia, precum frumoasa trezită cu un sărut, este miezul celei mai grozave povești care s-a spus pe malurile Tamisei de la 1387 încoace.

Atât de grozavă încât, deși fiecare „a văzut ce se vedea‟, totuși părea de necuprins pentru propria minte, astfel încât încercau „să aștearnă un înțeles peste ce li se așternea în fața ochilor‟. Când viața și moartea își dispută egal teritoriul pe trupul unei fetițe, ce nu pare nici moartă, dar nu e nici vie, mintea omenească este pusă la încercare: să adăstezi între cele două lumi e la fel de neliniștitor pe cât este de neînchipuit.

„Că moartea nu-i lăsase pe trup vreo urmă era destul de ciudat, dar nici măcar viața n-o făcuse, iar una ca asta, după tot ce știa Rita, nu se mai văzuse vreodată. Un corp spune întotdeauna o poveste, însă trupul neînsuflețit al copilei ăsteia era o foaie nescrisă.‟

Adevăratul miracol se va înfăptui prin revenirea în această lume a fetiței fără grai și fără memorie, ce poartă cu ea atât taina întâmplării ce a adus-o la Hanul Lebăda, cât și misterul propriei existențe. Vestea reînvierii ei se propagă în împrejurimi cu repeziciunea apelor.

„Fusese cu adevărat un miracol? Era ca și cum ar fi visat un vas plin cu aur și se trezeau cu el pe pernă. De parcă ar fi povestit un basm despre o prințesă fermecată, și, la sfârșit, într-un colț al camerei era chiar ea, ascultând.‟

Micuța întruchipează dorințele și speranțele multor oameni, dar și spaimele și temerile altora. Anthony și Helena Vaughan își văd în ea copilul dispărut, în mod tragic și misterios, în urmă cu doi ani. Robert și Bess Armstrong speră că aceasta este nepoata mult-așteptată, rod al iubirii neînfrânatului lor fiu, Robin, cu o tânără modestă, în vreme ce umila Lily White întrezărește în copila înviată sora mai mică pe care o credea înecată din propria vină. Nimeni nu rămâne neatins de ecourile faptului nemaiîntâlnit al învierii copilei de 4 ani, care a venit, de nu se știe unde, de pe ape, ca o promisiune pentru o viață mai luminoasă, dar și ca un mister ce va zgudui viețile tuturor.

Precum apele învolburate ale Tamisei, când line, când tumultoase și pline de bulboane, tot astfel viețile celor ce au fost martori ai întâmplării reînvierii copilei sunt purtate de un curent mai presus de voința lor, spre împlinirea destinului și având un singur mijlocitor: luntrașul Quietly, care îi ajută pe cei ajunși la marginea vieții să treacă spre Marele Dincolo, iar pe cei ce mai au zile să ajungă teferi în Micul Dincoace.

Între cele două tărâmuri, doar râul se strecoară cu apele lui repezi și învolburate, ce sunt binecuvântare, dar și blestem, purtând cu ele taine de nepătruns, precum cele ale vieții înseși, în fața cărora nu poți decât să te minunezi.

„Dincolo de aceste uluiri zilnice, povestea care îl umplea de mirare, cea a fetiței care murise, însă trăia, era pentru el o alinare, pentru că arăta fără putință de tăgadă că viața nu era de înțeles și că, prin urmare, n-avea rost să te căznești să-i afli rosturile.‟

Reînvierea fetiței e ca un ferment magic, purtat din poveste în poveste, ce tulbură toate viețile, dând la iveală atât omenie și bunătate, cât și neputință și abjecție, amestecate și învolburate precum un râu nestăvilit ce poate fi miraculos prin fecunditatea lui, dar și distrugător prin furia cu care erodează malurile și existențele.

Subtil omagiu adus talentului dickensian, povestea țesută de Diane Setterfield cu numeroase fire, ce uneori par că se despart, pentru ca, la final, să se adune, precum afluenții Tamisei, spre a-i spori bogăția, este una fascinantă și miraculoasă, plină de imprevizibil și suspans, prin care trecutul ne este adus în prezent, iar noi, cititorii, devenim martorii tuturor povestașilor ce au îmbogățit, prin poveștile lor, memoria lumii.

Diane Setterfield, „A fost odată un râu‟, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2019, nr. pagini: 464, traducere: Florica Sincu


Puteţi cumpăra cartea de la:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here