elefant.ro
Editura Herg Benet, 2019

Azi se împlinesc cinci ani de cand am lansat Exorcizat la Gaudeamus. Pe 21 noiembrie 2014, la 18.30, chiar după evenimentul prietenului meu, Flavius Ardelean. Cinci ani plini cât o viață întreagă. Peste două zile, tot la Gaudeamus, și tot la Herg Benet, apare cea de-a patra carte a mea, un volum de poezii. Pentru unii e o surpriză, pentru alții nu. Eu nu văd însă alt mod mai frumos de a sărbători acești cinci ani decât prin Bestia obișnuinței, care reprezintă, într-un fel, chintesența a tot ce am scris până acum. Toate temele mele și încă ceva pe deasupra. Familia, scrisul, copilăria, demonii interiori. Exorcizat, Neverland, Diavoli fragili si acum – Bestia obișnuinței. Toate părți ale unui întreg, întrepătrunzându-se. Adevărul este că nu mai privesc poezia ca pe ceva fundamental diferit de proza mea, fie că e vorba de roman ori povestire. Neverland a pornit de la o proză scurtă, Diavoli fragili încorporează două dintre povestirile mele de dinainte, am un roman în lucru care a pornit de la un poem. Nu mai fac o diferență strictă între genuri, nu doresc să o fac. Țin foarte mult la libertatea creativă, nu îmi plac coliviile. Pentru a-mi exprima viziunea am nevoie de toate instrumentele necesare. Sunt unele lucruri ale căror adâncime necesită o abordare complexă, din mai multe unghiuri. Poezia este un unghi din care le privesc. După ce am terminat Diavoli fragili nu am mai putut scrie o vreme, însă aveam nevoie să vorbesc despre anumite lucruri, iar această nevoie mă chinuie atunci când nu am mijloacele necesare pentru a o satisface. Poezia a venit în mod natural, ca o salvare. Scriam și înainte poezie, însă în perioada de după Diavoli s-a exprimat în modul cel mai visceral. Sunt și experiențe despre care nu pot vorbi decât în poezie. Eu nu am un scut bine format și de multe ori ce se petrece în jur mă afectează în mod exagerat. Sunt anumite lucruri care se întâmplă în viața de zi cu zi și astfel au ajuns cumva să fie considerate parte din peisaj, dar eu nu le înțeleg, pur și simplu nu le înțeleg. Lucruri teribile, pe care trebuie să le scot cumva din mine. Scrisul îndeplinește, printre altele, două roluri: unul este de catharsis, iar al doilea ar fi cel de instrument de analiză. Poezia este doar o formă pe care o ia în acele momente scrisul meu. – Radu Găvan


Toți diavolii din lume

Am văzut o femeie violată și mai apoi ucisă

Avea ochii închiși și pielea gâtului

Străbătută de râuri de sânge

E încă frumoasă, m-am gândit

Și am privit în altă parte.

Am văzut un băiat de șase ani

sfârtecat de câini

După ce în prealabil

Un bătrân de șaizeci

Îl atrăsese în locuința lui împuțită

care mirosea a pipi de pisică

Și îl sodomizase până când băiatul leșinase

Apoi îl strangulase și îi aruncase trupul micuț

la groapa de gunoi

Am privit rămășițele și am privit chipul bătrânului

Am căutat demonul de sub pielea fleșcăită

Și în spatele ochilor lăcrimoși

Dar am văzut doar un om.

Am văzut o mamă înecându-și copilul abia născut într-un lighean

Punându-l într-o pungă de plastic

Și aruncându-l la gunoi.

Un tată violându-și fiica

Timp de cincisprezece ani.

Am văzut un om care ucidea alți oameni

Făcea dragoste cu trupurile lor calde încă

Apoi îi mânca

I-am ascultat cuvintele

Și nu erau vorbele unui diavol

Nu erau cuvintele unui diavol

Ci ale unui om.

Am văzut un ursuleț de pluș

Lângă un sac negru

Un vultur așteptând

La câțiva pași de trupul scheletic al unui copil

Ghemuit la pământ.

Am văzut oameni vânați și uciși de alți oameni

În numele unei uri de necuprins

Trupuri lepădate în cuptoare uriașe

Ca niște păpuși neînsuflețite

Cenușă împrăștiată în vânt.

Am văzut toată oroarea lumii

Și nu am înțeles.

Apoi am văzut o rază subțire

Șerpuind prin întuneric

Și am văzut un copil îmbrățișându-și mama

Și un bărbat cărând în spate un bătrân

O fetiță sărutând obrazul zbârcit al bunicului

Am văzut fericirea din ochii unui tată

Iubirea unei mame

Și îngerul din zâmbetul unui copil.

Și am înțeles.

Toți diavolii de pe pământ

Toate crimele din lume

Toată ura și ignoranța

Tot scuipatul adunat din milioane de guri

Și proiectat pe obrazul alb murdar al omenirii

Toată oroarea și boala

Războaiele fără sens

Și toate lucrurile mici

Lepra ce roade pielea unui obraz bolnav

Frica și tot ce naște ea

Furia și ura și violența de neînțeles

Nu pot și nu vor ucide vreodată un înger.


Radu Găvan (n. 29.12.1978, Bucureşti) este autorul romanelor „Exorcizat” (Herg Benet, 2014), „Neverland” (Herg Benet, 2015; tradus în limba germană anul trecut) și „Diavoli fragili” (Pandora M, 2017). A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România „Mircea Ciobanu” pentru debut și Premiul pentru cel mai bun roman la Festivalul Alexandru Macedonski (pentru „Neverland”). A publicat online două colecții de povestiri, „Demonul și ploaia” și „Amurgul unui scriitor”, proză scurtă în Revista de Suspans, Revista de Cultură Familia, Apostrof și Iocan, și poezie în EgoPHobia, Apostrof și Lichtungen (Austria). „Bestia obișnuinței” este primul său volum de poezie.


Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.

elefant.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here