Post-origami-metal: „buncărul de origami” de Ioana Vintilă

Cum arată un buncăr de origami? Ce a vrut să spună Ioana Vintilă în al doilea volum, ce apare la patru ani distanță de „Păsări în furtuna de nisip”, tot la Max Blecher?

ORIGÁMI s. f. artă-joc a imaginației japoneze, preluată și adaptată și la noi în cadrul învățământului de cultură generală, constând în punerea în valoare a hârtiei prin plierea și tăierea acesteia pentru a obține diferite forme geometrice. (< jap. origami)

În 1993, când am început școala, exista Tangram, un origami mai basic, din care nu m-am gândit niciodată să-mi construiesc un buncăr la Urziceni. Pur și simplu nu eram îndemânatic. Și nici n-am devenit între timp.

În niciun caz nu m-am gândit să-mi construiesc vreodată un buncăr tangram, în sensul sau mai ales în sensul de cutie metalică destinată depozitării pieselor la mașinile-unelte în vederea prelucrării lor (conform Dex Online).

În schimb Ioana, pe care am urmărit-o în parcursul poetic din 2013 încoace, construiește și reconstruiește buncărul din secvențe pe care nu mulți ar avea curajul să le (tot) amestece în jobenul poetic. Deși conectată cu tot ce înseamnă bio-nano-tehnologie, sibianca așază piesele într-un mod smooth, căderea lor pe pagină și în mintea cititorului nefiind resimțită. Ca de exemplu în acest fragment perfect ancorat în universul Netflix & chill.

„doar indiferent la glumițele de la cafea/ hainele pătate cu puțin gem de mure/ nu ieși cu prietenii la un concert/ comanzi pizza pe care o mănânci singur/ iar asta nu se facturează la final de lună” (dispoziție, p. 40)

Buncărul de origami – versurile care ar îmbogăți un album post-rock/metal

De ceva timp mă frământă un gând în legătură cu evoluția fenomenului post-rock și post-metal, în care am adăugat și o dimensiune poetică.

Paranteză: La noi scena este încă foarte mică, iar trupele consacrate nu adună mai mult de 600-700 de spectatori la unul dintre cele 3-4 concerte anuale. Îi mai salvează invitațiile la festivalurile mai mari precum Electric Castle sau ARTmania.

Ieșirea din paranteze: Cum ar arăta piesele unor formații precum Am Fost la Munte și Mi-a Plăcut, Valerinne, Taiga Dream, Zammorian, Frig, Asemic (deși ei sunt mai mult progressive-metal) sau chiar Fjord (care deja cred că e istorie) cu versuri scrise de poeți și poete din România?

Sigur că există criterii de compatibilizare între ritmul piesei și ritmul poemului. Sigur că există gusturile muzicienilor și gusturile poeților. Dar dacă ar fi să aleg versuri dintr-un volum pentru a ilustra o piesă post-rock sau post-metal românească, m-aș opri 100% la buncărul de origami. În primul rând pentru chimia pe care o văd între poezia Ioanei și universul post-rock/metal, iar mai apoi pentru îmbinarea dintre elementele dreamy, tech-savvy și timpul prezent. Asta chiar dacă ar trebui să inventăm un alt -ism, un subgen al post-metalului. L-am numi simplu post-origami-metal. Nicio legătură cu trupa japoneză Mono. Pentru ei cele mai bune versuri ar fi cele ale lui Andrei Doboș sau cele ale Gabriellei Eftimie. Nu în ultimul rând, Ioana practic a crescut cu muzica rock și îi cunoaşte toate drumurile prin labirint.

„haide, cere-i scuze ultimului rinocer/ uită-te în ochiul lui mâncat de muște/ și fă-i o poză cu filtru vintage/ relaxează-te făcând surf pe calota glaciară care încape într-un mojito” (franjuri, p. 69)

„iată, algele aleargă prin cap – un vortex din care tot/ ce mai poți recupera e inima drenată complet de sânge” (înecatul, p. 52)

3 elemente post-rock/metal în poezia Ioanei Vintilă

1. Buncărul de origami pune accentul pe atmosferă, la fel ca mai toate trupele mișto de post, indiferent dacă au sau nu influențe din alte subgenuri rock sau metal. Atmosfera, ca prim element, apare de exemplu în acel nano-bildungsroman intitulat foarte plastic „înmormântarea solară a lui Ortiz Fuentes”. Nu știu dacă Ioana are de gând să expandeze proiectul sau this is it. O să aflu cu prima ocazie.

„& ce știu sigur, Ortiz Gabriel Montoya Fuentes/ e că am fost bun cu tine/ aproape ca un melc cald cu nucă/ așa că/ spune-mi/ cum se termină romanul ăla/ cum se topește materia/ chiar și departe de orizontul evenimentelor” (înmormântarea solară a lui Ortiz Fuentes, p. 16)

2. Experimentul e nelipsit în poemele Ioanei Vintilă. Elementele din biologie, biotehnologie și alte ramuri științifice sunt perfect integrate și aduse într-un limbaj accesibil și care emoționează, în ciuda unui aer boreal, pe care-l degajă buncărul de origami. Elementul Nordic se poate fotografia cu o cameră wide angle. Merită din plin efortul!

„m-am săturat să învăț doar/ despre celulele stem care pot uni orice falie din inimă/ și să nu pot face mai mult (curry vegan și masala chai cu lapte de soia, p. 82)”

3. Mai multe culori sub aceeași umbrelă poetică & muzicală. Versuri de înălțimi diferite, care încap sub același Tangram din 1993 sau, dacă vreţi, sub același buncăr de origami.  Contorsiune și disonanță, un aer post-origami metal, asta ca să nu lungim foarte mult explicația.

CONTORSIUNE ➡️ „inima, se știe – / rămâne chiar și-atunci acolo/ : descuamată/ gata de strigăt/ gata de jug” (aprilie 2000, p.9)

DISONANȚĂ ➡️ „într-o seară de mai am prins un fluture de noapte într-un pahar. piciorușele i se scuturau lovind sticla. în zecile lui de ochi am văzut cum noaptea solară se așază ca o coajă de mandarină/ peste pleoapele noastre” (se spune că, p.58)

————— 

se surpă capetele noastre

& rămâne o pojghiță subțire

sub care magma asta pe care ți-o port

se solifică

& din mâinile tale iese

cleioasă

forma saltelei cu memorie

modificată de corpul meu

înainte ca el să nu mai fie acolo

(honey bee, p.24)

Ioana Vintilă, „buncărul de origami”, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2022, 92 de pagini

Puteţi cumpăra cartea de la:

Fotografie reprezentativă: pixabay