„Agutoki“ mi se pare unul dintre cele mai frumoase proiecte editoriale de dată recentă. Dincolo de a fi un jurnal de călătorie (e adevărat, în Papua Noua Guinee!), cartea lui Carmen Strungaru spune povestea unei pasiuni. A unei pasiuni care s-a manifestat cu forța unui vulcan încă din copilărie, erupând la anii maturității, în ciuda nenumăratelor opreliști întâmpinate.
Ineditul acestui proiect rezidă în felul în care observația științifică și studiul se împletesc cu literatura, aducându-ni-l în fața ochilor nu doar pe etologul, ci și pe omul Carmen Strungaru, cu bunele și relele sale, dar, mai presus de toate, cu o imensă dragoste față de biologie.
Pasionată încă de mică de studiul formelor de viață, fetița ce își propusese să afle „mecanismele de funcționare“ ale tuturor viețuitoarelor care îi ies în cale ajunge repede un copil-problemă din cauza apetitului ei imens pentru experiment și observație sistematică. Fermecătoare sunt rândurile în care Carmen Strungaru relatează cu duioșie exasperările bunicilor puși în fața unor situații pe cât de amuzante, privite din perspectiva maturității, pe atât de serioase din punctul de vedere al copilului ce-și pune în pasiunea sa tot sufletul. Am regăsit în descrierile autoarei fragmente din propria mea copilărie, situații și contexte familiare și, cu ochii mamei care am devenit, mi-am pus problema măsurii în care proprii noștri copii mai sunt acum încurajați de mediul tot mai virtual în care activează spre contactul direct cu natura.
De la lăcuste prăjite, la disecții de broaște, rândunele și dragostea pentru Africa, totul are drept numitor comun mirarea și curiozitatea fără seamăn pentru frumusețea și complexitatea alcătuirii organismelor, conducând, în mod firesc, către Facultatea de Biologie, specializarea Etologie Umană și Animală. De aici până la activitatea de cercetător științific lucrurile au evoluat natural, într-o logică ce a sfidat mizeriile și limitările epocii ceaușiste, interdicțiile absurde, lipsa de dotare și resurse adecvate demersului științific.
Cu o excepțională perseverență și determinare de a depăși orice obstacol, dar ajutată puțin și de mersul istoriei, dată fiind căderea regimului „de tristă amintire“, Carmen Strungaru, „tânăr“ lector în Etologie și mamă a trei fete, ajunge, la 40 de ani, în prima sa expediție de cercetare antropologică, alături de profesorul Wulf Schiefenhövel, care-i va deveni, între timp, și bun prieten. Deși Africa a fost marea iubire a autoarei și locul în care a visat să își împlinească pasiunea pentru studiul comportamentului uman și animal, se pare că sorții au vrut ca Papua Noua Guinee să fie locul în care aceasta să se fructifice.
Pentru cineva venit din România lui Ceaușescu călătoria în afara țării reprezenta o experiență în sine, un șoc cultural și civilizațional, astfel că simpla relatare a parcursului către acest ținut atât de îndepărtat încât pentru mulți dintre noi nici nu are o reprezentare geografică clară capătă dimensiuni de epopee. Camera video ajunge permanentul tovarăș de drum al autoarei, flămândă să capteze fiecare secundă a acestei expediții unice, care ni-i dezvăluie pe motuani, austronezieni, recifurile de corali, peștii-balon, florile de frangipan, dar și bolile și suferințele băștinașilor, lipsa medicamentelor uzuale și ale îngrijirilor adecvate.
Dincolo de parcursul științific, personal m-a impresionat și demersul umanitar, aș zice chiar misionariatul echipei de cercetători, ajunși de multe ori în situația de a face față unor situații medicale disperate ale băștinașilor. Dar și mai emoționantă mi s-a părut conștientizarea, de către autoare, a prejudecăților și preconcepțiilor inerente care i-au însoțit contactul cultural cu acești oameni, „de la capătul lumii“, mentalitatea, proprie culturii europene (și nu numai!), de ascendenţă culturală și spirituală, pe care, din fericire, a abolit-o, realizând că doar pentru că anumite populații sunt diferite de noi, nu înseamnă că ne sunt inferioare. Am găsit extrem de interesante observațiile sale antropologice referitoare la ceea ce, cu un termen pretențios, am putea numi parenting, cultura cuplului și a experiențelor pre-maritale ale diferitelor triburi ş.a.m.d. realizate în cadrul expediției.
Cartea lui Carmen Strungaru ar putea fi catalogată drept un proiect hibrid, științifico-literar, dar mie îmi place să o privesc drept o sursă de inspirație, un proiect motivaţional, care ne dovedește că și cele mai nebunești visuri își pot afla împlinirea dacă crezi în ele cu convingere nestrămutată. Într-o lume ce idolatrizează consumul și în care primează principiul efortului minim pentru o satisfacție maximă, o carte despre depășirea propriilor limite, dar și pe cele impuse de alții, este nu doar o lectură exotică, ci, mai ales, una necesară.
Carmen Strungaru, „Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee“, Editura Trei, anul publicării: 2023, nr. pagini: 240
Cartea poate fi cumpărată de la:
…iar dacă doriţi să susţineţi citestema.ro (mulţumiri!):
scrie un comentariu