carturesti.ro

„Acul de aur şi ochii Glorianei”, noul roman al lui Radu Paraschivescu, apare în câteva zile la Editura Humanitas. Scriitorul povesteşte pentru citestema.ro despre cum s-a conturat această carte şi vă invită la lectură.

Îmi era dor să scriu din nou un roman – la aproape nouă ani după „Astăzi este mâinele de care te-ai temut ieri” – , dar nu m-aş fi gândit că urma să termin ca roman ceea ce începusem ca povestire. Mai precis, îmi propusesem să scriu un volum de proze italiene. Poate ca pe o exorcizare literară a blestemului de-a nu mai putea umbla o vreme prin lume. Sau poate ca pe o nouă reverenţă – cochetă sau stângace, o vor decide cititorii – în faţa Italiei şi în primul rând a Romei. „Acul de aur şi ochii Glorianei” trebuia să deschidă volumul şi să fie punctul de plecare într-o călătorie care urma să lege Umbria de Campania, Lombardia de Veneto, Lazio de Costiera Amalfitana, Toscana de Piemont etc.

Numai că pofta nu vine doar mâncând, ci şi scriind. Pe măsură ce închipuiam întorsături şi născoceam personaje care să le înconjoare pe cele identificabile istoric, îmi dădeam seama că rama unei povestiri era neîncăpătoare. Că aveam nevoie de mai mult spaţiu şi de o respiraţie diferită de cea a unei bucăţi de proză scurtă. N-a fost greu să învârt comutatorul. De fapt, nici nu mi-am dat seama că am făcut-o. M-am trezit pur şi simplu dilatând totul, ramificând acţiunea, ducând-o în locuri unde iniţial îmi spusesem că nu avea ce să caute, scornind situaţii la care nu mă gândisem, lucrând poveşti mai mici înăuntrul poveştii principale.

Nu e exclus ca „Acul de aur şi ochii Glorianei” să fie considerat un roman istoric, la fel ca alte trei pe care le-am scris. E dreptul fiecăruia să-l citească în ce cheie vrea şi să-i pună eticheta pe care o crede potrivită. N-o să bat pe nimeni la cap că nu este un roman istoric şi că, mici sau mari, de azi sau de demult, poveştile au nevoie de o încadrare în timp şi spaţiu, de o osatură a faptelor concrete pe care să se placheze plăcerea de-a spune sau de-a scrie o poveste. Plăcerea de-a născoci, de-a inventa, de-a vedea lumea cu ochii tăi, nu ai altora. Istoria rămâne pentru mulţi o înşiruire de versiuni; un personaj al lui Julian Barnes merge chiar până la a susţine că e compusă din minciunile învingătorilor.

Povestea mea începe într-un sat din Umbria, continuă la Roma, se opreşte un pic în Normandia şi la Paris, străbate Canalul pentru un drum la Londra şi se încheie la Roma. Personajele ei sunt o pereche de fraţi care îşi închid măcelăria în folosul unei chemări mai înalte şi Gloriana – numele de alint al uneia dintre reginele importante ale Europei. E o poveste în care sunt evocaţi Caravaggio, Shakespeare şi Anne Boleyn, în care Anglia îşi îngroapă morţii de ciumă şi în care Richard Burbage îl joacă pe Christopher Marlowe. Mai presus de toate – spoiler! – , e o poveste despre felul în care privim. Despre splendoarea culorilor. Şi despre miile de lucruri pe care le datorăm ochilor noştri.

Citeşte câteva pagini:


Textele de la rubrica „Scriitorii, despre cărţile lor” sunt scrise de autorii cărţilor respective pentru site-ul citestema.ro. Preluarea se poate face cu menţionarea sursei şi link către articol.


Fotografie reprezentativă de Omid Armin pe Unsplash

libris.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here