Hiro Arikawa a devenit cunoscută cititorilor din lumea întreagă odată cu romanul Memoriile unui motan călător (Tabineko ripōto; Humanitas Fiction, 2020), deși avea deja în palmares nenumărate volume, majoritatea dedicate tinerilor cititori. La zece ani distanță, i se publică volumul de povestiri Motanul care și-a luat rămas-bun (Mitorineko; Humanitas Fiction, 2023), reluând și de data aceasta multe dintre punctele centrale ale ficțiunii sale.
Dacă îţi place site-ul:
Fiecare povestire dintre cele șapte incluse în volum are în miezul său o lecție, un tâlc pe care cititorul îl va desluși pe măsură ce fiecare motan din cartea de față își va îndeplini misiunea. De cele mai multe ori, pisicile sunt parte din viața de familie sau joacă un rol care schimbă semnificativ comportamentul și acțiunile celor din jurul lor. Fie că vorbim despre iubiri fără vârstă, despărțiri dureroase sau schimbarea perspectivei asupra unei situații, povestirile lui Hiro Arikawa deslușesc lumea pentru noi, ne arată, cu o pereche nouă de ochi, în ce fel am putea privi un om sau o situație într-un fel diferit, în ce chip am putea descoperi că stă în puterea noastră să ne schimbăm cu adevărat perspectiva.
Hachi e un motan care nu e mototol, ci „cumpătat”, adeseori amuzant prin gingășia și naivitatea lui:
„Măiculiță! Poalele muntelui erau scăldate într-o lumină atât de puternică, de-ai fi zis că-i plină zi.
Nemaipomenit! Oamenii ăștia chiar știu să facă din noapte zi!”.
Mai avem apoi și pisica găsită întâmplător de Keisuke în vreme ce Kaori urma să se întoarcă acasă cu un nou-născut. Responsabilitatea pe care o demonstrează Keisuke față de puiul de pisică o face pe Kaori să își dea seama că poate avea încredere în Keisuke și în calitate de tată. Aspect pe care Keisuke îl va demonstra în scurt timp, dovedindu-se la fel de grijuliu și responsabil și față de nou-născut.
Tragediile din viețile unor oameni sunt adesea îndulcite de prezența acestor făpturi aproape magice, fără să facă nimic deosebit. Simpla lor prezență și loialitatea lor necondiționată fac din ele făpturi care îi ajută pe oameni nu doar să se privească unii pe alții diferit, ci și să treacă mai ușor peste situații dificile (protagoniști care învață să îi asculte pe ceilalți, să îi lase să facă parte din viețile lor, să se lase mânați de iubire în loc de furie etc.).
Destinele se schimbă de fiecare dată, prin gesturi cărora, în viața de zi cu zi, nu le-am acorda suficientă importanță. Numai că tocmai deciziile mărunte, cele care țin de a alege să oferi o mângâiere sau un cuvânt bun se dovedesc a fi, în cartea lui Hiro Arikawa, cele care transformă totul în profunzime, oferă liniștea mult râvnită, iubirea pierdută sau echilibrul necesar.
Din multe puncte de vedere, perspectivele lui Hiro Arikawa amintesc de mecanismele pe care Eric-Emmanuel Schmitt le țese în prozele sale scurte. De fiecare dată, spre final, descoperim că exista o alternativă la care nu ne gândiserăm, o perspectivă pe care nu o luaserăm în calcul. De regulă, aceste abordări noi sunt cele mai puțin obișnuite, cele care cer de la noi mai mult, un efort care vine din iubire, o schimbare care presupune să abandonăm egoul și să îi primim cu adevărat pe ceilalți în viețile noastre.
În multe situații, istețimea felinelor din textele autoarei vine la pachet cu o detașare lucidă, rece, una care le face să vadă totul mult mai limpede, să transforme realitatea într-un scenariu în care să iasă la iveală tocmai ceea ce oamenii ascund în spatele unei furtuni de emoții sau dincolo de un zid imposibil de trecut. Aceste pisici care au rolul unor pioni esențiali fac însă imposibilul și transformă zidurile în pereți moi prin care putem trece fără să ne rănim sau, cel puțin, scăpând doar cu câteva zgârieturi.
E adevărat că ritmul din aceste povestiri e unul care pare însoțit de cel al unui metronom, căci Hiro Arikawa cunoaște adevărata măsură a timpului și o folosește cum se cuvine în scris, punând în tandem acțiunea cu importanța faptelor pe care le descrie. Însă tocmai acest ritm lent ne aduce spre un echilibru interior, oferind un bun prilej de meditație prin lectură.
Lecțiile din volumul de povestiri Motanul care și-a luat rămas-bun au în centrul lor grija pentru celălalt, devoțiunea, inocența și iubirea. Aici întâlnim emoțiile pierderii și regăsirii în egală măsură, aici tristețea și bucuria își dau mâna pentru a ne spune unele dintre cele mai frumoase povestiri… cu tâlc.
Hiro Arikawa, „Motanul care și-a luat rămas-bun”, Editura Humanitas Fiction, anul publicării: 2023, nr. pagini: 272, traducere: Raluca Nicolae
Cumpăraţi cartea de la:
Fotografie reprezentativă: Steffen Petermann / Unsplash
scrie un comentariu