Plecând în Japonia „doar pentru un an”, ca să predea engleza prin Programul „Japan Exchange and Teaching”, Nick Bradley avea să revină în Anglia abia 10 ani mai târziu, după un periplu în care diversitatea – culturală, profesională, umană – a reprezentat cuvântul de ordine.
A fost traducător de jocuri video, jurnalist de călătorie, fotograf, profesor de engleză și japoneză, și, probabil, a trăit fascinanta atmosferă niponă din multiple perspective. Rezultatul acestei „scufundări” în cultura și viața Japoniei s-a materializat în romanul său de debut, „Pisica și orașul”, ce reușește să evoce, cu o surprinzătoare fidelitate și expresivitate, fascinația capitalei Japoniei.
Printr-o proză caleidoscopică, multifațetată, cu istorii de viață dintre cele mai diverse suntem conectați la spiritul vibrant al unui oraș-magnet, a cărui strălucire nu e lipsită de pericole. Cel mai important dintre ele – acela de a nu te integra perfect în uriașul mecanism care compune viața metropolei. Tokyo este precum un imens caleidoscop strălucitor, dar și periculos: luminile lui te vrăjesc, însă te și pot face să te pierzi, orbit de strălucirea lor.
Romanul aduce în prim-plan o temă acut de actuală – însingurarea și depersonalizarea locuitorilor marilor orașe contemporane precum Tokyo; spiritul comunitar prezent odinioară în așezările tradiționale e substituit cu anonimitatea locuitorilor din marile orașe ale modernității. Iluzia falsei libertăți a anonimatului urban are un revers dureros: nutrește drame personale, dezvoltă tragedii și, uneori, mătură la groapa de gunoi destine sfărâmate.
Un povestitor de raguko, cândva faimos, ajunge om al străzii, după care dispare subit, laolaltă cu alți oameni fără adăpost; un tatuator, artist de casă al Yakuza, e ucis în mod misterios în salonul său, după realizarea unui neobișnuit tatuaj, comandat de o și mai neobișnuită domnișoară; într-un apartament, un tânăr refuză să mai iasă, petrecându-și viața pe play-ul unor jocuri video; o fată își caută dragostea, dar drama iubirii sfărâmate a propriei mame e ca o piază rea ce o urmărește continuu; un șofer de taxi trăiește bântuit de amintiri dureroase despre familie. Bradley mânuiește cu uşurința unui prestidigitator ițele încurcate ale acestor destine complet diferite, ale unor oameni mai vârstnici sau mai tineri, toți având trauma, pierderea, disperarea, dar și nevoia de a fi iubiți, drept numitor comun.
Peste toți și toate se insinuează prezența tăcută și aproape premonitorie a unei pisici ce pare că intervine în viața tuturor personajelor, într-un asemenea mod încât traiectoriile acestora ajung să se întrepătrundă neașteptat, ca o plasă a destinului ale cărei ochiuri încep să se lege unul de altul.
Poza conturată, departe de a fi o simpatică fotografie cu pisici, șochează prin sensul dureros că trecutul reverberează în prezent, mai ales prin greșelile tinereții sau prin opțiunile de viață mai puțin inspirate ale maturității.
Ubicuitatea pisicii tricolore ce apare sub diferite forme (într-un tatuaj, ca artefact al unei pisici reale, ca obiect al inspirației fotografice) și în cele mai neașteptate momente (pe stradă, într-un bar, într-un tatuaj), dar și iubirea, ce se consumă violent, tăcut, romantic sau visceral, sunt ca două fire roșii ce traversează istorii de viață anonime, care se consumă, pierdute, în Tokyo.
Bradley reușește să creeze din marea metropolă un personaj în sine, un oraș impunător care aproape că-și strivește locuitorii sub propria măreție, mai ales pe aceia care nu sunt copiile perfecte ale individului social deplin integrat – rebuturile, ratații, oamenii fără adăpost ce trăiesc în corturi de prelate – toți cei indezirabili şi care trebuie să devină invizibili, pentru a nu-i știrbi strălucirea. Și deși traseul vieții pare ca un joc video cu final (nefericit) prestabilit, uneori, destinul își arată fața mai blândă – aceea a iertării, a acceptării – poate și grație unei pisici tricolore.
Nick Bradely ne imersează pe deplin în atmosfera marelui Tokyo, totul respirând nipofilie în roman, de la descrierea mâncărurilor, a tradițiilor și etichetei nipone până la ideogramele inspirat incluse în text, cu aceeași fascinație pe care trebuie să o fi resimțit chiar el la contactul cu această metropolă-enigmă, ce atrage și respinge în egală măsură.
Nick Bradley, „Pisica și orașul”, Editura Humanitas Fiction, anul apariției: 2021, traducător: Magdalena Ciubăncan, nr. pagini: 317
Puteţi cumpăra cartea de la:
Fotografie reprezentativă de Jezael Melgoza pe Unsplash
scrie un comentariu