Raluca Nagy: „Aş spune că e o poveste universală despre familia tradiţională”

0
42
Credit foto: Neil Maclean
Credit foto: Neil Maclean

O carte de popularizare a antropologiei şi o poveste universală despre familia tradiţională – iată două chei de lectură pentru „Un cal într-o mare de lebede”, volum scris de Raluca Nagy şi publicat recent la Editura Nemira în colecţia nʼautor.

 

Dragă Raluca Nagy, felicitări pentru debut! În definitivarea stilului tău, cât de mult au contat prozele scurte publicate anterior în diverse reviste? Crezi că ai deja un stil?

Dragă Constantin Piştea, îţi mulţumesc că mi-ai citit cartea! Cu siguranţă au contat prozele scurte, şi mai ales primele două publicate (în 2016), una în volumul colectiv Scrisori din Cipangu (Editura Trei) şi una în Iocan 2. Cea din Cipangu m-a ajutat direct să scriu Un cal: cu structura din povestire am început cartea, apoi am divagat… Cea din Iocan a fost foarte importantă pentru mine: o scrisesem pe la începutul anilor 2000, şi publicarea ei mi-a confirmat că scriam şi „pe vremuri”, înainte de a mă apuca de antropologie. Nu ştiu dacă am un stil, dar mi-au trebuit toţi anii ăştia, inclusiv ocolişul prin antropologie, ca să simt că aşa trebuie să scriu.

Eu, unul, cred că un scriitor îşi asumă un risc atunci când, din start, spune că textul său nu are o intrigă în sensul clasic al termenului. Cum te-ai decis asupra formulei narative şi de ce fără intrigă?

Eu, una, cred că e important să fim oneşti cu potenţialul cititor. E o discuţie şi despre ce cred eu că pot să scriu, iar intriga nu e deloc punctul meu forte, nu mă pasionează nici la scris, nici la citit. Mi s-a spus că scriu creative non-fiction, eseu, autoficţiune, egoficţiune etc. Sunt antropolog şi funcţionez ca un antropolog, îndrăznesc doar să spun că nu (mai) scriu neapărat ca un antropolog.

Fiind un debut, se presupune (şi se confirmă) că volumul conţine o notă apreciabilă de biografic. Cât de multă ficţiune ai ţesut peste realitate?

Spun des că această carte nu este despre mine. Am primit multe critici legate de alegerea eroinei: de ce nu e româncă. În timpul cercetării mele la Tokio, majoritatea oamenilor la a căror viaţă am asistat erau vorbitori nativi de limbă engleză, cu preponderenţă americani, australieni şi britanici. Am vrut să redau viaţa unui străin la Tokio, iar eu trăind în Anglia (şi nu în SUA sau Australia), cel mai credibil a fost să re-construiesc viaţa unei tinere de acolo. Evident că am inclus experienţele şi observaţiile mele. Eu cred că volumul este unul de popularizare a antropologiei, şi nu mi se pare important dacă lucrurile alea mi s-au întâmplat mie, ci că s-au întâmplat cuiva.

Titlul cărţii atrage. Care a fost drumul lui? Când a fost bătut în cuie?

Dacă zic că aşa m-am simţit eu la Tokio, se întăreşte credinţa cum că am scris o autoficţiune. Îmi aduc aminte de reacţia unor prieteni români de la Tokio când le-am spus asta, au râs, dar nu s-au regăsit neapărat. Culmea a fost când am ales numele personajului principal – Rosalyn – şi am aflat absolut întâmplător că înseamnă „cal blând”, a venit ca o confirmare. Sincer, dacă stau să mă gândesc sau mă uit pe drafturi, nu mi-am imaginat niciodată un alt titlu pentru aceasta carte. M-am bucurat când am văzut comentariul lui Cătălin Rojişteanu la o postare despre carte: „Bravo, m-am tot întrebat cum puteam descrie senzaţia şederii mele între ei. Da, aşa e, un cal într-o mare de lebede! Mulţumesc.”

Se vorbeşte în cartea ta (inclusiv) despre singurătate şi despre cum se poate scăpa de ea. Este scriitorul un singuratic?

Cred că scriitorul (ca antropologul, de altfel), este un animal ciudat: nu prea are cum să fie singuratic, că despre oameni scrie, deci, într-o formă sau alta, printre ei se învârte. Dar poate scrisul în sine îl face însingurat, rupt de toate şi mai mult la el în cap, ceea ce poate să fie complicat şi să rezulte în uşi închise. La întrebarea asta ar putea să răspundă mult mai bine apropiaţii scriitorilor.

Lucrezi deja la al doilea volum. Se menţionează lucrul acesta în caseta biografică a cărţii despre care discutăm aici şi îmi dau seama că menţiunea aceasta nu a fost strecurată acolo întâmplător. Cum îţi vezi viitorul ca scriitoare peste, să zicem, zece ani? Te aştepţi să publici ceva anume până atunci? Ai un proiect „de suflet” pe care ţi-ai dori să-l termini pe termen lung?

Despre următoarea carte, nici eu nu m-am dumerit încă despre ce e, dar scriu la ea. Merge mai greu decât prima. Cât despre viitorul ca scriitoare… mi s-a spus că nu te ia nimeni în serios până pe la vreo patru cărţi, aşa că încă e foarte devreme ca să mă consider una.

Cum ai vorbi despre „Un cal într-o mare de lebede” cu un cititor pasionat care încă nu a auzit de Raluca Nagy? Cum i-ai face reclamă cărţii?

Că tot e proaspăt subiectul, i-aş spune că e o poveste universală despre familia tradiţională.


Cartea este disponibilă pe elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro şi pe site-ul editurii.


Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este doctor în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti. A debutat în limba română în anul 2005, la Revista 22, şi a continuat până în prezent la: Cuvântul, Dilema Veche, Decât o Revistă, Totb, Arhiforum şi Scena 9. A contribuit cu o povestire la volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2015). A mai publicat proză scurtă în revista Iocan (2016) şi în Revista de Povestiri (2017–2018), al cărei atelier de scriere creativă l-a urmat. Un cal într-o mare de lebede este debutul său în volum individual.
carturesti.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here