„Perestroika Boys” de Dinu Guţu - fragment

Editura Polirom vă prezintă un fragment din romanul Perestroika Boys de Dinu Guţu, recent apărut în colecţia Ego. Proză.

„Probabil cel mai amplu tablou al Chișinăului anilor 2000.” (Moni Stănilă)

„Dinu Guțu mixează, decupează, amestecă, face cocktailuri pentru plăcere sau durere. Nu mai poți fi altfel de scriitor azi. E o urgență să contribui la înțelegere cu tot ce știi să faci, că e literatură, muzică, combinat țoale. E atîta material brut în jur. Și mai ales în Chișinău, în ultimii 20 de ani s-a strîns atît de mult material, brut și brutal, încît e nevoie de montaj rapid, deștept și empatic, de atenție maximă la detalii despre viața adolescenților, despre ultima generație matură de «uresesiști», care apoi au luat calea străinătății, despre viața fetelor și băieților făcuți praf de tăvălugul liberalizării, al mafioților mici și mari, al burgheziei închipuit-revoluționare. Este absolut necesară scriitura tip «cut», repede, că nu e timp de «literaturică frumușică», e nevoie de tăietură rapidă, montaj, mixaj și fuga mai departe, la altă «petrecere». Dinu este prins în această urgență de DJ social, politic, literar. Și își aplică metoda cu grijă și respect față de lumea din care își extrage datele, opuse industriei «big data», acele «small data» care uneori îți explică mai mult decît un lan de servere ascuns în Antarctica.” (Costi Rogozanu)

Fragment

Dima, strada Bernardazzi, Chişinău, octombrie 2010

— Ce pizdos era pe vremuri, Dimon, îl provoc în timp ce ăsta fornăie în continuare ca un ceainic pe nas, nici n‑are ochi să se uite la mine.

— Da, Gonzo, pizdos era pe vremuri? Şi‑acum cum îi? face o pauză, nu‑i loc să zic nimic. Când stai ore, săptămâni întregi fără să conteze cuvintele, când singurătatea te face să uiţi dacă mai eşti om, cum am trăit eu în anii ăştia, atingi următorul nivel. Gargara fără rost la care mă zgândări e semnul decăderii noastre, vii aicea să pălăvrăgim fără sens pentru că tu chiar ai impresia c‑o să obţii ceva. Totuşi, e curios, ai ajuns după, cât, opt ani la mine şi‑mi zici: Hai să facem o poveste, hai să te bag într‑o carte. N‑ai trecut o dată în tot timpul ista, n‑ai sunat măcar o singură dată, o scrisoare n‑ai trimis. Ai venit să‑mi pui dictafonu‑n faţă, îţi faci treaba şi‑o ştergi fix pe unde‑ai venit. Nu‑s idiot, Vlăduţ, eram prieteni, unde s‑o fi rupt între noi treaba? Sau poate că nu s‑o rupt, ci pur şi simplu ţi‑i mai comod aşa? N‑ai vrut să‑ţi complici viaţa. Mă întreb sincer acum, de ce‑aş vorbi cu tine? Poate doar din simplul motiv c‑o să scrii nişte prostii şi nu vreau să judeci tu, lohule, că ştiu cine eşti şi ce‑ai făcut? turbă transnistreanul. Ştii ce‑o să faci? O să scrii un fel de roman slab realist cu nişte părţi exotice despre moldoveni ca să‑l vinzi românilor. Cum am citit la mujâcu’ cela, Crescut în URSS, reţete de salată şuba şi poveşti cu Ceburaşka. Eşti făţarnic, da’ te rog măcar atâta, să nu faci asta, nu că mi‑ar mai păsa mie tare acum de români…

— Te‑am judecat, Dimon, aşa‑i, şi‑mi trec sudori de ruşine şi entuziasm deodată.

O să vorbească, îmi zic în gând, mai îndur două minute, o să merite.

— Mă judeci amu, stând în faţa mea. Te uiţi la mine şi mă judeci, e încă botos ăsta.

— Băi Dimon, îl iau pe sentiment, pe mine crezi că nu mă doare inima de ce s‑a‑ntâmplat atunci la Toni? Crezi că‑n toţi anii ăştia nu m‑am gândit cum ne‑a fost până la întâmplarea ceia blestemată? La cum mergeam pân la Unic şi făceam biletele în minte, certându‑ne pe Ştefan cel Mare pe cine să punem?

Surâd la el şi‑mi zic în gând cine te‑a făcut om în clasa noastră, băi săracule?

— Cum am intrat la Andy’s şi‑am comandat ce‑aveau mai scump din meniu şi‑am plecat fără să plătim? Cum băgam nopţile Alone in the Dark la PlayStation când era mam‑ta în Italia şi sunam pe fix toată clasa la 3 dimineaţa şi‑i întrebam dacă vor să cumpere aspiratoare cu apă, iar mă‑sa lui Max ne‑a trimis direct în pizda mă‑sii? Când aveam bani şi mergeam cu nespălaţii ceia din fan clubul Milan şi apoi cu Dinamo la derby‑uri, la barul acela de la Botanica, Off Side? Ţii minte cum i‑ai spart ţăranului celuia o halbă‑n cap şi tu l‑ai băgat sub masă după un meci, nu mai ştiu de la ce ne luaserăm? Când, după o zi de‑a mea la Zâmbet, i‑am furat din Valea Morilor hipiotului care făcea meditaţii pe iarbă toate cărţile de yoga şi de mandale? Nahui hipioţi în Republica Moldova! urlai şi le‑aruncai pe toate în lac.

— Eu te‑am înţeles ca pe‑un om mare, se mai înmoaie ăsta. Dacă chiar te plictiseşti, şi aşa mi se pare că faci, dacă vrei să te ajut să‑ţi omori timpul, ai venit la omul potrivit. Timp am, cred că‑ţi dai seama. Vrei să vorbim de Tiraspol, de liceu, de Milan, de ce joacă aşa aiurea de nişte ani, cu plăcere, da’ nu mă‑ntreba de incident. Tu te crezi deştept, că dac‑ai trecut prin ceva, dacă ai trăit nişte ani sau nişte istorii înseamnă că le‑ai şi înţeles. Le‑ai înţeles o…

— Băi Dimon, numai pentru că ceva îmi trece prin cap şi‑apoi îl pun pe hârtie nu‑nseamnă că nu‑i şi adevărat, înţelegi?

— Cum o dă cotită. Ha, ha, ha, tot lunecos ai rămas, Gonzo, mârâie el puţin mai vesel.

— Zi‑mi mai departe despre Tiraspol, de exemplu, ce te stresa cel mai tare pe‑atunci? încerc să‑l deturnez pe nebun.

— Tiraspol, pistoale, incidente. Te‑ai gândit la toate hashtagurile ca să‑ţi umple rezervoru’ de exotic pentru cărţulia ta. Vrei exotic, eu exotic îţi dau, pufneşte Dima şi‑l las să‑şi revină.

Dinu Guțu este antropolog și jurnalist cultural. Teza sa de doctorat este o etnografie despre ultrașii de la Dinamo (Ultimii oameni. Etnografia unei Peluze, 2015). A mai publicat o serie de articole academice și capitole în reviste și volume din România și Marea Britanie. A coordonat împreună cu Ciprian State volumul Hipsteri, bobos și clase creative (Cartier, 2019), iar în 2017 a debutat ca scriitor cu romanul Intervenția (Polirom). Este cofondator al platformei Teletext și contributor la Vice.

Foto autor: TEDxBucharest 2017 – Uncommon Sense – Photocredits: www.thebucharests.ro