Florin Lăzărescu reușește, de fiecare dată, să surprindă esențialul într-un număr relativ mic de pagini, dovedind că ceea ce trebuie spus, arătat, subliniat, întocmai ca într-un scurtmetraj, are nevoie de mecanisme concise care lui îi sunt întotdeauna la îndemână și pe care le stăpânește cu precizia celui care a continuat să-și exerseze „meșteșugul” de-a lungul timpului. Drept dovadă, despre această nouă carte, apărută recent la Editura Polirom, Tatiana Țîbuleac spune: „După Noaptea plec, noaptea mă-ntorc, Lăzărescu poate să tacă încă șase ani”. Iată dovada conciziei, a esenței care și-a făcut efectul, a undelor care vor continua să se propage mult timp după ce piatra a fost aruncată.
Pavel, meșter în construcții, are de acum un singur vis: de a ieși la pensie, considerând că a muncit destul, punând la socoteală chiar viața pe lângă anii cu carte de muncă, trezindu-se constant într-o lume în care se regăsește și se adaptează doar pe jumătate, prins între ceea ce îi este la îndemână și ceea ce îl depășește, ceea ce îl lasă în urmă, inclusiv dialogul cu propriul fiu.
O singură zi din viața lui Pavel e suficientă pentru a reda, ca la un videoproiector, întreaga sa istorie, simplă și firească, scursă prin sita muncii („noaptea plec, noaptea mă-ntorc”), fără evenimente majore, dar emoționantă prin această dezvăluire a personalității lui Pavel. Blândețea lui Pavel și naivitatea sa sunt două dintre atributele care cuceresc cititorii, alături de un fel remarcabil de a vedea lucrurile dincolo de zidul opac prin care îi e imposibil să țină pasul cu lumea modernă. Felul în care i se adresează câinelui din ogradă e un astfel de exemplu:
„- Aşa să stai, că te omor cu mâna mea! Ce-ai, ţi s-a urât cu legătoarea?!
Câinele se culcă pe burtă spăşit. Pavel se apropie şi îl mângâie pe cap.
«Animalu’, săracu’! Cum ştie el să asculte de mine!».”
În concretețea lucrurilor din cotidian, avem un Pavel care știe mersul lucrurilor, un Pavel depășit de situație fără ca asta să fie din vina lui și, surprinzător, un Pavel care își găsește propria cale chiar și în situații noi. Astfel, repară priza în clădirea în care lucrează fiul său, fiind confundat cu electricianul, dă un interviu de angajare pe neașteptate, vorbește neîncetat cu muncitorul străin, Yen, dând dovadă de empatie și de fireasca-i naivitate în mersul lucrurilor, mărturisindu-i acestuia din urmă din ceea ce ar fi trebuit să-i spună fiului:
„Marele necaz, după ce ai copil, e frica… Tu de ce te temi cel mai mult, măi Iane? Pe mine m-a şi întrebat cineva azi asta. Da’ eu n-am vrut să-i spun de ce mă tem cel mai tare, să nu mă creadă nebun. Am zis că de câini. Da’ frica cea mai mare a omului e să nu păţească copilu’ lui ceva. Şi nu-i aşa, o spaimă cum e aia de câine. E ceva ce simţi în oase, în sânge, parcă se trezeşte odată cu naşterea copilului, îţi dai seama că tu n-ai ştiut ce-i aia groază până atunci. Că se îneacă cu o bucată de măr, că se îmbolnăveşte, ferească Dumnezeu, de ceva, că-l calcă maşina, că ţi-l mai fură ori se pierde. Şi tu rămâi cu frica aia toată viaţa, nu-i ca durerea de şale, nu te mai lasă niciodată. Visezi şi noaptea. (…)
Asta trebuia să-i zic eu azi lui Tudor! Da’ ce, m-ascultă el pe mine? El mereu cu-ale lui. El tot vrea să n-audă de nimic rău de la mine. Cică mă plâng mereu. Da’ eu, ce să fac, cum să-i zic numai de bine? Că n-o ţin numa’ într-un bine.”
Acest dublu dialog, adesea însoțit de umor, arată o latură a lui Pavel care n-a avut șansa de a ieși suficient la iveală. Pavel cel înțelept, empatic, amuzant e prins în mrejele unei lumi cenușii, agitate, nervoase, astfel că realitatea lui e constant însoțită de „subtitrări”, de gânduri pe care Pavel le ține numai pentru el sau le spune cuiva (lui Yen) care nu îl înțelege, așa cum este și dialogul cu vânzătoarea de la chioșc, urmat de concluziile lui Pavel: „Are nevoie de mărunt şi tot face scandal! De-aia dă rest bomboane sau gumă de mestecat! Cum ar fi să-i plătesc eu bananele cu şuruburi de pe şantier!”. Fiica pare să aibă un fel similar de a privi lumea, dar, în plus, de a se revolta împotriva ei, trecând la acțiune, ajutându-și tatăl să rezolve ceea ce pentru el părea o ecuație imposibilă.
În măsura în care se retrage în fața lumii sau, cel puțin, asta și-ar dori, în aceeași măsură Pavel îi rezistă, demonstrând o modalitate a lumii de a se plia în funcție de cine este el, de acea ușurință de a vorbi cu ceilalți, de a-și manifesta curiozitatea sinceră și dezarmantă.
În doar câteva pagini, Florin Lăzărescu surprinde profilul fidel al unei întregi generații care, văzută azi, aparține unor contradicții care înduioșează și contrariază, în egală măsură, o societate măsurată în secunde și indicatori cheie de performanță.
Florin Lăzărescu, „Noaptea plec, noaptea mă-ntorc”, Editura Polirom, anul publicării: 2021, nr. pagini: 208
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Nils Schirmer pe Unsplash
scrie un comentariu