În general, sunt destul de sceptică față de performance-urile-texte care ajung să se constituie într-o carte. Un argument pentru scepticismul meu ar fi că astfel de performance-uri sunt dependente de contextul în care apar. Deși vorbim de texte, acestea apar ca urmare a unui performance. Acum aproape un an, primul text pe care l-am scris pentru Kooperativa Poetică a avut în centrul său un volum al Vanessei Place, care performase textul o perioadă înainte de a ajunge într-un volum. Deși scriitoarea americană nu făcea nimic spectaculos cu textul în timpul performance-ului (doar îl citea ca un judecător), acesta a rămas dependent de contextul socio-politic în care a apărut. Concluzia recenziei mele era că textul în sine nu avea absolut niciun merit estetic, doar politic (mai ales în era corectitudinii politice, când riști să jignești pe cineva din orice), pentru că în performance (dar și în carte) publicul avea de-a face cu o suită de glume cât se poate de incorecte despre viol. Pe de altă parte, performance-urile ajunse cărți pierd acea efemeritate, acel spațiu intim creat între performer și public. Se transformă în altceva, adică într-un document, o dovadă că acel performance a avut loc la un moment dat. Se duce într-o zonă rigidă a arhivării, a conservării, iar acest lucru e în contradicție evidentă cu premisele performance-ului, pentru că presupune fluiditate. Aș mai adăuga ca argument și faptul că, la finalul zilei, prea puține lucruri merită să fie arhivate și păstrate pentru mai târziu în memoria colectivă.
Am simțit nevoia unei astfel de introduceri mai lungi pentru volumul pe care îl am în vedere în textul de față, adică Poemul curcubeu, de Robert Șerban. Într-un fel, având în vedere că m-am familiarizat cu ceea ce face autorul prin cartea-interviu de la CDPL, Vorbesc în gând, cu voce tare, are sens faptul că acest experiment a avut loc. Și o spun în ideea în care Robert Șerban nu pare genul de om care să se mulțumească să se autodesemneze spre o zonă de platou, din punct de vedere profesional și/sau pe plan personal. Inițial, a fost vorba de un experiment performativ, după cum putem afla din argumentul cărții: 8h de scris poezie, într-o zi de sâmbătă a anului 2019, de la ora 10:00 până la ora 18:00, într-o galerie, pe o bobină de hârtie: „Curioșii, familia, prietenii, cititorii de poezie au putut să vină în galerie și să vadă ce fac. Unii și zâmbeau, nu doar îmi zâmbeau, dovadă că au simțit, în toată desfășurarea aceea de hârtie, care creștea metru după metru, de la o oră la alta, ironia și autoironia. […] Performance-ul avea și un substrat de zeflemea: se scrie enorm, arta a ajuns să fie aproape orice are chef oricine să o numească astfel. […] Da, am scris, da, mi-am demonstrat că, intrând în al 50-lea an de viață, pot ține la tăvăleală, că mă pot juca, pot avea anduranță, pot arăta cât de simplu, de colorat, de intens e scrisul de poezie. Nici n-ar mai fi contat valoarea poemului.” (p.7) Perfect de acord, că nici nu ar mai fi fost relevantă discuția despre cât de reușiți au ieșit metrii de poezie produși de Robert Șerban în performance, dacă nu ar fi ajuns și într-un volum.
Singurul meu punct de reper în ceea ce-i privește poezia lui Robert Șerban e volumul din 2018 de la Tracus Arte, Tehnici de camuflaj. Prin comparație, în mod clar Poemul curcubeu nu e mai bun decât cel din 2018, dar dacă îl compar cu demersul Vanessei Place, raportat la ideea de performance care ajunge între copertele unui volum, clar o să aleg Poemul curcubeu. Pentru simplul motiv că poemul-fluviu al poetului rezistă și testului estetic. E un poem coerent și egal cu el însuși, care are o direcție discernabilă, chiar și când devin evidente sincopele.
Poemul-experiment începe așa: „eram fericit când se lua lumina/ când totul se stingea în jurul meu/ nu mai trebuia să-mi fac lecțiile/ temele/ nu mai aveam grija școlară/ a zilei de mâine/ și puteam să citesc” (p.13) și se continuă pe aceeași temă a studiului, proiectat pe un background comunist. Performerul/Poetul se lasă purtat de acest fluviu al experiențelor trăite în comunism, care sunt ale copilăriei și adolescenței, perioade la care te întorci cu atât mai mult drag cu cât te-ai îndepărtat de ele.
O oarecare doză de naivitate îi este împrumutată vocii poetice în anumite instanțe, poate și sub imperiul inspirației, în care poetul crede, așa cum ne spune chiar el însuși: „iarna întunericul nu venea singur/ probabil că îi era cam frică/ și de asta îl însoțea îndeaproape/ frigul/ amândoi soseau cam pe la 6 seara/ și uneori întunericul nu pleca nici la 11” (p.15), „doar că-ntr-o zi/ iubita mea Mona m-a prins de mânuța/ cu care o măsuram/ încetișor și deloc priceput/ mi-a zis să mă uit serios în ochii ei/ și a șoptit că nu vrea să ne mai vedem/ decât după Treaptă// inima mea unde nu mai locuia decât/ Moooooooooooooooooooooona/ a-nceput să pocnească așa cum o făceau calorifele/ când se dădea căldură de la termocentrală/ care între timp intrase în funcțiune/ degeaba am rugat-o am implorat-o/ i-am pus poezii în cutia poștală/ ea a fost serioasă și inflexibilă/ fiindcă-mi voia binele și se gândea la viitorul meu/ cum se gândeau mama și tata […]/ am luat Treapta cu brio-ntre primii/ și am căutat-o pe Mona mea/ glorios și cu vocea puțin mai groasă/ însă ea se măritase între timp/ cu un ofițer”.
Mai bine că s-a măritat Mona instanței poetice; altfel, nu mai ieșea poetul poet. Pe de altă parte, pe mine mă îngrijorează acest bau-bau al Treptei.
mie-mi era mai frică de Treapta I
decât de orice
fiindcă ea te ridica mai departe-n viață
sau îți frângea picioarele
așa cum se frângeau cocenii toamna sub secerele
celor care nu-nvățaseră prea multă carte
și erau obligați să muncească din greu ca să trăiască
viața bună viața ușoară viața cu speranță în ea
era-n cărți
iar noi aveam bibliotecă
pe care tata o hrănea dacă nu zilnic
sigur la câteva zile o dată
cu alte și alte cărți
care mai de care mai teribile mai fabuloase
de care n-auzisem niciodată
dar pe care ar fi trebuit să le citesc
ca să am o viață măcar la oraș
dacă nu frumoasă și fericită
Robert Șerban, Poemul curcubeu. Un experiment, Casa de Pariuri Literare, anul publicării: 2021, nr. pagini: 42
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Alex Jackman pe Unsplash
scrie un comentariu