Elementele precum natura sau ecologia au început să apară în poezia contemporană, și poate unul dintre cele mai frumoase exemple este volumul „Cartea plantelor și animalelor”, al poetei Simona Popescu. Dacă animalele și plantele în general rămân într-o zonă de descriere poetică a unei stări de fapt/de viață, iată că se întâmplă ca unele texte să îndrăznească să trăiască la limita dintre natural și protest.
În „Sentimentul naturii”, proiect al Casei de Editură Max Blecher în colaborare cu H’art Gallery, Florin Dumitrescu pune pe hârtie o lume actuală într-un limbaj pur de secol XX (chiar de început de secol XXI) presărată ecologic cu personaje antice. Pare dură la început folosirea de cuvinte ca buruiană, mormoloci, împletite cu aproape necunoscutele stiren, ecolalii, ambele extreme învelind o poezie de dragoste despre un vis cu „profa de română”.
Volumul cuprinde trei părți cu un singur reper comun: natura. În prima parte (Ecolalii), am remarcat repetiția elementelor naturale din viața tuturor, re și re și reîncărcate în ochii fiecărui om nou, ca un ecou, începând cu un crez al existenței noastre.
„Eu cred că Dumnezeu ne vorbește prin plante”
Apoi elementele specifice jocului copilăriei celor care au petrecut mai mult timp în jurul blocurilor, râurilor sau pârâurilor care trec prin orașe, câmpurilor sau dealurilor, când buruiana, mormolocii, lighioanele și viermii reprezentau primele experiențe de biologie în mediu necontrolat.
Vă plac mormolocii? Eu îi iubesc
mai cu seamă atunci când cresc
și ajung cum ar veni flăcăiandri
de ies la suprafață precum scafandrii
Astfel că această primă parte reprezintă începuturile descoperirii naturii, copilăria.
A doua parte, „Sentimentul naturii”, dă titlul volumului și pare a reprezenta perioada adolescentină a descoperirii naturii, dar a celeilalte naturi, soră cu firea, în care visele se doresc reale. Poetul descoperă o altă parte a profei de română, pe care o dorește și căreia îi prezintă poeziile lui, și ce frumos învârte Dumitrescu vorbele îmbinând lumea cuceririi tinereții și lumea poeziilor puerile ale adolescenței. Capitol format dintr-o singură poezie cu tentă de baladă și totuși poezie clasică și totuși poezie contemporană, poezie-adolescent îmi place să o numesc în care nu știi cum să tratezi curajul, visul, nevoia.
Partea a treia trece la maturitate, poetul se simte neputincios în fața decăderii naturii, iubirii, nevoii și simte necesitatea să-l cheme în ajutor pe Orfeu.
Orfeu e singurul care mai știe
că muzică egal poezie
Conțopiștii încearcă să le despartă
artă cu artă
sertar cu sertar.
Ecologie pură pare această a treia parte a volumului. Orfeu în stiren încearcă să evidențieze plastifierea naturalului, să ne facă să vedem posibilitatea punerii în țiplă inclusiv a personajelor istorice, nu doar a naturii și se încheie cum altfel decât cu „iertare omului”.
Per ansamblu, „Sentimentul naturii” este un volum care se adresează tuturor vârstelor (ce descriere comercială am băgat și eu 🙂 ), celor cărora le place rima, celor cărora le place natura, celor prieteni cu balada, celor care iubesc secolul trecut și chiar și iubitorilor de plastic și celofan. După citire, singurul blestem al cărții ar putea fi închiderea într-o pungă de plastic, ceea ce nu-i doresc.
Ferigit
Sunt ferigit
beat de clorofilă
o fibră vibratilă
mi-a zvîcnit
luxuriantă
prin citozom
nu-s numai om
sunt omul-plantă
Secret spori
discret din pleoape
și-s pe aproape
să emit mâțișori
Vagă în vene
pe undeva
seva se va
topi alene
Strâng planiglobul
în rădăcini
copiii vecini
și le fac scrâncioburi
Un pețiol i-o teamă
care-mi înverzește
și orice nădejde
mi-ntinde un ram (mă)
Și unde se-ncuibă
în mine angoasele
astăzi o pasăre
își face cuib (bă)
Zvâcnește doar un
ciot surd în tâmplă
ce mi se întâmplă
ce-mi pasă de-acum
Florin Dumitrescu, „Sentimentul naturii”, Casa de Editură Max Blecher, anul publicării: 2023, nr. pagini: 84
scrie un comentariu